• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SURSE: Fermierii români vor avea prima întâlnire cu comisarul european propus la Agricultură

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii români vor avea o primă întâlnire cu Janusz Wojciechowski, Comisar european desemnat pentru Agricultură, potrivit surselor Agrointeligența –  AGROINTEL.RO. În perioada 9-11 octombrie, adică săptămâna viitoare, o delegație de fermieri și specialiști din România se va afla la Bruxelles la o primă ședință de Dialog Social după instalarea noului Parlament European.

    Delegația de fermieri români va fi formată din membri ai Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) care va participa la dezbaterile de la Bruxelles atât pentru a reprezenta interesele cultivatorilor din țara noastră, cât și pe cele ale cultivatorilor de porumb din restul statelor membre. Astfel, APPR va fi delegată de Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM) pentru a susține poziția oficială a organizației.

    Ședința de lucru de la Bruxelles va avea loc după ce eurodeputații vor avea întâlnirea finală pentru a stabili dacă Janusz Wojciechowski, propus de Polonia pentru funcția de comisar european la Agricultură, este persoana potrivită pentru acest portofoliu. La acest moment, membrii din Comisia de Agricultură din Parlamentul European așteaptă o serie de răspunsuri de la Wojciechowski, după ce acesta nu a fost foarte convingător la prima audiere. Sunt însă șase foarte mari ca, în final, europarlamentarii să ajungă la un consens și să aprobe numirea polonezului. Astfel, după ședința programată în PE pe 8 octombrie, este de așteptat ca Janusz Wojciechowski să își facă o primă apariție chiar la reuniunea pentru dialog social unde sunt prezenți și fermierii români din APPR.

    Ce se va discuta la Bruxelles 

    Delagația din România va participa, pe 11 octombrie, la o dezbatere esențială pentru modul în care se vor creiona Planurile Naționale Strategice prin care statele membre vor accesa fondurile nerambursabile. Dezbaterile vor viza atât politicile de înverzire/mediu, cât și acordarea viitorului sprijin cuplat de producție și eligibilitatea fermierilor activi la obținerea plăților directe.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”