• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MAREA TEAMĂ A MINISTRULUI OROS. MAI SUNT BANI pentru SUBVENȚIILE APIA?

    agrointeligenta.ro -

    Adrian Oros, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale preia unul dintre cele mai dificile portofolii. Este ministerul de la care peste jumătate dintre români – cei care locuiesc în mediul rural, au cele mai mari așteptări. Presiunea este mare, iar în acest context, Adrian Oros s-a arătat rezervat cu privire la ceea ce îl așteaptă, mai exact ce îi lasă ”moștenire” Petre Daea.

    Spre deosebire de Petre Daea, Adrian Oros este rezervat în declarații. Va fi cu siguranță un ministru mai greu de ”citit” decât predecesorul său. În cadrul audierii din cadrul comisiilor de specialitate, primul loc în care Oros a fost pus în fața unor întrebări incomode, o chestiune a părut deranjantă pentru noul șef de la MADR. Mai exact, când a fost întrebat de către Agrointeligența – AGROINTEL.RO dacă a discutat sau dacă s-a văzut cu Petre Daea pentru a discuta situația aparatului de lucru din minister, Oros a arătat că ministrul Daea a evitat o întâlnire înaintea ședinței din Parlament. Se pare că programul celor doi i-a împiedicat să aibă o discuție față în față, deși deputatul PNL își arătase disponibilitatea pentru un dialog deschis despre problemele curente din instituția pe care a condus-o Daea. Nu știm însă dacă avizul favorabil primit de către Adrian Oros din partea colegilor parlamentari a fost urmat și de o întrevedere la MADR, însă este puțin probabil având în vedere că Petre Daea s-a aflat zilele trecute în turneu electoral alături de Viorica Dăncilă.

    O altă întrebare care l-a pus pe gânduri pe noul ministru a fost cea legată de fondurile rămase disponibile pentru plata fermierilor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plin proces de achitare a subvențiilor în avans, fostul premier anunțând că s-a pus deoparte suma de 1,4 miliarde de euro pentru achitarea subvențiilor până la finele anului. Din acești bani, APIA  atins deja pragul de plăți de 1 miliard de euro, cu aproape o lună înainte de închiderea campaniei de avans din 30 noiembrie. Întrebarea a fost dacă din data de 2 decembrie se va putea demara în condiții bune plata integrală a subvențiilor. Mai are statul bani să acopere și plățile integrale, după ce achită 1,4 miliarde de euro la avans? Răspunsul noului ministru a fost, unul optimist: ”Eu așa sper!”. În realitate, nimeni din noul Guvern nu știe în această seară care este, cu adevărat, sigurația financiară a ministerului pe care îl preia.

    Vestea bună este că plățile fermierilor nu sunt în pericol întrucât sumele achitate până acum în Campania APIA 2019 de la bugetul de stat sunt decontate de Comisia Europeană. Procedura de decont – foarte probabil nedemarată de actualul Guvern, trebuie urgentată de noua echipă de la MADR, astfel încât sumele care vor fi virate de la Bruxelles să poată fi puse imediat în circuitul de plăți interne. Până atunci, rezervele din conturile APIA ar putea fi salvatoare pentru noul ministru.

    Rămâne de văzut de mâine încolo care va fi strategia noului ministru al Agriculturii pentru ca trasferul puterii politice să nu afecteze plățile fermierilor, unul dintre elementele cele mai importante pentru bunul mers al economiei naționale.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale