• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AVANS APIA! SUMELE DIN CONTURILE FERMIERILOR, MAI MICI DECÂT ÎN DECIZIA DE PLATĂ!

    agrointeligenta.ro

    Decizia de plată de la APIA spune una, banii virați în cont sunt alta! Fermierii au reclamat în ultima perioadă că deși au fost autorizați la plată cu suma corespunzătoare procentului de 70% din schemele ce li se cuvin, viramnetele bancare sunt mult mai mici și nu găsesc la funcționari o explicație privind diferența de bani sau când vor încasa și diferența din avans.

    Unul dintre directorii din cadrul APIA a venit cu un anunț referitor la banii care se virează și sumele înscrise în decizia de plată. Directorul agenţiei judeţene APIA Caraș-Severin, Dumitru Stepanescu a recunoscut pentru Radio Reșița că fermierilor nu le intră în conturi banii pentru toate schemele de plată: ”Din cei 18.870 de fermieri care au depus cereri în 2019 în Caraş-Severin, cu decizii de acordare a plăţii în avans sunt 15.000; stăm bine, suntem peste 80% la această dată. Mai avem fermieri blocaţi care nu au putut să fie trecuţi în whitelist-ul pentru calculul avansului undeva la 3.800 până în 4.000 de fermieri, dar cu siguranţă afirm că, toţi fermierii care ne vin zilnic sunt procesaţi. În fiecare zi această listă este populată cu fermierii care necesită controlul administrativ, pentru ca cererea să fie închisă, iar ei să fie pregătiţi pentru preluarea pe tranşele de plată de către Direcţia economică din APIA Central. În conturi nu le intră banii pe toate schemele de plată. Fermierii o să vadă că sunt sume care nu corespund cu aşteptările domniilor lor. Asta nu ţine de APIA ca şi instituţie, ci ţine de felul şi modul în care se fac tranşele de bani în trezorerii şi alimentarea conturilor din bancă„.

    De subliniat că deși banii nu intră toți în același timp, fiind vorba despre un drept bănesc al fermierilor, și diferența va fi achitată. Sumele de avans ar trebui să le parvină agricultorilor până la finalul campaniei de plată a avansului, 30 noiembrie, este important să precizăm că termenul de autorizare nu este același cu cel de virament bancar prin Trezorerie, astfel că nu este exclus ca termenul efectiv de plată a diferenței la avans să depășească finele lunii noiembrie.

    Vă reamintim că APIA derulaează campania de plată a avansului din subvenții în perioada 16 octombrie-30 noiembrie.

    APIA le plătește fermierilor 70% din plățile directe și 85% din plățile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală.

    În sectorul vegetal schema de plată unică pe suprafață este 102,6082 euro/ha. Avans 70% din această sumă este 341,1433 lei/ha.

    Plata redistributivă pentru primul nivel este 5 euro/ha. Avans 70% din sumă este 16,6236 lei/ha.

    Plata redistributivă, al doilea nivel, este 48,7127 euro/ha. Avans 70% din sumă este 161,9556 lei/ha.

    Plata pentru înverzire este 59,3201 euro/ha. Avans 70% din sumă este 197,2223 lei/ha.

    Plata pentru tinerii fermieri este 31,2477 euro/ha. Avans 70% din sumă este 103, 8894 lei/ha.

    În zootehnie sprijinul cuplat ovine/caprine este de 17,7173 euro/cap de animal. Avans 70% din această sumă este 58,9050 lei/cap de animal.

    După data de 1 decembrie, APIA va demara plata finală pentru subvențiile agricole aferente anului de cerere 2019.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale”

    Ultimele știri

    Kerekes Melinda Klara, la butoanele APIA și în continuare? Numirea, oficializată pe site Amenzi pe piața zahărului: Agrana și Lucsor, sancționate de Consiliul Concurenței cu 10,22 milioane de euro ROMOVIS: „30 iulie a fost doar un semnal!”. Oierii anunță noi proteste împotriva ANSVSA și Guvernului Piața cerealelor, la zi. Constanța rămâne reper pentru exporturile din Marea Neagră, porumbul – sub presiunea ofertei din Ucraina Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș