AJUTOR DE STAT pentru MICII FERMIERI CARE LUCREAZĂ PĂMÂNT ȘI CRESC ANIMALE!

Vești bune de la Ministerul Agriculturii! Nechita-Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în data de 18 noiembrie 2019 la reuniunea Consiliului de miniștri AGRIFISH, care a avut loc la Bruxelles. În cadrul Consiliului au avut loc deliberări legislative privind pachetul de reformă a PAC post-2020 și regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.
Potrivit unui comunicat de presă remis astăzi, marți 19 noiembrie, ministrul a relevat importanța menținerii tuturor intervențiilor din actualele regulamente, inclusiv ajutoarele naționale de tranziție la nivelul anului 2020, respectiv 50% pentru a respecta cu adevărat principiul legislației tranzitorii. În aceste context, ministrul Oros și-a arătat susținerea față de declarația inițiată de Bulgaria cu privire la ajutorul național de tranziție care, printre altele, permite statelor membre care aplică SAPS să poată susține și sectorul zootehnic.
În prezent aceste ajutoare sunt acordate fermierilor mici și sunt decuplate de producție în cazul plăților din sectorul vegetal și nu necesită înscrierea în Registrul Genealogic în cazul crescătorilor de ovine și bovine.
În ceea ce privește FEADR, oficialul român a transmis că propunerea Comisiei reprezintă un bun punct de plecare în discuțiile privind reglementarea posibilității de a extinde perioada de aplicabilitate a actualelor programe de dezvoltare rurală pentru anul 2021, cât și cele privind modalitatea în care va fi asigurată tranziția pentru cheltuielile aferente măsurilor din programele de dezvoltare rurală 2014-2020 în viitorul Plan Strategic.
Cu ocazia Consiliului AgriFish, ministrul Oros a primit din partea comisarului Phil Hogan două certificate ce reprezintă dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru produsele ”Telemea de Sibiu” și ”Cârnați de Pleșcoi”, recent recunoscute la nivel european.
De asemenea, s-au desfășurat informări și schimburi de opinii cu privire la următoarele subiecte: dificultățile din sectorul apiculturii, continuarea creșterii importurilor de orez Japonica în Uniunea Europeană, importurile excesive de porumb din Ucraina, acordul privind indicațiile geografice UE-China.
Ministrul Oros și-a exprimat aprecierea față de preocuparea Președinției de a identifica noi soluții care să faciliteze aplicarea Reformei PAC în care statele membre își propun ambiții de mediu și climă mai mari și care să permită acestora să-și adapteze intervențiile în funcție de nevoile specifice.
Ministrul Nechita Adrian Oros a afirmat că sunt necesare dezbateri suplimentare privind propunerea Președinției de introducere a unui procent comun pentru cei doi piloni ai PAC, pentru a stabili dacă propunerea poate reprezenta o soluție în contextul obiectivelor crescute de mediu și climă. De asemenea, ministrul a evidențiat utilitatea unei liste a intervențiilor de mediu care să fie utilizată de statele membre și fermieri la aplicarea eco-schemelor, afirmând că este dificilă exprimarea unei opinii fără a cunoaște detaliile necesare pentru implementarea acestei recomandări.
Totodată, ministrul a susținut că România este de acord cu extinderea tipurilor de intervenții care contribuie la obiectivele de mediu și climă, dar nu agreează eliminarea celor deja propuse de Comisie, de exemplu plățile directe decuplate.
Adrian Oros a declarat că România salută prezentarea de către Comisie a propunerii de regulament privind normele tranzitorii la următoarea perioadă de programare, precum și a celei privind disciplina financiară, considerând că un an este insuficient având în vedere stadiul negocierilor viitoarei PAC.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!
Recomandări
Cinci motive să NU investiți într-o plantație de Goji
Cum arată CRAMA GUVERNATORULUI ISĂRESCU: Podgoria se întinde pe 40 de hectare și PRODUCE 150.000 DE STICLE DE VIN PE AN!
LUCIAN POPA, tânărul care preferă să muncească ÎN PROPRIUL SOLAR decât în FERMELE STRĂINILOR!
SOLARUL DE LEGUME care se montează ÎN CINCI ORE! Costă 1.500 de lei și poate fi cumpărat ÎN ȘASE RATE!
Fermierul GHEORGHE ANGHEL și strategia pentru profit ÎN FERMA DE 100 DE HECTARE!
Secretele cultivării lavandei: Ce trebuie să știi înainte să începi o afacere cu ”aurul mov” din agricultură
Anunțuri agricole
Agrointeligența Bio
Ion Toncea, INCDA Fundulea: Sistemele de agricultură ecologică rezolvă problemele de fertilitate a solului
Viitorul agriculturii sună ecologic!
Mierea bio, singurul produs apicol cu vânzare sigură
SuperVinuri
Vinuri româneşti impresionante: Rotenberg Emeritus Merlot 2007
Jurnalul unui pelerin la Goodwine: 22-24 noiembrie 2019
Ce pierderi au înregistrat producătorii de struguri din Dealu Mare în 2019
Food & Retail
Testul brânzei bune. Cum deosebești brânza din lapte de cea falsificată cu grăsimi vegetale
Telemea din lapte de oaie sau de vacă? Cum faci diferența indiferent de mirosul brânzei!
Dorin Cojocaru, APRIL: Unii producători pun căcăreze de oaie în lapte, pentru a înşela consumatorii!