• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un cunoscut apicultor, noul consilier al ministrului Agriculturii Adrian Oros

    agrointeligenta.ro -

    Un apicultor este cel mai nou consilier al ministrului Agriculturii Adrian Oros! Marian Irinei, cunoscut pe Facebook ca ”Marian Stuparul Oltean” este fondatorul celei mai active comunități apicole online – Jurnalul Apicultorului, și s-a implicat în ultimul an în elaborarea noii Legi a apiculturii.

    Pe Facebook, Marian Irinei a făcut astăzi anunțul privind noul său loc de muncă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    ”Dragi colegi, doresc să vă anunț/informez că începând de astăzi, prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, domnul Adrian Oros, am fost cooptat în echipa dumnealui, ocupând funcția de consilier al ministrului. Este o onoare, o bucurie dar și o imensă provocare pentru mine, ținând cont de volumul mare de muncă și de problemele cu care se confruntă acest sector. Așa cum v-am obișnuit în decursul timpului, vă asigur de bunele mele intenții, de seriozitate și îmi doresc ca în viitorul apropiat, faptele bune să mă definească, în noua mea misiune. Doamne ajută!”, a scris Marian Irinei pe pagina sa de Facebook.

    Din poziția sa de consilier al ministrului Adrian Oros, apicultorul din județul Dolj va începe de mâine activitatea în cadrul MADR, colegii apicultori exprimându-și optimismul privind numirea sa. Crescătorii de albine speră ca prin cooptarea unui stupar în echipa de la MADR, problemele din apicultură să beneficieze de o atenție mai mare din partea Guvernului.

    Cunoscut pentru activitatea sa apicolă, Marian Irinei s-a implicat activ în ultima perioadă pentru actualizarea Legii Apiculturii, proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlamentul României. Alături de alți apicultori, Irinei a reușit anul trecut să îi convingă pe parlamentarii din Comisia pentru Agricultură să nu legifereze sectorul apicol prin Legea zootehnie.

    La nivel local, Marian Irinei este un membru PNL Dolj și este consilier județean în Consiliul Județean Dolj.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”