• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vânzarea terenurilor agricole către străinii din afara UE, doar cu acordul Ministerului Apărării

    Vlad Macovei -

    Finlanda este țara europeană care adoptă, începând cu 1 ianuarie 2020, cea mai dură legislație care reglementează tranzacțiile imobiliare (clădiri, terenuri intravilane, terenuri agricole etc.) în care sunt implicate persoane fizice sau juridice din afara UE, la care se adaugă Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Helsinki, toate aceste persoane fizice sau juridice din afara spațiului european vor avea obligatoriu nevoie de un aviz din partea ministerului pentru toate contractele de vânzare-cumpărare care vizează bunuri imobiliare, indiferent de dimensiunea acestora. De asemenea, sunt vizate și firmele înregistrate în UE dar care au un acționar din afara țărilor membre care deține cel puțin 10% din companie. Permisiunea Ministerului Apărării nu se aplică contractelor de închiriere/concesiune/arendă ci doar celor care prevăd transferul de proprietate.

    De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2020, în Finlanda a intrat în vigoare o nouă legislație și în ceea ce privește dreptul de preempțiune a statului pentru vânzarea de terenuri în zonele geografice considerate strategice. În afara acestor zone strategice, rămâne în vigoare legislația adoptată în perioada 1970, în care autoritățile locale finlandeze pot aplica dreptul de preempțiune pentru anumite tranzacții imobiliare.


    Te-ar mai putea interesa

    Care sunt cei mai performanți hibrizi de castraveți pentru cultura de solar? Lege în vigoare: Proprietarii de căruțe, obligați să le ”înmatriculeze”. Plăcuțele se cumpără de la Primărie CNAIR: Camioanele care transportă cereale, rapiță sau legume din câmp – exceptate de la restricțiile de circulație pe caniculă!

    Ultimele știri

    Fermierul Gabriel Corodeanu iese pe piață cu noua recoltă de porumb dulce de Tamași Subvențiile APIA – suspendate! Funcționarii APIA și AFIR au protestat la Guvern unde liderii sindicali nu au fost primiți la discuții De ce e bine să lași în sol rădăcinile plantelor de tomate