• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cele 180 de oi salvate de pe Vasul Morții au ajuns ACASĂ, într-o FERMĂ-SANCTUAR de lângă București

    Ramona Dascălu -

    Oile salvate de pe Vasul Morții au ajuns ACASĂ, mai exact la o fermă-sanctuar amenajată special pentru a le găzdui. În final, în urma accidentului din portul Midia, unde un vas s-a scufundat cu peste 14.000 de ovine la bord, numai 180 de berbecuți au supraviețuit. Vineri, între efectivul salvat a fost mutat într-un adăpost lângă București, iar președintele ANSVSA, Robert Chioveanu a fost în vizită la noua fermă pentru a se asigura că ovinele au toate condițiile necesare.

    Cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia, au fost tranferate vineri, 10 ianuarie, la un adăpost din localitatea Burias, județul Ilfov, aparținând asociației „ARCA – ANIMAL RESCUE AND CARE”, asociație care le-a preluat în custodie.

    Președintele Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Robert Chioveanu s-a deplasat la adăpostul unde au fost transferate animalele, pentru a verifica personal că sunt respectate toate condițiile de bunăstare și protecție a animalelor, se arată într-un comunicat al Autorității.

    Înainte de a fi transferate, inspectorii sanitari veterinari s-au asigurat că animalele vor fi cazate într-un adăpost înregistrat sanitar veterinar, care dispune de toate condițiile necesare pentru asigurarea bunăstării acestora.

    Transportul animalelor s-a realizat cu un mijloc de transport autorizat sanitar veterinar, iar încărcarea și descărcarea animalelor au fost supravegheate de medici veterinari care s-au asigurat că operatiunile se desfășoară cu respectarea normelor de bunăstare și protecție a animalelor.

    Preluarea animalelor s-a efectuat în baza unui proces verbal de predare-primire, semnat de inspectori sanitari veterinar din cadrul DSVSA Ilfov, de persoana care a preluat cu titlu de custodie animalele şi medicul veterinar de liberă practică contractat să asigure asistenţa sanitară veterinară pentru animale.

    Pentru întreţinerea animalelor, asociația are obligaţia de a asigura asistenţa sanitară veterinară pentru respectivele animale şi de a permite accesul medicilor veterinari oficiali de la DSVSA, pe rază căreia este amplasat adăpostul, pentru inspecţia animalelor şi a condiţiilor, ori de câte ori este necesar.

    Ovinele nu vor putea fi vândute sau abatorizate

    Aceste animalele vor beneficia de condiții de bunăstare, vor fi îngrijite până la sfârșitul vieții și nu vor putea fi comercializate sau abatorizate.

    Până să fie aduse la ferma-sanctuar, ovinele salvate s-au aflat într-o fermă din satul Nuntați, din comuna Istria, județul Constanța, iar cei de la Asociația ARCA spun că în noul adăpost, situat la nord de București, berbecuții vor avea parte de condiții mai bune.

    ”Condițiile de care se vor bucura oile în acest nou spațiu vor fi excelente, așa cum v-am promis. Vor fi permanent sub supravegherea noastră și se vor bucura de o viață liniștită și departe de exploatarea umană”, susțin cei de la ARCA.

    Animalele nu sunt gata de adopție

    ”Nu deținem încă proprietatea acestor animale. Berbecuții salvați se află în custodia noastră până la lămurirea juridică a proprietății pe care sperăm să o obținem. Berbecuții salvați nu sunt încă pregătiți pentru adopție. Ei urmează să fie evaluați din punct de vedere medical, tratați, deparazitați, sterilizați și monitorizați. În același timp, vom face toate demersurile pentru a obține proprietatea lor și a ne asigura că aceștia nu vor mai fi niciodată exploatați. De abia cand vom deveni proprietarii lor și ei, într-o stare perfectă de sănătate, vom începe procesul de adopție. Prin adoptatori înțelegem sanctuare vegane, sanctuare dedicate care protejează animalele și care le pot asigura absolut toate condițiile de bunăstare (spațiu adecvat, hrană corespunzătoare, asistență medical veterinară, îngrijire corectă și iubire). Persoanele particulare care pot demonstra că le pot asigura un trăi în regim de sanctuar, se pot înscrie în baza noastră de date a doritorilor”, au anunțat oficialii ARCA pe Facebook.

    ”Vă asigurăm că selecția va fi riguroasă, că nu vom face excepții sau compromisuri și că niciun animal nu va primi mai puțin decât ceea ce merită: o viață lungă, respect, demnitate și cele mai bune condiții de trai. Toți berbecuții care nu-și vor găsi loc în astfel de sanctuare, vor rămâne în grija noastră pe termen nelimitat, vor fi promovați în online pentru găsirea unor adoptatori la distanță care le pot susține măcar o parte dintre cheltuielile de întreținere”, mai arată oficialii ARCA.

    Asociația care a preluat berbecuții cere donații

    În ultimele postări pe Facebook, reprezentanții Asociației ARCA solicită sprijin prin donații pentru acțiunile sale.

    ”Sprijinul vostru a contat enorm și ne bazăm pe el în continuare. Ca mulțumire, va vom ține periodic la curent cu situația lor, vom posta imagini cu ei, vom încerca să-i individualizam și să vi-i facem cunoscuți pe fiecare în parte. Credem că vă vor aduce bucurie și pe viitor, mai presus de bucuria salvării lor de pe “nava morții”. Protect what you love este deviza noastră, iar noi, mai mult decât oricine, îi iubim încă din prima clipă în care ne-am cunoscut”, se arată într-un dintre postări.

    Înainte de încheierea anului, Asociația ARCA a făcut un apel pentru donații, indicând și conturile unde cei care doresc pot contribui financiar:

    ”Dacă doriţi să ne sustineţi activitatea, o puteţi face printr-o simplă donaţie în conturile ARCA, deschise la Raiffeisen Bank:

    RON: RO60 RZBR 0000 0600 1990 7787
    EUR: RO33 RZBR 0000 0600 1990 7788
    USD: RO08 RZBR 0000 0600 2147 9541

    Beneficiar: Asociaţia ARCA – Animal Rescue and Care”.


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!