• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noutățile companiei FMC România pentru anul 2020

    agrointeligenta.ro -

    Compania FMC a început oficial anul 2020 în cadrul unui amplu eveniment organizat joi, 23 ianuarie, la Sinaia. Reprezentanții FMC România le-au prezentat celor aproape 200 de invitați noutățile din portofoliu pentru acest an în domeniul protecției plantelor.

    Evenimentul FMC a fost deschis de către Directorul General al FMC Agro România, domnul Vasile Iosif, care a salutat prezența în sală a distribuitorilor naționali și regionali din România, dar și din Republica Moldova. Alături de distribuitori, au mai fost invitați fermieri mari din întreaga țară, reprezentanți ai autorităților și ai mass-media.

    ”Doamnelor și domnilor, bine ați venit la evenimentul FMC. Cred că orice moment este un prilej bun pentru a discuta despre protecția culturilor și sănătatea acestora. Este o onoare să vă informez că, pentru prima dată de când organizez acest fel de eveniment, ii avem în sală ca invitați si pe colaboratorii noștri din Republica Moldova. Este prima vizită a dânșilor în România la compania FMC”, a declarat Directorul General Vasile Iosif în deschiderea evenimentului FMC România de la Sinaia.

    Apropierea de sărbătoarea Micii Uniri a fost marcată atât de o prezentare a principalelor momente istorice din preajma evenimentului din 24 ianuarie 1859, cât și de un scurt recital de cântece patriotice interpretate de grupul folcloric „Plai câmpinean”, format din copii ce au purtat veșminte populare romanesti.

    FMC, o mare familie la nivel global

    Primul speaker al evenimentului a fost Piotr Gill, Business Director Central Europe, CIS & Balkans. Oficialul regional al FMC a arătat că deși compania din care face parte este una globală, cu o cifră de afaceri de 4,3 miliarde de dolari în 2018 și peste 6.400 de angajați la nivel mondial, în cadrul FMC Romania se poate vorbi despre o adevărată familie formată din reprezentanții companiei, fermieri și colaboratori.

    România ca și celelalte țări din regiune a parcurs o perioadă cu secetă excesivă, dar noi suntem convinși că am livrat pieței, fermierilor, produsele corecte și, datorită parteneriatului dintre FMC și dumneavoastră, am reușit să închidem anul cu bine. (…) În ultimii 7 ani compania a cunoscut o evolutie semnificativă, în special prin achiziția în 2017 a departamentului de Cercetare și Dezvoltare de la compania DuPont,  iar acum FMC este o companie care activează numai în agricultură”, a explicat Piotr Gill, subliniind că din cifra de afaceri a companiei, 7%  sunt direcționati către cercetare și inovare.

    Despre schimbările din piața agricolă și nu numai a vorbit în continuare directorul FMC România, Vasile Iosif, exemplificând noile provocări, dar și oportunități de piață, prin exemple elocvente: „Produsele de protectia plantelor sunt privite astăzi de către majoritatea consumatorilor ca fiind periculoase pentru om și mediul înconjurător, iar tendința autorităților Europene este de reduce numărul de produse de uz fitosanitar.

    În aceste circumstanțe trebuie împreună să punem întrebările corecte:

    La toate aceste întrebări va trebui să raspundem cu toții: consumatori, fermieri, autorități precum și industria de protecția plantelor.

    Astăzi, doar puțin peste două procente din populația activă produce hrană pentru consumul a cca 7 miliarde de locuitori. În prezent, la nivel global, există peste 7,3 miliarde de oameni, și estimăm că până în 2030 vom depăși 8,5 miliarde de persoane, iar până în anul 2100 peste 11 miliarde. Sunt  o mulțime de oameni care trebuie hrăniți! Cum vom putea oferi alimente sigure și hrănitoare tuturor acestor oameni?

    Vă pot informa că în ultimii 10 ani agricultura românescă a crescut de peste trei ori cantitătile  utilizate de produse fitosanitare, piața crescând de la cca 140 milioane de Euro in 2007 la peste 450 de milioane Euro în 2018, crescând suprafața tratată de la cca 10 mil hectare (suprafețe totale) la cca 40 milioane de hectare în 2017. Utilizarea produselor de uz fitosanitar, sămânță de calitate, îngrășăminte și tehnologii moderne au permis fermierului român să devină competitiv și numai prin investiții în noi tehnologii fermierul român poate să conteze la nivelul UE. În aceeași perioadă de timp agricultura românească a reușit să dubleze producția agricolă depășind pentru prima dată peste 32 milioane de tone de produse agricole. Probabil că cifrele pe care vi le-am dat referitor la produsele de protecția plantelor utilizate de către fermierii români sunt impresionante, dar înainte de a trage concluzii vă rog să țineți seama că România utilizează aproximativ aceeași cantitate de produse de uz fitosanitar precum Ungaria, o țară mult mai mică decât România. Astfel, România utilizează cca 0,64 kg s.a/ha în timp ce Ungaria utilizează cca 1,21 kg s.a/ha, iar media UE este de 2 kg s.a/ha.

    În încheiere, aș concluziona că sănătatea plantelor este la fel de importantă ca și sănătatea oamenilor, în acest fel plantele fiind capabile să-și atingă potențialul de producție aducând beneficii reale consumatorilor, fermierilor dar și mediului înconjurător”

    Schimbările sociale aduc noi oportunități și FMC este pregatit pentru a răspunde pozitiv la aceste noi provocări.

    În acest context, Vasile Iosif a introdus portofoliul de produse biologice al companiei FMC: ”Astăzi consumatorul, dorește să știe ce mănâncă și a ajuns până acolo încât își calculează și numărul de calorii pe care le consumă. Sincer, este o schimbare destul de importantă pe care trebuie să o luăm în calcul. Acest comportament social creează noi oportunități”.

    În acest moment, FMC are în portofoliu cinci produse biologice omologate în diferite țări din întreaga lume: Ethos XB, Nemix C, Quartzo, Presence și Accudo.

    FMC este o companie de cercetare și inovare specializată în domeniul produselor de protecția și nutriția  plantelor. La ora actuală pe lângă produsele sintetice, pesticide, FMC este pregătit să aducă în piața europeană și produse biologice, produse care pot fi aplicate respectând cerințele combaterii integrate și anume rotație corespunzătoare a culturilor, aplicare de produse sintetice (pesticide) precum și utilizarea de produse biologice. Astăzi compania noastră comercializează cinci produse biologice la nivel global și în foarte scurt timp acestea vor ajunge și în Europa. Din păcate astăzi la nivelul UE se iau decizii pripite referitoare la produsele de uz fitosanitar, decizii care afectează pe termen scurt și mediu capacitatea fermierilor europeni de a ține sub control organismele de dăunare, boli, dăunători și buruieni, în sensul că interzicand produse de uz fitosanitar și nepunând nimic în loc va creea prejudicii grave atât fermierilor dar și consumatorilor”, a mai declarat Directorul General FMC România.

    Aplicația Evalio® AgroSystems ajută fermierii în aplicarea eficientă a insecticidelor

    În cadrul conferinței, FMC a prezentat invitaților aplicația Evalio® AgroSystems. Cătălin Viziru, Directorul de Marketing al FMC România a fost cel care a explicat cum funcționează programul de care fermierii europeni, inclusiv cei români, pot beneficia gratuit pentru a optimiza utilizarea insecticidelor.

    Trăim în secolul vitezei și în orice domeniu de activitate, digitalizarea își pune amprenta. Agricultura de precizie este în atenția marilor companii de cercetare și dezvoltare, iar FMC nu putea să lipsească din acest domeniu. Evalio® AgroSystems este o aplicație, un serviciu digital, care ajută la monitorizarea populațiilor de dăunători. Programul se bazează pe o rețea de capcane feromonale, care sunt monitorizate cu o anumită frecvență. Valorile rezultate din citirea capcanelor sunt introduse în aplicație prin intermediul unor fotografii. Aceste date sunt transformate în niște grafice care reprezintă curbele de zbor ale dăunătorilor. În prezent, la nivel european, monitorizăm 30 de dăunători cheie in numeroase culturi agricole, având peste 850 de puncte de monitorizare și când considerăm că se apropie atingerea pragului economic de dăunare,  trimitem avertizări către fermieri și către partenerii noștri. Aceste avertizări le trimitem prin intermediul e-mailurilor, prin intermediul mass-media, cu ajutorul colaboratorilor, prin newslettere, sms . Dacă în anul 2019 am monitorizat Ostrinia nubilalis (sfredelitorul porumbului) în partea de sud a României, în anul 2020 vom monitoriza Ostrinia și Helycoverpa la cultura de porumb, la nivelul întregii țări și vom emite avertizări gratuite către toți fermierii pentru  că aceștia să aplice tratamentele fitosanitare exact atunci când trebuie”  a explicat Directorul de Marketing Cătălin Viziru, care i-a invitat pe fermieri fie să acceseze site-ul aplicației Evalio® AgroSystems, fie să ia legătura cu un reprezentant FMC pentru a accesa datele programului.

    Evenimentul FMC a continuat cu o prezentare a portofoliului de produse FMC pentru fermierii români, inclusiv a produselor vedetă precum Coragen®, Benevia®, Verimark®, Foxtrot®, Succesor® TX sau Omnera®. Prezentarea noutăților pe partea de protecție a plantelor, dar și recomandările de aplicare au fost oferite fermierilor în cadrul unei prezentări susținute de Ion Săvulescu, Directorul Tehnic al FMC Agro România.

    Evenimentul FMC România s-a încheiat spre seară printr-un moment de socializare și o cină festivă, prilej pentru fermierii invitați să intre într-un dialog direct, dar destins, cu reprezentanții FMC și colaboratorii companiei.

    FMC Corporation este o companie americana fondată în 1883, având o poziție de lider la nivel mondial  în dezvoltarea și furnizarea de tehnologii eficiente care înglobează produse pentru protecția și nutriția plantelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului