• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un concurent serios al soiurilor actuale: Lucerna românească Dobrogea (4AG07)

    agrointeligenta.ro -

    Soiul Dobrogea este un soi de lucernă românesc, nou creat, înregistrat în anul 2019 în România. Testările efectuate în ultimii 4 ani au evidențiat mai multe însușiri importante din care ar fi de subliniat: rezistența la secetă, capacitatea de regenerare și potențialul ridicat de producție.

    În paralel cu testările realizate în cadrul rețelei ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor) pentru înregistrarea soiului Dobrogea, s-au evaluat performanţele acestuia și în culturi comparative în două ferme din România. Prima fermă unde s-a realizat studiul este situată în zona de Sud, în judeţul Teleorman în localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, fermă cu tradiţie în cultivarea lucernei. Suprafaţa cultivată cu soiul Dobrogea în vederea testării a fost de 20 ha. Rezultatele obţinute de soiul Dobrogea în decursul celor 4 ani de testare (2016-2019), au arătat productivitatea ridicată a acestuia în ceea ce priveşte cantitatea de substanţă uscată obţinută la hectar; diferența de producție fiind cu peste 10% față de alt soi consacrat cultivat în această fermă.

     

     

    A doua locație aleasă pentru studiu este situată în zona de Sud-Est a țării, în localitatea Zărneşti, Județul Buzău. Soiul Dobrogea a fost cultivat pe o suprafaţă de 7,5 ha. Cultura comparativă a fost înființată în primăvara anului 2017. În condițiile climatice ale anului respectiv, a realizat performanţe bune și în această zonă, situându-se peste soiul martor la producția de fân pe hectar, cu peste 11%.

    De asemenea, în toamna anului 2016 s-a înființat o cultură de test cu soiul Dobrogea în Câmpia Gherghiței la o fermă din localitatea Puchenii Mari, județul Prahova. Scopul principal al înființării acestui lot a fost urmărirea potențialului de producție de furaj dar și de sămânța. În acest scop s-au folosit două scheme de semănat, la 35 și 70 cm între rânduri. În anul 1 (2017) s-a urmărit potențialul productiv în sămânța al soiului. Sămânța s-a recoltat la coasa I, luna Iulie 2017 iar cantitatea recoltată a fost 675 kg /ha. Cantitatea obținută este peste media pe țară cu 15 % și constitie o reușită importantă a soiurilor românești în segmentul producerii de sămânța de lucernă.

    În anul 2 (2018) s-a testat producția de masă verde și fân a soiului Dobrogea (4AG07) la aceiași fermă din Puchenii Mari.

    Cercetare și apreciere

    Rezultatele sunt impresionante dacă luăm în calcul cantitatea de furaj obținută la hectar raportată la schema de plantare și realizarea unui număr de 5 coase în condițiile unei culturi neirigate. Performanțele ridicate ale soiului Dobrogea (4AG07) au atras atenția specialiștilor din țară și din străinătate. În perioada 2016-2018, soiul Dobrogea (4AG07) a fost testat în Republica Moldova de către Comisia De Stat Pentru Testarea Soiurilor De Plante iar notele ridicate obținute după centralizarea rezultatelor în urmă celor 3 ani de testare au dus la înregistrarea soiului în Republica Moldova sub numele de ”Dobrogea”.

    ”Dobrogea” se află în culturi de test în Bulgaria și Serbia, unde deja există solicitări pentru cultivarea soiului. În România acest soi a fost inclus într-un amplu Proiect de Cercetare Științifică de către USAMV București intitulat: «Elaborarea unor variante tehnologice la un sortiment de soiuri de lucernă, testarea acestora privind plasticitatea ecologică, productivitatea, calitatea recoltei, biologia şi fiziologia plantelor şi performanţele economice» Acest proiect se derulează pe o perioada de 3 ani (2018-2020) și vizează expunerea a 25 de soiuri de lucerna din Europa într-un câmp competițional, în vederea realizării unui Caiet de Apreciere al Soiurilor de Lucernă, după performanțele realizate în funcție de anumiți indici calitativi și cantitativi.

    Pentru a comanda sămânță de lucernă din soiul ”Dobrogea”, luați legătura cu reprezentanții PATRU AGRO SRL, la numărul de telefon: 0800 110 210 sau accesați site-ul https://samantalucerna.ro/

     


     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Alexander Degianski a semănat floarea-soarelui și a intrat la porumb: ”Ne adaptăm în funcție de loc” Mihai Mirițescu, Saaten Union: Sfatul meu pentru fermieri este să semene mazărea cât mai repede Soiul de afine care face fructe uriașe, demne de Cartea Recordurilor

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte