OIERII – INTERZIȘI CU MIEII ÎN PIEȚE DACĂ SACRIFICAREA NU SE FACE LA ABATOARE!
agrointeligenta.ro -Crescătorii de ovine, ”interziși” în piețe din cauza unei erori a autorităților. Deși au primit asigurări de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară(ANSVSA) că mieii vânduți în perioada Sărbătorilor Pascale vor putea fi sacrificați și în ferme, în spații special amenajate și aprobate, crescătorii au aflat astăzi cu stupoare că își pot vinde marfa în piețe doar dacă animalele au fost tăiate într-un abator.
Crescătorii de ovine sunt nemulțumiți deoarece ca să poată ajunge în piață trebuie să sacrifice mieii într-un abator ceea ce îi costă 30 de lei/per animal tăiat plus TVA. O cerere absurdă, cred oierii, având în vedere că șefii de la ANSVSA au anunțat anterior că se pot autoriza puncte de sacrificare și în ferme, sigur în condiții riguroase de igienă și bunăstare a animalelor.
Flori Mînzat, crescătoare de animale din Timiș și-a obișnuit clienții care doresc miei de Paști să cumpere, pe lângă livrarea din fermă, și din piața special amenajată. Anul acesta însă este nevoită să vândă carnea doar direct din fermă deși legislația în vigoară, emisă chiar de ANSVSA, prevede că oierii pot sacrifica animalele și în ferme iar ulterior le pot livra către consumatorul final.
”Aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru autoritățile DVS, ANSVSA. Deși am fost anunțată că s-au aprobat derogările pentru perioadele Pascale astăzi am avut suprinderea de a afla că nu putem ajunge în piață, deși avem punct de sacrificare autorizat. Ajungând astăzi în piață am fost la șeful pieței și mi s-a oferit o vitrină dar după ce mi s-a oferit vitrina am zis să recapitulăm care sunt documentele de care avem nevoie. Avem nevoie de: autorizație de funcționare, carnetul și atestatul de producător. La care domnul mi-a spus: avem medic veterinar în piață, zilnic vor fi medicii veterinari numai să știți că dacă nu veți sacrifica într-un abator nu veți putea ajunge la piață. Sincer nu mi se pare normal pentru că cel mai apropiat abator îl avem la Dumbrăvița iar față de Chișoda (unde se află exploatația n.r) trebuie să transportăm toată Timișoara. Ceea ce nu mi se pare normal este să mai plătesc 30 de lei plus TVA pentru sacrificatul în abatorul autorizat. Ce are abatorul acela în plus față de ace am eu? Adică dacă tot avem punctul de sacrificare, avem medic veterinar în punctul de sacrificare, de ce trebuie să mergem să dăm bani și acolo?”, a explicat Flori Mînzat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Flori Mînzat: Clienții erau obișnuiți să ne caute în piețe
În 28 de ani de când se ocupă cu creșterea animalelor, Flori Mînzat nu a lipsit în perioada Sărbătorilor Pascale de la piață cu produsele din fermă. Anul acesta însă, exact ordinul care trebuia să o ajute, îi pune bețe în roate.
”Noi vindem și de acasă dar clienții noștri fiind de 28 de ani pe piață sunt obisnuiți să ne caute acolo. Toate lumea ne întreab: ajungeți la piață? Pe autorizație scrie că trebuie să livrezi la consumatorul final și atunci dacă îl iau din abator nu tot la consumatorul final îl livrez? Adică cei care pleacă la Cluj (lucrătorii sezonieri care au plecat la muncă în Germania n.r) și stau 2.000 unul lângă celălalt nu sunt o problemă și noi dacă vrem să mergem în piață o să creăm probleme”, a mai declarat crescătoarea de ovine.
Aceasta a ținut să precizeze clar că autoritățile locale nu au nicio vină ci responsabilitatea este a șefilor de la București.
”Vreau să precizez că cei de la Piețe au avut toată deschiderea și spre suprinderea mea s-au comportat exemplar. Domnii de la DVS care sunt repartizați pe piața respectivă s-au comportat de asemenea exemplar. Dar au spus destul de clar: noi trebuie să respectăm niște directive de venit de sus (de la conducerea ANSVSA n.r). Aceasta este o problemă care se poate rezolva la București și nu aici la noi pe plan local. Eu am făcut un tur al pieței și am văzut doar 2 crescători care vindeau carne de miel pe piață ceea ce mi se pare strigător la cer. Deci noi crescătorii de animale o săptămână pe an cerem să mergem în piață, nu în fiecare zi. Noi nu suntem piețari. Noi am răspuns de punctele de sacrificare pe Timișoara 28 de ani și acum am ajuns în situația de a nu merge la piață pentru că nu mă duc să sacrific în abatorul autorizat. Nu știu dacă vor reuși să modifice ordinul. Repet, DSV-ul de la noi au toată deschiderea dar fac ce li se spune de sus. Ne-au informat și când am fost să autorizăm punctul de sacrificare că nu vom putea ajunge în piață. Atunci de ce am autorizație, de ce stă medicul după mine de dimineața până seara? Noi nu ne ocupăm cu specula, noi vindem la consumatorul final. Ne vrea pe piață lumea”, a conchis Flori Mînzat.
Ce spune legislația emisă de ANSVSA
În contextul Sărbătorilor Pascale și al evoluției situației generate de COVID-19, ANSVSA a transmis instrucțiuni la DSVSA județene, prin care s-a acordat posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploatație în anumite condiții, după cum urmează:
- La nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor;
- Controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial;
- Verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;
- Efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;
- Verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman;
- Verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;
- Respectarea distanței minime sociale stabilită de de CNSSU.
În ceea ce privește carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, precizăm că aceasta nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali.