• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata avansului APIA va începe abia la jumătatea lunii octombrie! Anunțul oficial!

    agrointeligenta.ro -

    Avansul APIA se va plăti la fel ca anul trecut, adică începând cu data de 16 octombrie se poate demara achitarea primei tranșe în procent de cel mult 70% pentru scheme de plăți directe și 85% pentru plățile aferente măsurilor compensatorii. Decizia a fost luată la Bruxelles și comunicată fermierilor printr-un comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Astăzi, 16 aprilie, Comisia Europeană a adoptat două măsuri de sprijinire a sectorului agroalimentar. Măsurile vor spori fluxul de lichidități al fermierilor și vor reduce sarcina administrativă atât pentru autoritățile naționale și regionale, cât și pentru fermieri, în aceste momente deosebit de dificile. Pentru a crește fluxul de lichidități al fermierilor, Comisia va majora avansurile la plățile directe (de la 50% la 70%), respectiv plățile pentru dezvoltare rurală (de la 75% la 85%)”, se arată în comunicat.

    Și data de începere a plăților rămâne aceeași: ”Fermierii vor începe să primească aceste avansuri de la jumătatea lunii octombrie. Pentru mai multă flexibilitate, statele membre vor putea să efectueze plățile către fermieri înainte de finalizarea tuturor controalelor la fața locului”.

    A doua măsură adoptată astăzi reduce, de la 5% la 3%, numărul de controale fizice, la fața locului, privind eligibilitatea pentru partea principală a bugetului politicii agricole comune (PAC). În circumstanțele actuale excepționale, este esențial să se reducă la minimum contactele fizice între fermieri și inspectori. Comisia oferă, de asemenea, mecanisme de flexibilitate în ceea ce privește calendarul controalelor. Statele membre vor putea să utilizeze surse alternative de informare pentru a înlocui vizitele tradiționale la ferme (de exemplu, imagini prin satelit sau fotografii geoetichetate pentru a dovedi că investițiile au avut loc).

    Astfel se asigură cea mai eficientă utilizare a resurselor, respectarea normelor de izolare, reducerea sarcinii administrative și evitarea întârzierilor inutile în procesarea cererilor de ajutor pentru ca sprijinul să ajungă la fermieri în cel mai scurt timp posibil.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare