Celălalt Lucian Buzdugan, din autoizolare: Tunde iarba, produce răsaduri, îi face pizza soției și citește despre Da Vinci
Daniel Befu -
Lucian Buzdugan este cvasiunanim recunoscut drept cel mai redutabil agronom român, prin prisma performanțelor admirabile obținute în cei 20 de ani de management al celei mai mari ferme vegetale din Uniunea Europeană. În urmă cu 3 luni și jumătate lăsa frâiele pământurilor dintre ape, născute din valurile Dunării, acceptând o nouă provocare, prin prisma poziției de senior-advis0r pentru operațiunile internaționale ale Al Dahra. Din postura de om prins între două avioane, pe meridiane exotice, Lucian Buzdugan a fost obligat să-și ia o mică vacanță, atunci când lucrurile s-au precipitat la jumătatea lunii martie și aproape tot mapamondul a început să se miște în slow-motion.
Într-un interviu de colecție acordat în exclusivitate pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, Lucian Buzdugan a acceptat să ni se dezvăluie într-o altă lumină decât cea în care eram obișnuiți să-l percepem. Una nu mai puțin fascinantă, dar în mod cert mai caldă, prin prisma redescoperirii micilor bucurii ale vieții, pe care din poziția de director general al Agricost, ocupat cu generarea unor cifre anuale de afaceri ce tindeau spre suta de milioane de euro, le uitase. Acum, forțat de împrejurări, Lucian Buzdugan recuperează pe repede înainte timpul pierdut.
Senior consultant la nivel internațional pentru Al Dahra
La finalul lunii decembrie 2019, deja în piață începea să umble zvonul că Lucian Buzdugan se retrage de la cârma societății care administrează Insula Mare a Brăilei. Însă nu era vorba de o pensionare, ci doare de acceptarea unei noi provocări, de a-și folosi la nivel global expertiza de superfermier, o premieră pentru un agronom român: ”Munca pe noua poziție nu este aceea de tip «pompier». Adică dacă apare o problemă undeva «ia primul avionul și du-te acolo». Nicidecum. Am putut să-mi fac eu o agendă în care să-mi stabilesc: «Luna aceasta voi merge în două locații, luna viitoare voi merge în alte două ferme, fie aceleași, fie unele noi» N-am avut timp să fac treaba aceasta decât în două locații, în luna ianuarie. Pe 10 am plecat în Egipt, unde am stat o săptămână. După, am mers la locația din Serbia. În februarie am fost pentru câteva zile la Brăila și apoi din nou în Serbia, iar apoi a venit criza coronavirusului, care a impus restricții cvasitotale de circulație a persoanelor”.
În Egipt a vizitat ferma de la Toshka, una dintre cele 3 unități deținute de Al Dahra în statul nord-african: ”Am zburat pe ruta București-Atena-Cairo-Abu Simbel, de unde am mers cu mașina până la 75 km de granița cu Sudanul, în plin deșert, unde Al Dahra are o suprafață de vreo 15.000 ha în acea locație. Când am intrat în fermă, am avut parte de o trăire foarte interesantă. Am văzut lucruri care erau mult peste ceea ce eu îmi imaginam că o să văd. Cultivă lucernă, care este principala cultură și cereale. Se aseamănă cu fermele din România doar la nivelul speciilor cultivate. Ei fac o agricultură foarte performantă în niște condiții în care eu nici nu credeam că se poate cultiva ceva. Acolo este ca și cum ai face agricultură pe lună. E o locație unde nici măcar nisip adevărat nu este. Solul e de fapt un nisip foarte grosier, sub formă mai mult de piatră zdrobită. Apa este preluată din acea imensă acumulare de la Aswan, o investiție cu mare viziune realizată de statul egiptean.
Oamenii locuiesc acolo într-o tabără organizată ca un mini-orășel, cu de toate: moschee, magazin, cantină, spații de locuit. Dar ca angajat e greu când trăiesti acolo în mijlocul deșertului timp de două săptămâni, după care te duci o săptămână acasă, apoi revii iar două săptămâni. E greu, chiar foarte greu. Cu toate acestea cei din Egipt fac agricultură și cred că e normal să o facă așa. Personal îi socotesc eroi. În ce ne privește, dacă ar fi să vedem cum fac ei agricultura, cu siguranță că am da bir cu fugiții pentru că ni s-ar părea imposibil așa ceva. Tocmai de aceea mi-am propus să îi duc pe toți colegii mei din staff-ul din Insulă, să vadă această locație de producție. Sunt sigur că după o asemenea vizită, vom avea revelația că trăim Dumnezeiește și în mod cert, văzând condițiile dure în care agronomii din Egipt fac performanță, vom renunța la a ne plânge că ne e greu și vom avea rezultate și mai bune în munca noastră”.
De fapt misiunea lui Lucian Buzdugan în Egipt e să propună măsuri viabile de creștere a nivelului de humus în sol: ”E o încercarea si pentru mine, deoarece nici eu nu prea cunosc genul acesta de agricultură, având de-a face cu un sol pe care aproape că nu nici nu-l poți denumi sol. Faci mai degrabă un fel de cultură hidroponică. Prima mea preocupare pentru locația de la Tohska va fi să găsesc o soluție pentru creșterea conținutului de materie organică în sol, pentru că asta lipsește acestor terenuri”.
Așa că la vârsta de 72 ani și 9 luni, Lucian Buzdugan s-a resetat, lăsând în urmă gloria pe deplin meritată a unei cariere de o viață în agronomie, ca să îmbrace uniforma de școlar: ”Primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat în România, la revenirea din Egipt, a fost să pun mâna pe carte și sa studiez humusul. Niciodată nu mi-a fost rușine să admit când nu știu ceva și să învăț ca să știu. Dintre toate, nimic nu mi s-a părut mai facil, mai interesant, mai extraordinar, decât să citesc și să mă documentez despre humus. Revenind la locația vizitată în Egipt, eu trebuie să-i ajut pe colegii mei cu uniformizarea fertilității solului, respectiv a humusului, prin creșterea conținutului de materie organică în sol. De aceea vom demara în primul rând un proiect de introducere a resturilor vegetale în sol, care se practică în Insula Mare a Brăilei cu mare succes de mai mulți ani. Noi, în ultimul timp am reușit ca pe o adâncime de 8-10 cm să creștem procentul de humus din Insulă, datorită încorporărilor repetate de materie organică, ceea ce aș dori să se întâmple și la Toshka.
În plus va trebui, de asemenea, să cultivăm și niște noi specii de plante care au un sistem radicular de cinci ori mai mare decât sistemul radicular al speciilor de cultură din fermă, plante care cultivate pentru o perioadă de timp, vor îmbogăți solul în materie organică. Acolo, în Egipt, e mai important ca oriunde humusul. Un tehnolog spunea că adevărata bogăție a unei țări nu e solul, ci humusul din sol”.
În noua sa postură, de senior advisor, la sfârșitul lunii ianuarie a mers la locația de lângă Belgrad, Serbia, unde grupul Al Dahra exploatează o fermă de 20.000 ha amplasate tot în lunca Dunării, fermă care deține și o componentă zootehnică de 20.000 capete de bovine: ”Cum Insula Mare a Brăilei a fost cea mai mare fermă din România pe timpul lui Ceaușescu, acea locație a fost cea mai mare fermă a Iugoslaviei pe vremea lui Tito. Acolo noi avem sarcina de la conducerea Al Dahra, să implementăm «modelul Insula Mare», pentru început pe 1000 ha de teren. De ce numai pe 1000 ha? O să vă spun altădată”.
Savorile exotice din călătorii
Lacom de descoperirile pe care le aduc călătoriile pe orice nou meridian, în clipele de răgaz, Lucian Buzdugan prețuiește clipele unicat: ”În Egipt, din nisip se ridică așa, din loc în loc, niște biute, un fel de conuri pietroase, ca niște piramide. În spațiul nisipos dintre aceste biute încap ici și colo câte 2-3 pivoți pentru irigat, iar acolo se face agricultură sub formă de cercuri. Pe un vârf din acesta conic, în plin deșert, colegii mei din Egipt au făcut un foc într-o seară și am mâncat un berbecuț făcut la proțap, așa cum n-am mâncat nicăieri, niciodată. Era pregătit în stil arăbesc, cu mirodeniile lor, dar mai cu seamă îmi amintesc de poezia momentului, cu flacăra aceea în deșert, în jurul căreia stăteam toți așezați arăbește și toți beam cafea arabica, ceai cu lapte, foarte bun, sau ceai de ghimbir, cel mai bun. În noaptea destul de răcoroasă, focul acela, înconjurat de cerul înstelat, parcă nu avea nici fum. Nu-mi dau seama unde se ducea fumul acela. Dinspre jar se răspândea multă căldură în jur, iar stelele erau parcă mai aproape, probabil datorită lipsei vaporilor de apă din atmosferă. Dacă întindeai mâna, parcă puteai să atingi bolta înstelată. Era o iluzie optică, desigur, dar frumoasă”.
La Belgrad, oraș străbătut ca și Brăila de Dunăre, Lucian Buzdugan a avut parte de experiența culinară supremă: ”Eu sunt un mare consumator de pește. Când m-am relocat cu munca la Brăila, în primii 15 ani n-am mâncat decât pește și aș fi continuat să mănânc încă 5, dacă cineva nu mi-ar fi spus că nu e bine să consum numai pește, pentru că se creează niște dezechilibre ale microelementelor în organism. Așa că, spre bucuria celor de la cantina noastră, acum 5 ani am acceptat să îmi schimb meniul. Însă în inimă am rămas un iubitor de pește.
Când am avut deplasarea în Serbia, colegii de acolo m-au invitat la un restaurant sârbesc unde se prepara pește. Vreau să îți spun că acolo am avut parte de cel mai bun pește pe care l-am gustat vreodată pe mapamond. Și atunci i-am întrebat: «De unde-i peștele acesta?» «Din Dunăre, de unde să fie?», mi s-a răspuns. Acolo stăteau la rând autocare întregi de străini, cărora li se dădea mâncarea aceasta fabuloasă de pește. Și atunci m-am întrebat de ce la Brăila nu putem face același lucru”.
În ultima lună, agenda de lucru a lui Lucian Buzdugan, presărată cu peregrinări exotice specifice mai degrabă unui călător din epoca colonială, a fost deraiată: ”Dacă nu izbucnea pandemia, la ora asta cu siguranță eram în Brazilia, să văd cum se fabrică în ferme mari produse bio pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor. Era deja programată deplasarea mea în Brazilia. Această țară i incredibilă, care cultivă pe scara cea mai largă OMG-urile, se preocupă pentru sănătatea Planetei, ca să substituie o parte din produsele de chimizare a agriculturii cu produse bio. Nu e așa că e un lucru extraordinar?”.
Decizia de a intra în autoizolare voluntară
Stoparea majorității zborurilor internaționale și încadrarea, după vârstă a lui Lucian Buzdugan într-o categorie de risc, în contextul pandemiei de coronavirus, l-au determinat să ia decizia de a intra în autoizolare, începând cu data de 12 martie: ”De mai bine de o lună de zile n-am ieșit pe poartă. Am rămas în incinta gospodăriei mele. Am norocul că nu stau la bloc, că probabil acolo ar fi fost mai greu. În decizia de autoizolare, am pornit de la ideea că trebuie să-mi respect semenii și legile țării. Permanent le-am spus și copiilor mei: «Respectați legile țării. Bune, rele, cum sunt ele, trebuie respectate». Fiind o persoană cu potențial ridicat de risc de complicații, eu sunt o țintă potențială pentru coronavirus, încadrându-mă cu mult peste vârsta inferioară, de 65 de ani. Și nu am vrut să mă protejez numai pe mine, ci aveam și obligația morală față de copiii mei, față de vecinii mei și de urbea în care trăiesc, să fac asta, dat fiind că am călătorit mult și am avut multe interacțiuni.
Eu nu ies la cumpărături în intervalul 11.00-13.00, motiv pentru care copiii mei îmi cumpără și îmi aduc până la poartă cele necesare, mi le lasă, eu le iau, le dezinfectez cu multă scrupulozitate și nu mă ating de nimic, fără a face această procedură. Umblu cu mănuși, după ce dezinfectez produsele le las la uscat la soare pentru un timp mai îndelungat, pentru a avea garanția efectului scontat. Nu este ritualul unui ipohondru, ci fac acest lucru cu temeinicie, fiindcă așa îmi place să fac toate lucrurile în viață ”.
Regăsirea paradisului pierdut
În tot acest răstimp Lucian Buzdugan a citit mult, a scris, dar în același timp a realizat puzderie de mici lucrări gospodărești în jurul casei: ”E primăvară. Am făcut ceea ce n-am făcut timp de 20 de ani”.
Muncile și le-a împărțit pe categorii, de la cele agricole în curte, până la micile reparații prin casă și la ajutorul dat soției în bucătărie: ”Am luat fiecare bucățică de curte, fiindcă am în jur de 600 mp de curte, amplasată în pantă, sub pădure, cultivată cu pomi fructiferi, pe care am săpat-o, am greblat-o și am aranjat-o. Am curățat zmeura, am curățat și în jurul pomilor, fiindcă am și vreo 15 meri, dar pe lângă ei am și cireși, pruni, gutui. De asemenea am și o mică grădinuță de legume, în care am plantat ceapă, usturoi, ridichi de lună, salată verde, mărar, leuștean. În același timp mi-am amenajat și o mini răsadniță, în care vreau să-mi produc singur răsadurile. Atunci când voi pe masă roadele grădinii, vreau să știu că le-am pornit de la sămânță. Fac asta pentru plăcerea specialistului. Dacă aș cumpăra niște răsaduri făcute de alții mai pricepuți decât mine, ar fi mult mai bune. Dar am ambiția asta să mănânc totul pornind de la sămânță. Totodată am pregătit terasa. Eu am terasă mare, de 8 metri pe 8 metri și de jur împrejur am ghivece de flori, cărora le-am schimbat pământul, l-am afânat, l-am fertilizat cu materie organică, folosind propriul meu compost.
Eu în fiecare toamnă am obiceiul de a-mi composta o parte din frunzele căzute, pe care primăvara îl utilizez la flori. Am pregătit leagănul, am scos masa, am spălat-o, am șters-o, am pus scaunele de jur împrejur și am instalat o umbrelă imensă, cu diametrul de aproape 5 metri, fixată într-un suport care se umple cu vreo sută de litri de apă, ca să nu fie răsturnată de vânt. Inclusiv mi-am făcut instalația de udat, cu furtune și legături, încât să am apă și-n grădină. Am tuns și gazonul în două rânduri, iar azi trebuia să-l tund a treia oară. Mi-am făcut timp să-mi repar și bicicleta. Am o bicicletă medicinală, la care sistemul de frânare era rupt. Era un mecanism prin care atunci când pedalezi, poți să-ți îngreunezi puțin exercițiul. A fost un prilej de testare a îndemânării mele și a portofoliului meu de scule, fiindcă am tot felul de scule cumpărate, dar pe care niciodată din lipsă de timp nu am apucat să le desigilez. De asemenea mi-am ajutat aproape zilnic soția la treburile casnice. Este acea tradiție pe care o moștenim cu toții, ca Paștele să te găsească cu casa curată. De aceea în fiecare zi, ne-am programat să facem câte o cameră cap-coadă, trecând-o prin filtrul curățeniei”.
Lectura, una din marile plăceri din clipele de răgaz
Lucian Buzdugan iubește lectura, fiind un devorator de literatură de specialitate și nu numai. De pildă la momentul acordării interviului către Agrointeligența- AGROINTEL.RO, avea pe noptieră un volum despre un personaj drag sufletului său: „În prezent citesc o carte ceaslov despre viața lui Leonardo da Vinci. Se numește Leonardo da Vinci, geniul vizionar, de Gerard Denizeau. Este o carte foarte tehnică, dar minunat concepută. La fiecare două pagini are câte un buzunăraș făcut dintr-o hârtie de pergament, în care sunt introduse reproduceri la scară mare, pliate, ale schițelor cu diverse invenții sau ale picturilor lui Leonardo. Am zile când citesc cam jumătate de zi și am zile când lucrez de dimineață până seara.
În această vacanță forțată l-am recitit și pe Lester Brown, «Lumea pe marginea prăpastiei». El a fost primul analist de mediu care a tras semnalul de alarmă asupra pericolului de autodistrugere care pândește omenirea, dacă nu se iau măsuri la scară planetară. Aceasta e prima carte în care, în urmă cu 9 ani, când am lecturat-o întâia oară, am aflat de conceptul ”necesității existenței unui plan B”, idee care acum, în mijlocul teribilei crize economico-sociale și de sănătate generată de pandemia de COVID-19, e mai valabilă ca oricând. Totodată, zilele aceastea am citit și o carte extraordinară a profesorului Berca, pe care el a numit-o «Agrotehnica. Transformarea modernă a agriculturii». E formidabilă. Vorbește de relația aceasta sol-plantă, ca fiind o relație cu dimensiuni cosmice, care, din păcate, a fost zdruncinată de om, în procesul antropologic prin care specia noastră și-a cucerit locul pe Terra. Eu aș obliga toată suflarea aceasta agronomicească să citească această carte, pentru că profesorul Berca e o somitate a agriculturii românești, un savant cu picioarele în prezent și cu mintea în viitor.
Fiecare clipă alături de soție, un dar prețios
Prețul cel mai mare pe care a trebuit să-l plătească pentru a-și câștiga renumele legitim de superfermier, a fost sacrificarea timpului alături de familie: ”Soția mea, în momentul când mi-am încheiat activitatea la Brăila, a făcut un calcul cât timp am stat împreună în 20 de ani și în acest răstimp am fost doar un an și trei luni unul lângă altul. De aceea pentru ea și pentru mine, orice zi petrecută alături înseamnă foarte mult. În perioada cât am fost director general în Insulă, foarte puține weekenduri eu n-am venit acasă, însă noi și când eram plecat, emoțional trăiam împreună. Când o sunam pe soția mea, îmi spunea «acum mă gândeam la tine». Când ea mă suna pe mine, la fel, eu știam că e ea înainte de a vedea cine mă sună. Între noi există o legătură telepatică. Asta înseamnă că apropierea dintre noi este foarte puternică”.
Dar imperfecțiuni există inclusiv în Paradis: ”Avem și un capitol la care nu ne potrivim. E acesta politic. Ea vede politica ceva mai radical. Eu, până la urmă, sunt dispus să înțeleg și unele neîmpliniri și unele greșeli, în timp cea ea este mai categorică când e vorba de oameni care nu respectă oamenii, și de cei care nu-și înțeleg rolul pe care și-l asumă atunci când vor să facă politică”. Aici avem momentele noastre de mică dispută. Dar asta se întâmplă seara mai mult, pentru că ziua facem treabă împreună și e foarte plăcut când ai momente frumoase alături de persoana dragă ție. Sunt realizări valoric mici, dar pline de conținut și de sentimentalism. Am ajuns de ne facem unul altuia mici plăceri. De exemplu mie îmi place foarte mult supa de legume pasate, iar cea mai grozavă este supa cremă de ciuperci și soția mea mă răsfață cu supă cremă de ciuperci și mâncărică de ciuperci. Iar eu îi fac ei pizza. Îi place foarte mult”.
Bucătar priceput, dar asistat de… roboțel
Lucian Buzdugan admite, totuși, că talentul său culinar nu s-ar manifesta plenar, fără un mic ajutor de ordin high-tech: ”Pizza o pregătesc eu, pentru că am pus mâna pe o mașină care prepară fără ulei. O face cu aer cald. E o invenție care costă vreo 3 milioane (n.r. 300 lei). Pui acolo tot ce trebuie și nu se arde. E super. Dar să nu credeți că dacă folosesc mașina, trișez, că și-acolo e o șmecherie. Am învățat cum să fac blatul cu drojdie și să-l întorc de două ori. Și mi-a reușit, să știți. Am pus aluatul în frigider și am pentru patru zile. Treaba e interesantă, frumoasă. Am mare noroc cu domnul Google. Te învață orice”.
Fermierul are și câteva rețete în care și-a făcut mâna de mai bine de doi ani: ”Sunt anumite mâncăruri pe care soția mea nu le consumă, spre exemplu fructele de mare, și atunci le pregătesc eu. Am cel mai gustos mod de preparat creveți în 10 minute”. Și tot legat de bucătărie, mai nou, truda din grădină începe să dea roade: ”Deja mi-au răsărit ridichile de lună, primele frunze de leuștean produse de mine le-am folosit azi în mâncare, iar alaltăieri am făcut din menta culeasă din grădina mea, o băutură cu gheață pisată, lămâie, zahăr și gin. Cei care se pricep știu despre ce băutură este vorba…”.
Ultimii ani au reprezentat pentru Lucian Buzdugan o schimbare de perspectivă atât în privința modului cum vede că ar trebui făcută agricultura viitorului, prin reducerea chimizării și a emisiilor de CO2, cât și în privința modului de viață în calitate de locuitor al Terrei, precum și de consumator, în special de hrană, pentru a avea o Planetă mai sănătoasă. Iar pentru cei ce-l cunosc, știu că Buzdugan nu e doar un teoretician când vine vorba de agricultură… dar și de viață personală: ”Soția mea mă apreciază foarte mult ca bucătar, dar bucuria soției mele și a mea, este că am făcut o schimbare de stil de viață. Asta s-a întâmplat după ce ne-am documentat și ne-am dat seama că prin continuarea acestui mod de viață, bazat numai pe produse de origine animalieră, de fapt noi facem rău vieții pe Pământ. Așa am început să ne schimbăm, fără a fi extremiști din aceia care spun: «De mâine nu mai pun carne în gură. De mâine nu mai beau lapte». Nu am renunțat total, dar cel puțin la jumătate am redus consumul de carne și de produse de origine animalieră, din dorința de a face bine omenirii. Însă ce am constatat? Că nu facem bine doar omenirii, ci și eu mă simt mult mai bine și ea se simte mult mai bine. Soția mea a acceptat puțin mai greu această schimbare, dar apelând la argumente științifice, în multele noastre dialoguri pe această temă, a luat și ea decizia de a face acest pas”.
Un mic popas, ca să-și mai tragă răsuflarea
Când era director general în Insula Mare a Brăilei, Lucian Buzdugan dormea 3-5 ore pe noapte, în special din cauza grijilor copleșitoare de peste zi, de la coordonarea unei armate de 1000 de oameni, la probleme de livrări, de prețuri, sau de provocările aduse de clima mereu imprevizibilă. În ultima lună, e prima oară după mulți ani, când acul busolei interioare nu mai tremură: ”E pentru prima oară în ultimii 2-3 ani, când mi-am regăsit somnul și dorm liniștit. Însă am muncit foarte mult în zilele acestea și mi-am dat seama că am îmbătrânit. Ăsta e regretul meu cel mai mare. Cred însă că dacă atunci când te culci seara și-ți faci analiza zilei și-ți dai seama că a trecut o zi fără ca să-ți faci meseria pentru care te-ai pregătit o viață și totuși poți trage linia și spune că a fost o zi bună, cred că e suficient. Dacă ești mulțumit seara și dimineața când te scoli, e de ajuns. Nu știu de ce, dar e prima oară când apreciez în zona în care locuiesc, aerul acesta de munte. Probabil și nopțile sunt reci, dar dimineața mi se pare că e un aer atât de curat, încât aș sta un timp numai să respir, să inspir și să cred că deja am câștigat ceva de la natură extraordinar de bun. Nu știu de unde senzația aceasta la vârsta mea, dar ea există”.
Fermierul recunoaște însă că, în ciuda restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19 și a redescoperirii bucuriilor vieții personale, nu s-a rupt total de viața profesională: ”Da de unde? Acum două seri am avut o radio-conferință cu cei de la Al Dahra, iar cu colegii mei din Insulă discut din două-n două zile”. E agronom pe viață.
