• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii a anunțat noi măsuri de sprijin pentru fermierii români!

    agrointeligenta.ro -

    Trei noi submăsuri de sprijin urmează să fie lansate pentru fermierii români și sectorul agroalimentar! Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat astăzi, marți – 5 mai, în cadrul unui briefing de presă că este vorba despre Submăsura 5.1 (pentru beneficiari publici și privați) și de Submăsura 5.2. Deși din denumirile submăsurilor, am fi tentați să credem că banii vor ajunge și la fermierii afectați de secetă, finanțarea este alocată pentru combaterea pestei porcine și pentru crescătorii cu exploatații afectate de acest virus.

    Submăsura 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastofale probabile – PENTRU BENEFICIARII PUBLICI

    Suma alocată este de 4,75 de milioane de euro.

    SCOPUL SUBMĂSURII 5.1 – Beneficiari publici

    SUBMĂSURA 5.1 dedicată cererilor de finanțare depuse de beneficiari publici (Entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice, are drept scop prevenirea şi limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), prin investiţii în cresterea capacităţii operaţionale de prevenire a epizootiilor şi combaterea acestora, precum şi prin reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă – suine.

    OBIECTIVE:

    Sprijinul acordat prin acestă sub-măsură va contribui la:
    – creșterea capacităţii operationale de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacţie din partea autorităţilor;
    – reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.

    BENEFICIARII:

    Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:
    – entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice.

    SPRIJINUL NERAMBURSABIL:

    Rata maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de:
    – 80% din totalul cheltuielilor eligibile;
    – 100% din totalul cheltuielilor eligibile, numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile menționate în Ghidul solicitantului.
    şi nu va depăşi:
    • 30.000 euro pentru investiţii în instalații de dezinfectare şi dezinsecţie;
    • 100.000 euro pentru investiţii în cresterea capacităţii operaţionale a laboratoarelor, prin dotarea acestora şi achiziţia de mijloace de transport a probelor;
    • 200.000 euro pentru achiziţii de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise;

    Submăsura 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile – PENTRU BENEFICIARII PRIVAȚI

    SCOP: Submăsura 5.1 este destinată prevenirii și limitării răspândirii pestei porcine africane (PPA) prin finanțarea investițiilor de modernizare a fermelor de suine din punct de vedere al biosecurității.

    OBIECTIVE: Sprijinul acordat prin aceasta submasura va contribui la:
    – Creșterea capacității operaționale de prevenire a apariției epizootiilor și combaterea acestora.
    – Reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse și a evenimentelor catastrofale asupra potențialului de producție agricolă.

    BENEFICIARII: Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 5.1 sunt:
    • fermieri, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
    • cooperative (cooperativele agricole și societățile cooperative agricole), grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.

    SPRIJINUL NERAMBURSABIL: Rata maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de:
    – 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru fermierii individuali;
    – 100% cheltuieli eligibile pentru grupuri de fermieri.
    și nu va depăși:
    250.000 euro/ proiect pentru investiții în instalații, echipamente pentru asigurarea biosecurității și infrastructură sanitară (de ex.: construcția și dotarea filtrului cu grup sanitar și dușuri, vestiare etc.) în cadrul fermelor.

    Submăsura 5.2 – Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale

    Ministrul Oros a anunțat că submăsura va beneficia de o alocare de 8,2 milioane de euro, fiecare proiect beneficiind de o sumă maximă de 250.00 de euro.

    SCOPUL SUBMĂSURII 5.1 – Beneficiari privați

    Submăsura 5.2 „Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale”, se încadrează conform Regulamentului UE nr. 1305/2013, Articolul 18, în măsura 5 „Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare” și contribuie la domeniul de intervenție DI 3B ”Sprijinirea gestionării și a prevenirii riscurilor la nivelul exploatațiilor”.

    Sprijinul acordat prin această submăsură va contribui la restabilirea potențialului de producție agricolă distrus de pesta porcina africană (PPA).

    OBIECTIVE:

    Sprijinul acordat prin această submăsură va contribui la refacerea potențialului de producție, fiind sprijinite acțiuni privind repopularea și refacerea efectivelor de suine sau reprofilarea exploatației cu altă specie de animale, ca urmare a decimării efectivelor de suine cauzată de apariția pestei porcine africane (PPA).

    Investiții în scopul refacerii potențialului de producție prin:

    – Achiziția animalelor de reproducție destinate repopulării în vederea restabilirii producției agricole cu utilizarea conversiei UVM, dacă este cazul;
    – Achiziția animalelor de reproducție destinate reprofilării fermelor afectate, prin popularea cu alte specii de animale în vederea restabilirii producției agricole cu utilizarea conversiei UVM de la o specie la alta;
    – Extinderea și/ sau modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale;

    BENEFICIARII: Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 5.2 sunt:
    – fermierii (cu excepția persoanelor fizice neautorizate);
    – cooperativele agricole, grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

    SPRIJINUL NERAMBURSABIL: Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% și nu va depăși o valoare de 200.000 euro/ proiect.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!