• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moldovenii ar putea exporta vinuri în UE peste cel mult câteva luni. Cioloș crede că din ianuarie 2014

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Decizia Comisiei Europene cu privire la liberalizarea importului de vinuri din Moldova urmează să fie aprobată atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul de Miniştri, potrivit Comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloş, citat de publika.md. Procedura ar putea dura cel mult câteva luni.

    Oficialul spune că a reuşit să vorbească deja cu reprezentanţii Parlamentului European, pentru ca decizia să fie luată cât mai repede. “În mod normal, în interiorul UE, partea de decizie a Consiliului şi Parlamentului European durează minim 8 luni şi maxim 24 de luni, însă în cazul vinurilor moldoveneşti am avut deja contacte directe cu parlamentarii implicaţi în acest dosar şi eu cred că în maxim cîteva luni de zile decizia de liberalizare a pieţei UE pentru vinurile moldoveneşti va fi deja operaţională”, a spus înaltul oficial comunitar care crede că din ianuarie 2014, vinurile din Republica Moldova vor putea intra pe piețele din UE.

    Anul trecut, Moldova a avut o cotă de 18 milioane de litri de vin, pe care a valorificat-o în proporţie de 92 la sută. Pentru 2013, aceasta a crescut până la 24 de milioane de litri. Până acum, ea a fost valorificată în jumătate. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun, însă, că cea mai mare parte a exporturilor de vinuri are loc în a doua jumătate a anului.

    Din totalul exporturilor de vin din 2012, 15 la sută au revenit Uniunii Europene. Cea mai mare parte a exporturilor, însă, i-a revenit Rusiei, unde au ajuns aproape o treime din livrările de vinuri. Peste 20 la sută au ajuns în Belarus, iar 14 procente – în Ucraina.

    Te-ar mai putea interesa

    Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța

    Ultimele știri

    Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Subvenții APIA pe anul trecut, încă neplătite. Fermier: „Cum începeți să dați, dacă noi n-am primit banii pe 2025?” Avocatul ciobanilor a depus la Guvern un plan de reconciliere a oieritului românesc. Primul răspuns primit! Egiptul a testat cu succes cultivarea florii-soarelui cu apă sărată Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină