• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea vânzării terenurilor agricole 2020. Noile condiții pentru a cumpăra sau vinde pământ în România

    Ramona Dascălu -

    Legea vânzării terenurilor agricole 2020 – proiectul de lege privind interzicerea vânzărilor terenurilor agricole românești către cetățenii străini a fost adoptat de Parlament! Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Proiectul de lege a trecut cu 205 voturi pentru şi 96 de voturi împotrivă.

    Principala prevedere din acest proiect este stabilirea interdicției către cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România.

    Legea votată astăzi, în Parlament, schimbă și categoriile de persoane care au dreptul de preemţiune. Astfel, arendașii care vor dori să cumpere un  teren agricol trebuie să facă dovada reşedinţei sau domiciliului pe teritoriul naţional pe o perioadă de 5 ani anterior încercării de cumpărare, cu doi ani mai mult faţă de prevederile în vigoare. Dacă dreptul de preemţiune e exercitat de un tânăr fermier, adică de o persoană de sub 40 de ani, acesta trebuie să dovedească domiciliul stabilit pe teritoriu naţional cu cel puţin un an anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole.

    Condiţiile care trebuie îndeplinite de o persoană fizică pentru a putea cumpăra un teren agricol, situat pe teritoriul României, sunt:

    a) să aibă domiciliul/reşedinţa situat/situată pe teritoriul naţional pe o perioada de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare;
    b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării acestei oferte;
    c) să fie înregistrată de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;

    Condiţiile care trebuie îndeplinite de persoane juridice pentru a putea cumpăra un teren agricol, situat pe teritoriul României, sunt:

    a) să aibă sediul social și/sau sediul secundar situat pe teritoriul național, pe o perioada de cel puțin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare;
    b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
    c) să prezinte înscrisurile din care să reiasă că din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activități agricole așa cum sunt prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, clasificate conform codului CAEN prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
    d) asociatul/acționarul care deține controlul societății să aibă domiciliului situat pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
    e) în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociații/acționarii care dețin controlul societății sunt alte persoane juridice, asociații/acționarii care dețin controlul societății să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin 5 ani, anterior înregistrării oferteide vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

    Pe de altă parte, terenurile agricole pot fi vândute mai repede de opt ani, cu condiția să se plătească 80% din impozitul sumei care reprezintă diferenţa între preţul de cumpărare şi preţul de vânzare. În legea de la Senat nu se putea vinde terenul mai repede de 15 ani.

    ”Terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligația plății impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, în baza grilei notarilor, din respectiva perioadă. În cazul înstrăinării directe sau indirecte a pachetului de control al societăților care au în proprietate, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, terenuri agricole situate în extravilan și care reprezintă mai mult de 25% din activele acestora, vânzătorul va avea obligația de a plăti un impozit de 80% din diferența de valoare a terenurilor respective calculata pe baza grilei notarilor între momentul dobândirii și momentul înstrăinării pachetului de control. În acest caz, impozitul pe profit privind diferența de valoare a acțiunilor sau părților sociale vândute se va aplica la o bază redusă proporțional cu procentul ponderii terenurilor agricole respective în activele fixe, orice dublă impozitare fiind interzisă”, se arată în proiectul de lege votat de Parlament.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA