Fermierul Alexandru Baciu vrea să facă pasul spre procesare: ”Dacă dăm vegetalul la o parte, vaca e cam pe pierdere!”
Daniel Befu -
Integrarea producției e cea care face ca în 2020, business-ul fermierului Alexandru Baciu din județul Călărași, un business robust, să țină capul deasupra apei în ciuda dificultăților. Chiar dacă pandemia i-a înjumătățit desfacerea de carne și chiar dacă în acest an seceta i-a compromis 80% din cultura de grâu, punându-l în dificultate în privința asigurării așternutului de paie pentru animale, el are și vești bune. Cele 100 ha de rapiță ”sunt chiar frumoase”, iar porumbul îi e în bună măsură protejat de efectele uscăciunii, dat fiind că în procent de 80% îl are la irigat, datorită proximității față de Dunăre, ceea ce înseamnă că va avea asigurat silozul pentru ferma de vaci.
Considerând că o fermă de animale ar fi urmat să se plieze perfect pe activitatea din ferma vegetală de 2.000 ha, Alexandru Baciu a început să studieze rase și tehnologii de creștere. Timp de doi ani a făcut zeci de vizite în ferme din Franța, Italia, Danemarca, Germania și Portugalia, analizând performanțele raselor Holstein, Bălțată, Brună și Montbéliarde. Decizia asupra rasei a luat-o după vizita la un mic fermier din Franța. ”Nu avea un efectiv așa de mare, avea în jur de 120 de capete, undeva în zona de munte, cu pășune frumoasă, dar avea și o mică unitate de manufactură, unde își tăia vițelul și făcea el niște preparate deosebite, pentru care avea clienții lui. Așa am decis să merg pe Montbéliarde”.
În 2012 a investit 3,8 milioane euro în fermă
În 2012 își aducea 300 de vaci din Franța, cu care a populat de la zero o fermă nouă, construită cu 3,8 milioane euro în cadrul unui proiect cofinanțat în procent de 50% din fonduri UE nerambursabile. Opt ani mai târziu a ajuns la un efectiv de 1200 de capete, însă chiar și acum mai are rămășițe din nucleul genetic inițial. ”La mine la Montbéliarde, ciclul de viată este mai lung că nefiind exploatate intensiv pe lapte, ele sunt mai longevive. Le-am tăiat în decursul anilor, nu mai am decât 10 vaci anul acesta, din ce am adus din Franța. Exemplarele rămase din Franța au mai mult de 8 ani. Am unele care au 10 ani”.
Privind domeniul de business la rece, Alexandru Baciu resimte tot mai tare presiunea pe preț pusă de o lume interconectată, așa că în prezent tatonează soluții pentru a spori valoarea adăugată a producției sale. ”A fi crescător de vaci în România nu este un chin așa de mare. Este o profesie ca oricare alta. Este un risc pe care ni-l asumăm fiecare în ceea ce facem. Cea mai mare problemă pentru crescătorii de vaci din țara noastră este prețul pe care-l primim pentru materia primă livrată, neavând posibilitate să procesăm. Până acum un an nu mă gândeam să fac procesare, să fac eu brânză, iaurturi și alte produse, dar prețul ăsta la lapte te face să te gândești «ori renunț, ori fac eu ceva și cum vând cei cu fabricile, probabil că vom vinde și noi». Încă dezbatem în familie dacă să facem acest pas. E greu la început. Nici Nicușor Șerban (fermierul care deține brandul de lactate ”Lăptăria cu caimac” n.r) n-a vândut la început, dar acum uite că vinde, cum n-am vândut nici eu carne timp de 6 luni, ba chiar aproape 1 an de zile. N-am vândut carne de vită fiindcă în România nu exista cultura consumului cărnii de vită românească. Nu e nici acum o cultură a acestei nișe de consum, dar de o vreme lumea a început să mai simtă și gustul cărnii românești. Astea sunt provocări. La vaca de lapte, cea mai mare provocare e prețul, care de multe ori, dacă faci o furajare ca la carte, ai salariați, ai medicul tău de fermă, te cam împinge pe muchie de cuțit cu costurile, pe care nu ți le acoperi din venituri. Noi reușim să ne menținem fiindcă rostogolim producția. O băgăm la malaxor, vegetalul cu zootehnia și când tragem linie, contopindu-le, zicem «ce bine am ieșit!» dar dacă ar fi să dăm vegetalul la o parte, vaca e cam pe pierdere”.
Zootehnia devine profitabilă doar dacă este integrată
Fermierul admite că deși la acest moment vegetalul maschează profitabilitatea fragilă din zootehnie, calculele și experiența din abatorizare îi arată că există o portiță neîncercată. ”Zootehnia devine profitabilă dacă ți-ai integra-o cap coadă. Încasările pentru materia primă să le ai în buzunar seara. Adică să faci brânză și iaurt să le duci în magazine și să ai banul în buzunar la o săptămână, la 2 săptămâni. Trebuie implementat același model cum am eu la carne. Eu vând carnea numai prin magazinele mele și am cash-flow în fiecare zi”.
Veniturile fermei îi sunt asigurate în procent de 50-50% de carne și lapte, ratele de profit pe cele două categorii de produse fiind de 6,5%, respectiv 4,7%.
Fermierul a investit alte 2,2 milioane euro din fonduri proprii într-un abator unde produce mici, cârnați, hamburgeri, pastramă etc. El deține 4 carmangerii în locații cheie din București (Obor, Domenii, Erou Iancu Nicolae, Stripp Mall) și una în Călărași, prin care comercializează exclusiv carne si preparate de vită. În urmă cu 2-3 ani își exprima dezamăgirea privitor la interesul consumatorilor pentru această nișă de produse și decidea să își închidă magazinul online de produse din vită, acum e mai optimist: ”Oamenii s-au obișnuit să vină. Cel puțin în București, avem satisfacția că oamenii au început să ne caute. Avem clienți consacrați. În cartierul Pipera unde am un spațiu în care am amenajat și un steak house cu 6 mese, sunt clienți care vin 2-3 ori în fiecare săptămână să servească masa. Am unii clienți care vin și în fiecare zi”.
Portretul robot al clientelei tipice este ”corporatiști, fiindcă sunt mai deschiși la minte în privința alimentației, oameni cu o anumită pregătire și cei care au avut posibilitatea să călătorească în afara granițelor și să cunoască modele similare de alimentație”.
Criza Covid-19 a avut un efect clar asupra vânzărilor
Dacă înainte vreme fermierul sacrifica 20-25 de animale săptămânal, în ultimele 3 luni cifra s-a redus la 10, chiar dacă a încercat să se adapteze, asigurând inclusiv ”livrarea acasă” a produselor sale. În prezent e în tatonări pentru încheierea unor contracte cu mai multe case de comenzi, însă încă nu a decis să facă pasul, deoarece marja de profit și așa subțire, ar direcționa-o dinspre business-ul său, înspre firmele care efectuează livrările pentru comenzile online.
În plus, nu a primit suficiente asigurări, care să îl convingă să lase livrarea pe mâna unor terți. ”Dacă se întâmplă ceva cu carnea pe traseu, de când pleacă de la mine și până la client, mai ales că vorbim de perisabilitate ridicată, e o problemă. Nu că n-am încredere. Eu aș avea încredere dar eu mă gândesc la consumatorul final, pe care nu îmi permit să îl pierd definitiv prin livrarea unui produs neconform calitativ. Și așa, pentru mine faptul că consumatorul nu mai vine în magazin, este un dezastru. Omul când vine la raft să achiziționeze un anumit produs, vede un întreg palmares de produse și apare curiozitatea naturală a clientului și pentru altceva”.
Alexandru Baciu crede că, chiar și în cazul unui nou val de coronavirus, impactul asupra procesatorilor nu va trece de un anumit prag. ”Merg pe premisa că mâncarea va trebui asigurată populației. Nu știu cum, că se vor face comenzi la domiciliu, că vor lăsa oamenii să vină să își cumpere doar mâncare, însă mâncarea nu poate să o închidă nimeni, că altfel iese haos”.
Puncte cheie:
-Baciu consideră că România ”nu e o țară normală din punct de vedere fiscal”, deoarece statul în loc să pună impozit pe capital, impozitează munca, ceea ce explică, în viziunea sa, puterea scăzută de cumpărare a salariaților români.
-Producătorii români se luptă cu problema desfacerii, din cauza faptului că nu există o filieră de produs organizată. Crede că responsabilitatea e a Ministerului Agriculturii, unde deciziile se iau fără să țină cont de ceea ce se întâmplă în teren, consultările oficialilor cu asociațiile profesionale fiind de multe ori doar formale.
-Fermierul propune o impozitare progresivă, care să permită capitalizarea antreprenorilor români până la un nivel al afacerii care să le asigure robustețe în piață.
