• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii îi cer ministrului Oros două demisii grele! ”S-a ajuns la abuzuri grave!”

    Roxana Dobre -

    Opt asociații de crescători de ovine și caprine au transmis astăzi, vineri 10 iulie, o adresă către ministrul agriculturii, Adrian Oros, prin care își exprimă nemulțumirea față de conducerea Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), pe care o acuză de lipsă de transparență și încălcarea legislației naționale și europene. Liderii oierilor cer demisia omului din ”vârful” conducerii agenției pentru zootehnie, dar și pe cea a directorului tehnic pentru Zoohnie.

    Asociațiile Crescătorilor de Ovine și Caprine care semnează adresa trimisă la MADR sunt: Asociația crescătorilor de ovine “Păstorul Crișana”- Arad, Asociația județeană a crescătorilor de ovine “Dacia”- Hunedoara,  Asociația Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine «Moldoovis» Botoșani, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România (Caprirom), Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Bacău, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine  Teleorman, Asociația Crescătorilor de ovine Reghin.

    Acuzații la adresa conducerii ANZ

    Organizațiile conducătoare ale programelor de ameliorare și deținătoare ale Cărților de Rasă la ovine și caprine, spun că situația critică a fost creată de ANZ și cer demisia conducerii acestei instituții la șefia căreia se află acum Vaida Bela în poziție de director general. De asemenea, oierii o cer demisă și pe directoarea tehnică Zootehnie, Monica Cojocaru.

    Vaida Bela (foto: Magazin Sălăjean)

    În cele ce urmează, redăm integral documentul transmis oficial ministrului Agriculturii, Adrian Oros, în care conducerea ANZ este acuzată de reprezentanții oierilor de lipsă de transparență și încălcarea legislației naționale și europene:

    ”Asociațiile Crescătorilor de Ovine și Caprine , organizații conducătoare ale programelor de ameliorare și deținătoare ale Cărților de Rasă la cele două specii , se adresează domniilor voastre în vederea soluționării situației de criză în care se află sectorul zootehnic, situație creată de conducerea ANZ București!

    Menţinerea şi dezvoltarea acestui sector contează foarte mult și are un rol social care contribuie la dezvoltarea zonei rurale, păstrarea tradiției și șeptelului existent în țară.

    Conducerea Agenției Nationale pentru Zootehnie(ANZ), ignoră cu bună știință opiniile asociațiilor crescătorilor de animale, refuză dezbaterile (cu respectarea normelor COVID-19) ce pot conduce la emiterea de acte normative care să corespundă cerințelor fermierilor în acord cu legislația națională dar și regulamentelor UE.

    Prin urmare, domnule ministru, Adrian Nechita Oros, solicităm demisia domnului ing. Bela Vaida de la conducerea ANZ și a doamnei Monica Cojocaru, director tehnic de Zootehnie din următoarele motive:

    1. Lipsa transparenței în activitatea de parteneriat cu asociațiile/societățile de ameliorare în emiterea actelor normative privind activitatea zootehnică din România, acest aspect, contravine Art. 7 din Legea Zootehniei.

    2. Lipsa dezbaterii privind modul de desfășurare a programelor de ameliorare aflate în derulare, care au condus la bulversarea totală în sectorul ovin și caprin. De asemenea, atitudinea dictatorială a celor doi privind solicitările de documente către asociații ce nu poartă semnătură sau persoană nominală. În cazul unei eventuale contestații nu stim cine a transmis de pe e-mailurile ANZ.

    3. Pozițiile directorului general ANZ și directorului tehnic, în contradictoriu cu realitatea din fermele zootehnice din România, totodată atitudinea sfidătoare la punctele de vedere înaintate de către asociații, atunci când acestea le transmit.

    4. Măsurile pe care domniile lor, încearcă să le implementeze, contravin legislației naționale și europene, ceea ce conduce la abuzuri grave din partea acestora, încălcând cu bună știință Art. 21 din Legea Zootehniei.

    5. Încercarea de promovare a unui Ordin de Ministru (Ord. 180 din 30.06.2020, norme privind organizarea si desfășurarea montei naturale) care cu bună știință încalcă Regulamentul UE 1012 din 2018 și Legea Zootehnie (art.30), este o dovadă clară a abuzurilor celor doi .

    Activitatea asociațiilor/societăților de ameliorare este una complexă și necesită mult profesionalism, care să conducă la un progres real și nu la bulversarea respectiv, frânarea relansării sectorului ovin și caprin.

    Prin atitudinea celor doi, îndepărtează fermierii de a supune animalele programelor de ameliorare, ceea ce nu este de dorit! România a depășit situația din 1992-2005, perioadă care a prăbușit toată munca specialiștilor din zootehnie și care a plasat țara noastră printre statele fără rase de ovine/caprine ameliorate.

    Munca asociațiilor, motivarea statului român către fermieri, a refăcut doar o parte din șeptelul performant la cele două specii, nu putem distruge din nou ceea ce am reușit până în prezent prin efortul făcut atât de fermieri cât și al asociațiilor de profil.

    Vă rugăm să dați curs cât mai urgent solicitării noastre, este nevoie de oameni cu expertiză tocmai de a continua ameliorarea, genotiparea animalelor !”, au concluzionat reprezentanții asociațiilor din sectorul ovin și caprin, în scrisoarea semnată de doctor inginer Ionică Nechifor, responsabil desemnat de asociații.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului