• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proteste amânate! Fermierii îi mai păsuiesc pe guvernanți până pe 20 august!

    Angelica Lefter -

    Fermierii îi mai păsuiesc pe guvernanți cu aproapte încă trei săptămâni, apoi vor declanșa protestele! În cadrul unei conferințe susținută astăzi, la Constanța, agricultorii afectați de secetă au prezentat problemele cu care se confruntă, cea mai mare fiind ratele la bănci și leasingurile pe care nu le pot achita la termen din cauză că nu au recoltat culturile de primăvară, deci nu au avut încasări.

    Grupul de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli din Dobrogea a susținut, astăzi, 3 august, la Constanța, o conferință de presă pentru a expune problemele cu care se confruntă agricultura românească și pentru a reitera mesajul de nemulțumire față de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). La eveniment au participat fermieri cu ștate mai vechi și inițiatori ai mișcării: Theodor Ichim, Mircea Chipăilă, Cornel Zamfir, Dan Anton, Răzvan Filipescu, Dragoș Maftei, Ștefan Cămară, dar și câteva zeci de fermieri afectați de seceta pedologică din acest an și de alte fenomente extreme și nu numai.

    Cel care a deschis conferința de presă a fost fermierul Răzvan Filipescu, unul dintre inițiatorii Grupul de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli din Dobrogea, mișcare ce a luat naștere în mod spontan ca urmare a nemulțumirilor legate de deciziile neinspirate ale autorităților din sector, a catalogat situația din agricultură ca fiind dramatică. ”Din păcate astăzi ne unește un lucru nefericit – situația dramaticîă a agriculturii din Dobrogea. Le mulțumesc numeroșilor fermieri din zonele limitrofe care s-au alăturat. Urmare a faptului că inițiativa privind amânarea ratelor a fost contestată, solicităm OUG pentru suspendarea ratelor pentru o perioadă de minim un an de zile. Din punctul nostru de vedere, este o măsură bună. Nu are niciun impact bugetar, ci poate fi chiar un beneficiu. Suspendarea ratelor este similară cu cea acordată în luna martie, pentru perosoanele fizice și juridice . Avantajul acestei măsuri este acela că vine în întâmpinarea băncilor. În lipsa acestei măsuri, băncile ”ar fi obligate să facă restructurări de credite. Ar veni în avantajul lor că nu ar mai calcula provizioane. 99% vom fi pe pierderi. Dobrogea este o zonă specială. Peste 450.000 de hectare sunt afectate la nivelul județului Constanța, o treime din suprafața totală afectată la nivel național”, a spus Răzvan Filipescu.

    La rândul său, Theodor Ichim, fermier din Dobrogea, care cultivă cereale în zona Negru Vodă și Adamclisi, a ținut să precizeze că din cauza climei, Dobrogea este o regiune mult mai afectată. El a ținut să le transmită tuturor autorităților că situația este gravă.

    ”Suntem oameni disperați și oamenii disperați iau măsuri disperate și câteodată negândite. Ne vom strânge și la un moment dat vom lua măsuri care nu sunt atât de elegante. Cerem ca până la jumătatea lunii august, 20 august, să se ia măsuri și să se dea ordonanța privind suspendarea ratelor pentru că în august, în agricultură, fiind activitate sezonieră, ratele se fixează de 2 ori pe an. Unele dintre ele sunt la sfârșitul lunii august. Vin scadențele și nu avem finanțare, nu avem bani ca să plătim acesta rate”, declarat în cadrul conferinței de presă fermierul Theodor Ichim, fermier din Dobrogea, care cultivă cereale în zona Negru Vodă și Adamclisi.

    ”În Dobrogea este o situație de calamitate. Este o situație gravă. Întoarcem a doua cultură. Suntem în fața înființării noului an agricol – o a treia cultură. Anul acesta nu am avut niciun venit. Dobrogea este cea mai aridă zonă a României. Pe de altă parte, Dobrogea este zona unde fermele sunt mari, au salariați și se plătesc taxe la stat. Privind un studiu al unei firme care construiește eoliene, din cauza temperaturilor diferențiate dintre aer și uscat, aerul rece ridicat de deasupra apei se ridică după ce își crește temperatura, venind alt aer rece. Se creează astfel o presiune atmosferică (…) Presiunea este ca o piatră aruncată în râu”, a menționat Ichim.

    Alți fermieri care au luat cuvântul au punctat că în agricultură se fac investiții mai tot timpul, ceea ce înseamnă că fermierii sunt lipsiți de lichidități. De aceea autoritățile ar trebui să țină cont că ei sunt bogați în mijloace fixe, însă au familii cărora le trebuie bani pentru a supraviețui.

    Amintim că agricultorii dobrogeni au anunțat că vor organiza acțiuni de protest, în perioada următoare, pentru că situația generată de secetă este una nemaiîntâlnită, iar producătorii susțin că guvernul amână sprijinirea și protejarea lor în fața creditorilor. Agrointeligența -AGROINTEL.RO a scris în premieră despre intențiile fermierilor și despre petiția online, care a fost semnată de peste 600 de fermieri: https://www.petitieonline.com/suspendarea_ratelor_la_credite_i_leasing_pentru_productorii_agricoli_afectai_de_secet_i_alte_calamit

    CITIȚI ȘI: Fermierii români ies în stradă! Mesajul agricultorilor: ”Blocăm drumurile”

    Fermierii au dorit solicitarea emiterii de urgență a unui act normativ prin care ratele la creditele bancare și leasinguri să poată fi suspendate pe o perioadă de până la 18 luni. Această prevedere a fost inclusă în două acte normative – Legea anti-secetă și Legea pentru aprobarea OUG 37/2020, însă ambele acte normative au fost declarate neconstituționale.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii şi Paşti 2026. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor pascale Agrostrategia unei ferme cu mai puțin de 200 de hectare: ”Plătim ratele în avans, nu ne cumpărăm combină” Fermier: Furnizorul de motorină ne-a anunțat că litrul sare de 10 lei zilele acestea Guvernul a aprobat noile reguli pentru subvențiile APIA. Principalele modificări Anunț urgent al șefei APIA despre subvențiile pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Banii pentru subvenția așteptată de fermieri – aprobați de Guvern! Plata în conturi, prin APIA! Producătorii anunță scumpirea pâinii din cauza creșterii prețurilor la carburanți Catalog ISTIS 2026. Aproape 140 de soiuri și de hibrizi au fost validate pentru înscriere Subvenții APIA 2026. Standardele obligatorii pentru plățile pe hectar și animale Fermierii cu terenuri incendiate mai pot încasa subvenții APIA. Cu o condiție!