• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul de 100 euro/vacă: Crescătorii cer scăderea pragului la 70 de capete și includerea tăurașilor!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Crescătorii de bovine de carne cer ca ajutorul de criză acordat zootehniei să fie schimbat. Dumitru Grigorean, președinte al Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR) a anunțat că deja pregătește o serie de propuneri pentru schimbarea proiectului de Ordonanță de Urgență publicat astăzi, marți – 18 august, în dezbatere publică. Propunerile fermierilor urmează să fie trimise la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    ”Noi salutăm și apreciem faptul că se instituie o nouă schemă de sprijin pentru fermieri. Orice sprijin este binevenit în condițiile actuale, chiar dacă nu înțelegem cum apar peste noapte aceste scheme, fără consultarea asociațiilor reprezentative. Propunerea noastră este ca “pragul” minim să fie 70 de capete și să fie eligibili și masculii peste 12 luni, având în vedere că și îngrășătoriile de tăurași au pierderi însemnate în această perioadă, din cauza secetei și a căderii pieței HoReCa!”, ne-a precizat Dumitru Grigorean care a subliniat că mâine, 19 august, va trimite propunerile la MADR având în vedere că proiectul se află în perioada de dezbatere publică în care fermierii pot trimite sugestii.

    Mai mult, Grigorean ne-a precizat că s-a consultat cu colegii din zootehnie și din primele dialoguri și o altă asociație de profil, ACVBR-SIM a anunțat că susține propunerile.

    Reamintim că Ministerul Agriculturii a publicat astăzi, marți – 18 august, un proiect de Ordonanță de Urgență ce instituie plata unui sprijin de 100 de euro/vacă femelă adultă pentru crescători, cu un plafon de maxim 100.000 de euro pe fermă. Banii se vor acorda de la bugetul de stat, iar subvenția temporară va fi plătită doar exploatațiilor care au peste 100 de vaci femele adulte, adică eligibile în schemă.

    Ce fermieri pot beneficia de sprijinul de 100 euro/vacă adultă

    Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

    a) să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;
    b) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19 (2020/C91I/01);
    c) nu se afla în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului pănă la data de 31.12.2019

    Ajutorul de stat pentru fermele de bovine se acordă benefeciarilor care dețin minimum 100 capete femele adulte bovine înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.

    Despre acest subiect citiți pe larg aici: MADR: Subvenție de 100 euro/vacă pentru fermele cu MINIM 100 de bovine adulte!

    Banii pentru fermele peste 100 de animale eligibile ar urma să completeze schema din fonduri europene pentru plata forfetară pe fermă pentru efective între 5 și 100 de capete. Schema a fost notificată la Comisia Europeană în forma de mai jos:

    • între 5 UVM – 10 UVM – 1.000 euro
    • între 11 UVM – 20 UVM – 2.000 euro
    • între 21 UVM – 30 UVM – 3.000 euro
    • între 31 UVM – 50 UVM – 4.000 euro
    • între 51 UVM – 100 UVM – 6.000 euro
    • Peste 100 UVM – 7.000 euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură