Dumitru Manole – în 57 de ani de carieră, e primul în care se simte înfrânt: 238 kg/ha recoltă la porumb!
Daniel Befu -
După 57 de ani de agricultură, 2020 e primul în care veteranul Dumitru Manole (82 ani) a fost înfrânt. În ferma pe care o administrează la Amzacea, pe parcelele cele mai bune a obținut 238 kg de porumb la hectar. A știut că va fi un an ca nici un altul încă din martie. Tot ce-a putut să facă a fost, ca pe măsură ce lunile de primăvară și de vară se succedau, să-și încurajeze angajații, unii dintre ei parte a echipei sale de 3 și chiar 4 decenii, spunându-le că va trece și acest an și că își vor primi salariile, indiferent cât de teribil va fi acest an. La rându-i a fost încurajat de atitudinea optimistă a fermierilor mai tineri din zona sa, care l-au mai alinat ”Lăsați domnu Manole, că vor veni ploile”, deși nici lor nu le-a fost ușor, fiind dezamăgiți până la limita insuportabilului, ”că nu li s-au acordat mai repede despăgubirile pentru culturile de toamnă” dinspre Guvern.
”Da, 2020 este, într-adevăr, anul cu cele mai mici înregistrări privind precipitațiile în Dobrogea și în zona costieră a județului Constanța. A fost și este ceva nemaipomenit. De la 1 ianuarie până acum, la final de august, am avut doar 140 mm, iar în intervalul septembrie decembrie 2019 numai 81 mm de ploaie. Aceste două cifre adunate spun tot. Media multianuală pe 69 de ani în zona noastră, conform datelor statistice de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Valul lui Traian, e de 450 mm într-un an calendaristic. În condiții normale de precipitații, din septembrie 2019 până la final de august 2020, ar fi trebuit să avem minim 480 mm. Am ajuns la limita la care nu mai putem face nimic. Dacă poposiți pe meleagurile pontului Euxin, o să vedeți un peisaj saharian realmente, adică nori uriași de praf pe care îi ridică unele utilaje care mai lucrează solul și totul e galben maroniu. Dar «Dum spiro spero» spune proverbul. Mi-am dat seama de gravitatea situației încă din luna martie, pentru că făcând profile de sol, atunci am avut deficite undeva la 600 de metri cubi la hectar.
A făcut producție record la floare pentru zona sa: 1.200 kg/ha
El e dintre cei norocoși, care au «performat», deși un astfel de cuvânt nu e deloc oportun să fie folosit în contextul secetei tragice.
”Văzând precipitațiile care s-au cumulat în ultimele 4 luni ale anului 2019, am semănat floarea soarelui în februarie. La această cultură am reușit, recoltând pe data de 3 august, să realizez 1200 kg/ha pe o suprafață de 148 ha. La floarea soarelui am început semănatul pe 27 februarie și am terminat pe 4 martie. Conform celor scrise de înaintașii noștri în tratatele de agrofitotehnie, semănatul florii soarelui trebuia să înceapă în jurul perioadei de 10-15 aprilie. EI, care a fost motivul acestei schimbări a perioadei de semănat? Faptul că în Dobrogea în special, din cauza lipsei de apă în stratul de încorporare a semințelor, 6-8 cm, nu se mai produce germinarea și parcurgerea celorlalte fenofaze ale culturii de floarea soarelui și se rezolvă încă o mare problemă: atacul de tanimecus în acea perioadă nu se produce, pentru că are loc răsărirea. Evident că au fost mulți contestatari și le dau dreptate. Unii au spus: «domne, sunt temperaturi scăzute». Și au fost și temperaturi scăzute, dar nu au afectat plantele de floarea soarelui. Au trecut printr-un stres, însă nu le-au afectat. Însă am depășit atacul de tanimecus și, foarte important, atacul de lupoaie, pentru că acest parazit se dezvoltă la temperatura de 27˚C la suprafața solului, ori când apar aceste temperaturi, capitolul e deja format și atacul de orobanche nu-și mai spune cuvântul. O parazitează, dar fără influență asupra producției. Semănând în februarie, am reușit să realizez pe cele 148 ha 1200 kg/ha. Bine, nu e o producție spectaculoasă, dar văzând ce se întâmplă în Dobrogea și în alte zone ale României, pentru anul ăsta de grație, am reușit să recuperez ceva cu cele 1200 kg/ha, pentru că sunt multe suprafețe ocupate cu floarea soarelui pe care producătorii agricoli nu le-au mai recoltat, sau au realizat producții de maxim 500-600 kg/ha. Iată că adaptarea tehnologiilor la schimbările climatice, pe care am realizat-o în ultimii 10-12 ani, mi-a dat șansa să realizez 1200 kg/ha de floarea soarelui, care îmi mai salvează o parte din pierderi. Pe floarea soarelui, împreună cu asigurarea culturilor pe care am avut-o, am ieșit pe zero. La porumb am pierdut tot. Nu am recoltat decât 170 ha de porumb. Pe 30 ha am zis eu că mai e ceva și am făcut 239 kg/ha”, explică fermierul.
Soluțiile sale adaptative, apreciate la nivel internațional
De altfel, simțind vântul schimbărilor climatice, Dumitru Manole și-a adaptat tehnologiile încă de acum 10-12 ani, devansând perioada de semănat, aspect care, de pildă la floarea soarelui s-a tradus în producții anuale de peste 3500 kg/ha, ce au urcat și la 4200 kg/ha, pentru toți fermierii care au folosit ulterior ”modelul Manole” în bazinul agricol al UAT-urilor Topraisar, Amzacea, Comana, Negru Vodă. Efectele în producție ale schimbării datei de semănat pentru floarea soarelui, sorg, soia și porumb, au stat la baza unei serii de lucrări care au fost susținute de Dumitru Manole la diferite la diferite conferințe naționale și internaționale, la Universitatea Trakya din Edirne, la Congresul Mondial al Sorgului de la Milano.
”Am trăit o emoție deosebită asupra felului în care arată mediul biotic în această arie geografică a României. Totul e pârjolit, solul crăpat și nori de praf. Am trait tristețe, tristețe, tristețe și dezamăgirea recoltelor care n-au mai fost. Am fost dezamăgit pe moment, dar sunt optimist în perspectivă. În peregrinările mele, am poposit și în deșertul Sahara. Acolo noaptea trebuia să îmi iau o pătură, pentru că erau 0˚C și -1˚C. Ei, noi n-am ajuns încă la aceste temperaturi în județul Constanța, dar schimbările climatice vor merge înainte. În nici un caz nu avem voie să credem că, cumva, ne vom bucura cumva de schimbări pozitive și de condiții cum erau acum 30-40 de ani în urmă. Dar trebuie să fim pregătiți și să nu dezarmăm, pentru că acest sol al României și al Constanței va trebui lucrat pe mai departe, ca să asigure continuitatea nației prin generațiile următoare. Eu, cel puțin, privesc cu optimism. Dacă vom aplica în continuare diverși factori ai protejării mediului biotic, vom putea performa. Pe de o parte trebuie menținută adaptarea perioadei de semănat în funcție de noul specific climatic. În al doilea rând e nevoie de programe de irigațiii, pentru că altfel nu se poate, de programe de împădurire a terenurilor degradate și de programe de plantare a perdelelor forestere. Vor fi scuturi ale schimbărilor climatice, dar trebuie să ne apucăm rapid. Să nu mai promitem și să nu realizăm, pentru că perspectiva asta va fi unica câștigătoare din punct de vedere climatic. Eu nu-s meteorolog, dar țin legătura cu meteorologii și nu sunt șanse de a reveni climatic la ce era cu 30-40 de ani în urmă”, își exprimă speranța Dumitru Manole.
Viitorul înseamnă irigații, împăduriri și perdele forestiere. Toate in extenso!
Producătorul admite că există un diferend între specialiști privitor la ce terenuri sunt viabile a fi irigate în Dobrogea. ”Unii exegeți consideră chiar și acum că a pompa apa la treapta a 3-a de pompare nu este economic și teoretizează de 30 de ani pe tema asta. Putem adapta la nivelul escolului XXI tehnologiile privind aplicarea irigațiilor. Să nu uităm că Israelul a tras apă din Marea Moartă, a desalinizat-o și au fost primii care au introdus irigatul cu picătura, iar noi teoretizăm că a pompa apă dulce ”nu e economic”. Să nu uităm însă că în Dobrogea avem energia solară și eoliană, pentru că de unde pleacă toată argumentația celor care spun că nu e economic? De la consumul de energie electrică, care nu este considerat economic în a iriga solurile. Însă în Dobrogea e unul din cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Energia eoliană e ieftină și se poate încuraja folosirea ei în irigații. De asemenea, acolo unde apa e scumpă, putem realiza și noi la diverse culturi această tehnologie a irigării prin picurare, dar hai să trecem la treabă odată și să nu mai teoretizăm atât, dându-ne bătuți din start, pe motiv nu se poate fiindcă e consumul de energie electrică foarte mare. Dacă nu vom iriga pe suprafețe mari, ce vom facem cu solurile României și ca un caz particular, cu solurile Dobrogei? Hai să privim distinct diverse areale geografice ale României și să ne punem întrebarea legitimă «Ce facem?» ca strategie națională. Înainte de ‘90 în județul Constanța erau, statistic, amenajate la irigat 419.000 ha din 487.000 ha. Nu sunt nostalgic. Erau cu aplauze poate și cu întrecerea socialistă. Circa 95.000 ha din cele 419.000 ha erau pe vechiul sistem Rasova – Vederoasa, pe niște pante, unde trebuia să privim și efectul irigațiilor care se aplicau în acel moment asupra eroziunii solului. Eu nu spun să revenim la cifra aceea de întrecere socialistă, de 419.000 ha, dar se pot iriga în Constanța fără probleme 190.000-200.000 ha printr-un astfel de program. Iar pe restul suprafețelor, chiar dacă nu putem iriga, nu mai avem tehnologia anilor ‘60. Avem alte tehnologii, cu mult mai performante. Să nu uităm că, în plus, mai avem și canalul Dunăre-Marea Neagră, care nu era în anii ‘60 și care e o sursă potențială de apă pentru irigat,” își detaliază acesta viziunea privitoare la direcția pe care trebuie să se meargă pentru menținerea sustenabilității fermelor și evitarea unor ani dramatici, precum 2020.
Întrebat dacă ar fi să dea la schimb ferma de la Amzacea pe o fermă din alt areal agricol, fermierul a replicat zâmbind: ”Nu o dau la schimb, fiindcă am dat-o copiilor. Dar dacă vorbim ipotetic, aș da-o pe una în partea de vest a României, în câmpia Banatului”.
