• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a aprobat proiectul care reglementează vânzarea terenurilor agricole către persoane fizice

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege care stabileşte că arendaşii, vecinii, tinerii fermieri, până în 40 de ani, şi statul vor avea drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor agricole în faţa persoanelor fizice străine, începând cu 1 ianuarie 2014, şi a trimis documentul la Parlament.

    Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a arătat că proiectul de lege are în vedere importanţa terenurilor pentru viitorul agriculturii romîneşti, dar nu impune restricţii la vânzarea acestora, ci doar anumite condiţii care se regăsesc deja, sub anumite forme, în Codul Civil.

    Astfel, dreptul de preempţiune la cumpărarea unui teren agricol, existent în prezent doar pentru cei care arendează suprafaţa respectivă, a fost extins la vecini, pentru a încuraja formarea de suprafeţe agricole mari, la tinerii fermieri, până în 40 de ani, în vederea întineririi mediului rural, şi la stat, reprezentat prin Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

    Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare se va forma în urma reorganizării şi extinderii atribuţiilor Agenţiei Domeniilor Statului, însă proiectul de lege nu stabileşte situaţiile în care statul ar putea exercita dreptul de preempţiune la vânzarea unui teren agricol către un cetăţean străin.

    Întrebat care sunt aceste situaţii, ministrul Daniel Constantin a afirmat că ele nu sunt specificate, dar că, de exemplu, „la un moment dat” statul ar putea decide să cumpere suprafeţe mici şi să vândă suprafeţe mari.

    Potrivit lui Constantin, persoanele care vor dori să vândă terenuri agricole vor face un singur drum la primărie, unde vor informa că au o ofertă de cumpărare, iar în termen de 30 de zile autorităţile locale vor trebui să afişeze această ofertă şi să ceară celor cu drept de preempţiune un aviz de vânzare.

    După expirarea celor 30 de zile, în lipsa unor avize, se consideră că e vorba de o aprobare tacită, iar tranzacţia va poate avea loc.

    Daniel Constantin a arătat că primăriile vor putea stabili o taxă pentru administrarea acestor cereri, taxa urmând a fi decisă de consiliile locale.

    Constantin a precizat că nu este stabilită o limită a suprafeţelor pe care le poate cumpăra un cetăţean străin, Guvernul renunţând totodată la introducerea în proiectul de lege a obligativităţii cumpărătorului de a deţine cunoştinţe minime în domeniul agricol.

    Actul normativ mai stabileşte că cetăţenii din afara UE vor putea dobândi terenuri doar în situaţia în care deţin drept de reşedinţă într-un stat comunitar sau între UE şi ţara lor de origine există tratate de reciprocitate în domeniu sau acorduri de liber schimb.

    Sursa: Mediafax


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Oros ar vrea subvenții APIA plătite pe factură, în funcție de producția din fermă! Banii fermierilor – ultima șansă! Forma finală a bugetului de stat – la vot în această seară! Controale în ferme! Crescătorii de animale din 21 de localități – verificați la sânge de DSVSA!

    Ultimele știri

    Producătorii de flori, la un pas de dezastru. Ministrul Educației clarifică: Se pot oferi flori și mărțișoare la școală! Agricultură ecologică 2021. Termen pentru fermierii care vor să-și înregistreze culturile în acest an Fonduri pentru investiții în ferme 2021. Sprijinul: minim 350.000 euro/fermă, maxim 1.500.000 euro/fermă