• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valentin Popa, fermierul care candidează pentru a deveni vocea agricultorilor în județul Călărași!

    Ramona Dascălu -

    Valentin Popa, fermier din comuna Sohatu, județul Călărași, candidează pentru o funcție de membru în Consiliul Județean Călărași, din partea USR. În această ultimă calitate, agricultorul a colindat până acum, în campania electorală, aproape toate localitățile din județ pentru a lua pulsul local al oamenilor, și în special al fermierilor. A rămas însă surprins de faptul că nu toți agricultorii pe care i-a întâlnit au fost de acord să discute cu el și să i se destăinuie, și asta tocmai din cauză că, spune el, oamenii și-au pierdut încrederea în clasa politică din România și nu mai speră la nimic bun, în afară de promisiuni deșarte.

    Fermierii nu mai au încredere în clasa politică din România 

    La alegerile locale din 27 septembrie, numele lui Valentin Popa se regăsește pe lista USR a candidaților eligibili pentru un loc în Consiliul Județean Călărași. După două săptămâni în care a străbătut în lung și-n lat satele și comunele din județ, fermierul și totodată candidatul USR pentru o funcție de consilier județean, Valentin Popa, spune că oamenii sunt dezamăgiți de politicienii români și mulți au încetat chiar să mai spere într-o schimbare, motiv pentru care nu mai pun preț pe alegerile locale care stau să vină.

    ”Eu am fost aproape peste tot în această campanie, în aproape toate localitățile, tocmai ca să aflu exact ce se întâmplă acolo, la fața locului. Sunt mulți care nici au vrut să vorbească cu noi și asta pentru că nu mai au încredere în nimeni. Deci, chiar am rămas surprins că oamenii nu mai au încredere în cei ce candidează, fie că este vorba de PSD, USR sau PNL pentru că de 30 de ani sunt mințiți și totodată dezamăgiți că nu se face nimic și  le este teamă că nu se va schimba nimic în țara asta. Mulți ne-au întrebat pentru ce să mai iasă la vot, că pe oricine ar vota nu va face nimic. Noi le-am zis că trebuie să iasă la vot și să voteze cu sufletul și să aibă încredere în noi, în echipa USR Călărași, deorece suntem oameni simpli, oameni care nu au mai făcut politică”, a declarat Valentin Popa pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Valentin Popa a mers să vorbească chiar și cu producătorii din piață și din târg

    Acesta ne-a dezvăluit că a fost chiar și în piața centrală a orașului Călărași, dar și în târgul din orașul Călărași, unde se vând cereale, ocazie cu care a identificat multe probleme în rândul fermierilor care își vindeau grâul și porumbul la dublă.

    ”Am fost chiar și în târg, unde merg producătorii de grâu, de floarea-soarelui, în orașul Călărași, și oamenii se plângeau că au foarte mare nevoie de banii de calamitate, că au făcut până într-o tonă producție la hectar la grâu. Eu le-am explicat că ordonanța a fost aprobată și că luna aceasta se vor da banii, dar se vedea clar că oamenii nu mai cred, că sunt dezamăgiți. Se plângeau și de lipsa sistemelor de irigații, și mai ales că nu sunt ajutați de de la județ, de către Consiliul Județean, că niciun consilier județean nu s-a dus să vorbească cu ei, să vadă problemele cu care se confruntă. Mulți mi-au spus că nu au bani pentru culturile de toamnă, adică să înceapă pregătirea terenului, arat, discuit, semănat. Ce au scos oamenii în toamna asta nu au cum să mai vândă la camioane pentru că un camion ca să plece de pe loc trebuie să aibă o încărcătură de 25 de tone. Dacă au făcut o tonă la hectarul de porumb, ei încearcă să-l vândă în târg așa cum pot. Deci, vindeau la dublă. De acum încolo trebuie să ne așteptăm la tot ce este mai rău, este posibil ca unora dintre fermieri să le fie ridicate utilajele din curte pentru că firmele de leasinguri sau băncile o să înceapă să-și ia măsuri de siguranță. Am fost, de asemenea, și în piața din Călărași, unde am vorbit cu câțiva producători de roșii, înscriși în programul Tomata, care erau nemulțumiți că anul acesta au primit mai puțini bani față de anii trecuți. Aceștia se plângeau și de faptul că nu sunt ajutați cu o piață de desfacere, că ei ajung să dea legumele mai mult pe degeaba. O soluție, spuneau aceștia, că ar fi înființarea unui depozit de legume, unde să ducă marfa”, a explicat Valentin Popa, fermier din comuna Sohatu, județul Călărași, care lucrează 170 de hectare de teren agricol.

    Dacă va ajunge consilier județean, va fi purtătorul de cuvânt al fermierilor din județul Călărași

    Momentan se abține să le promită colegilor săi fermieri marea cu sarea, dar îi asigură că vor găsi în el persoana potrivită care să transmită mai departe, către ministerul Agriculturii, toate revendicările agricultorilor din județ.

    ”Am vorbit cu mulți fermieri din județ și la telefon pentru că mă cunosc cu mulți dintre ei. La fel, și aceștia se plângeau că se întârzie foarte mult cu banii pe despăgubiri. Unul dintre ei chiar îmi spunea că guvernul ar trebui să ne oblige, pe noi, fermierii, să ne asigurăm culturile, dar totodată să cheme la discuții firmele mari de asigurări, care ar trebui să despăgubească toți fermierii care au producții mai mici de 7-8 tone la hectar. Eu le-am zis tuturor că nu pot să le promit nimic pentru că este prima dată când candidez, dar dacă vom ajunge acolo, atunci vom vedea exact care sunt problemele lor și dacă le putem rezolva. Sunt fermieri care mi-au spus că din 400 de hectare de porumb au scos 30 de tone, ca să vă dați seama ce pierdere are un fermier anul acesta. Dacă statul român nu intervine și cu un ajutor de calamitate la cultura de primăvară, la porumb și floarea-soarelui, nu știu ce se va întâmpla. Eu îmi doresc din tot sufletul, ca pe perioada cât o să fiu consilier județean, dacă vom fi aleși, să iau notițe de la toți fermierii din județ, notițe cu care să merg apoi direct la ministerul Agriculturii și să găsim o rezolvare”, a spus acesta.

    Mulți fermieri nu vor să stea de vorbă cu oameni de o altă culoare politică de teama arendatorului

    Valentin Popa este de părere că această campanie electorală este o campanie murdară și asta pentru că mulți oameni se tem să vorbească și să-și spună ofurile de teama că va afla arendatorul, care candidează din partea unui alt partid politic.

    ”Să fiu sincer, campania electorală mi se pare o campanie murdară. Eu speram ca oamenii să fie mult mai comunicativi, să vorbească cu noi, să ne spună toate problemele cu care se confruntă, dar oamenii sunt reticenți, nu sunt așa deschiși, și asta pentru că le este frică. Unii dintre ei au terenul arendat către un fermier care candidează la o primărie, de o altă culoare politică, altul a fost ajutat la un moment dat de un alt candidat, au fost și care ne-au spus că nu pot sta de vorbe cu noi ca nu cumva să afle candidatul respectiv. Foarte mulți ne-au spus că nu o să mai voteze cum au votat până acum. Am rămas surprins când unii oameni întrebau de bani, câți bani le dăm ca să ne voteze. Le-am spus clar că noi nu dăm bani”, a dezvăluit fermierul Valentin Popa.

    În încheiere, acesta a ținut să sublinieze faptul că în echipa USR se află foarte mulți tineri care sunt de meserie ingineri agronomi, lucru care ar putea fi în avantajul tuturor fermierilor călărășeni.

    ”În echipa USR, sunt foarte mulți ingineri agronomi, care lucrează la firme de inputuri sau de utilaje, și foarte mulți dintre ei sunt hotărâți să vină în sprijinul fermierilor. Unii dintre ei candidează la Consiliul Local al primăriei Călărași, unii la Consiliul Județean, alții la Consiliile Locale, și vă dați seama că asta e în avantajul tuturor fermierilor, de la cel mic până la cel mare, cu mii de hectare”, a conchis acesta.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!