• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cât valorează la bursă o fermă românească. Prima zi de tranzacționare pentru Holde Agri Invest

    Ionel Văduva -

    Prima fermă românească listată la bursă! Holde Agri Invest a făcut pasul cel mare săptămâna aceasta, pe 30 septembrie, când s-a listat pe AeRO, în cadrul Bursei de Valori București (BVB). Chiar din prima zi, afacerea agricolă a atras atenția investitorilor, iar titlurile Holde Agri Invest (HAI) au atins un nivel de 1,4 lei pe unitate. Potrivit calculelor Ziarului Financiar, este vorba despre un preț cu 25,7% mai mare față de cel de referință. Concret, nivelul la care erau tranzacționate acțiunile în plasamentele private din 2019 și 2020 a fost de 1,1135 lei pe unitate.

    Nu doar listarea la bursă este o premieră pentru ceea ce face Holde Agri Invest pentru a atrage finanțare. La mijlocul lunii iunie aveau să fie înregistrate în sistemul BVB un număr de 9,1 milioane de acţiuni, în valoare de 10,1 milioane de lei. Holdingul atrăgea 22 de milioane de lei la ultimele două runde finanţare, din decembrie 2019 şi iunie 2020, în timp ce în prima rundă, care fost privată, a strâns circa 5 milioane de lei.

    2,3 milioane de lei în prima zi de tranzacționare

    Investitorii au realizat în ședința de miercuri nu număr de 877 de tranzacții cu 1,56 de milioane de acțiuni HAI, care au totalizat 2,3 milioane de lei, potrivit datele BVB.

    „(…) Vom continua să folosim instrumentele oferite de piaţa de capital pentru a ne alimenta dezvoltarea şi pe viitor. Intenţia noastră este să aducem cât mai multe premiere în piaţă, inclusiv achiziţii de companii şi extinderea terenului arabil prin schimb de acţiuni şi majorări de capital prin aport în natură, pentru a construi unul dintre cei mai proeminenţi jucători din sectorul agricol românesc”, a precizat Iulian Cîrciumaru, acţionar şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al holdingului, citat de publicația amintită mai sus.

    Afacere agricolă cu 10.000 de hectare

    Deja, conform precizărilor lui Liviu Zăgan, acţionar şi CEO al Holde Agri Invest, cu ocazia evenimentului de listare a acţiunilor la BVB, în prezent, holdingul citat înseamnă doi-trei ani de activitate, 10.000 de hectare şi 10 milioane de euro deja investiți.

    „În acest moment lucrăm deja 10.000 de hectare după trei ani, în două locaţii, în judeţele Teleorman şi Călăraşi, circa 3.500 în Teleorman plus 2.500 achiziţionate recent, iar pe judeţul Călăraşi 3.500 de hectare la ferma Agromixt. Suntem în discuţii şi pentru extinderea acestei suprafeţe şi de asemenea avem în derulare mai multe proiecte de investiţii care vizează capacitatea de depozitare şi sisteme de irigaţii”, a adăugat Zăgan.

    Pe SMT-ul BVB au fost listate doar acţiunile de clasă A (ordinare) ale Holde Agri Invest, care reprezintă 86,47% din capitalul social al societăţii. Diferenţa de 13,53% din acţiunile Holde Agri Invest este reprezentată de acţiuni clasa B (preferenţiale), care nu sunt listate la BVB. Vertical Group Seven, fond de investiţii al antreprenorilor Iulian Cîrciumaru şi Andrei Creţu, deţine 14,66% din totalul acţiunilor, iar diferenţa este deţinută de mai multe persoane fizice (62,76%) şi persoane juridice (22,58%).

    De la idee, la faptă, acum patru ani de zile

    Proiectul Holde Agri Invest era pus în discuție în 2016 de patru antreprenori români, Liviu Zăgan, Robert Maxim, Matei Georgescu şi Alexandru Covrig. Anul următor, fondatorii şi-au unit forţele cu echipa companiei locale de asset management, Certinvest pentru ca, în 2018, să fie înfiinţat Holde Agri Invest.

    Nu după mult timp, startup-ul a atras o investiţie externă de la Vertical Seven Group fondat de antreprenorii Iulian Cîrciumaru şi Andrei Creţu. În iulie 2018, societatea a realizat prima achiziţie, o fermă de aproximativ 2.800 de hectare în zona Roşiori de Vede din judeţul Teleorman (ferma Roşiori) prin preluarea a cinci societăţi şi a centrului de mecanizare existent care deserveşte suprafaţa totală cultivată.

    Anul acesta, în aprilie, Holde a achiziţionat integral compania Agromixt Buciumeni, societate înfiinţată în 1991, cu capital românesc, care exploatează terenuri agricole în judeţul Călăraşi, ajungând la peste 7.000 de hectare de teren operat.

    Compania citată a continuat să se se extindă, astfel că, pe lângă teren, societatea deţine un siloz de 10.000 de tone, dar intenţionează să-şi extindă capacitatea de depozitare la 30.000 de tone până în anul 2023.

    Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai importanţi jucători români de pe piaţa agricolă locală, atingând un minim de 20.000 hectare de teren operat în următorii şapte ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde va investi peste 50 de milioane de euro în achiziţii de terenuri, utilaje noi, instalaţii de depozitare, precum şi sisteme moderne de irigaţii.

    Cele două runde de finanţare prin care Holde Agri Invest a atras cele 22 milioane lei au fost intermediate de BRK Financial Group (BRK), în calitate de Intermediar, societatea de brokeraj activând şi în calitate de Consultant Autorizat pentru listarea Holde Agri Invest pe piaţa AeRO. În cadrul celui de-al doilea plasament, alături de BRK Financial Group – Manager de sindicat, a participat şi societatea de brokeraj Goldring – membru de sindicat. Cornerstone va asista Holde Agri Invest în următoarele 12 luni în vederea asigurării conformităţii cu cerinţele impuse de Bursă, fiind numit Consultant Autorizat.

    Ce înseamnă AeRO

    AeRO sau Alternative exchange în Romania este segmentul pieței de acțiuni al Sistemului alternativ de tranzacționare (ATS) de la BVB. Piața AeRO este proiectată pentru a lista companiile la început de drum, cum ar fi startup-urile și IMM-urile care doresc să-și finanțeze proiectele, să-și sporească vizibilitatea și să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.

    Piața AeRO oferă investitorilor noi oportunități să descopere companiile cu potențial de creștere, aflate în stadii incipiente de dezvoltare și se deosebește de piața principală prin tarife de listare reduse și proceduri mai simple armonizate cu perspectivele piețelor financiare din Uniunea Europeana.

    Admiterea companiilor la tranzacționare se face pe baza unui document de prezentare, realizat cu sprijinul unui Consultant Autorizat care îi va acorda asistență de specialitate pe parcursul procedurii de listare și încă o perioadă de minimum 12 luni după admitere.

    Consultantul Autorizat va oferi asistență pentru accesul la finanțare, admiterea la tranzacționare, îndeplinirea obligațiilor de raportare după listare și consolidarea unei bune relații cu investitorii.


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!