• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eliminați samulastra de cereale din cultura de rapiță cu erbicidele Targa® Max și Fusilade® Max

    agrointeligenta.ro -

    Ploile căzute în ultimele zile în majoritatea zonelor agricole ale țării favorizează răsărirea culturilor de rapiță înființate “în sol uscat”, dar și apariția a numeroase buruieni graminee și cu frunză lată din culturile de rapiță.

    Datorită faptului că rapița are nevoie de o plantă premergătoare care să elibereze terenul devreme, în majoritatea situațiilor aceasta este semănată după cereale păioase, în special grâu și orz. Din acest motiv, samulastra de grâu și de orz sunt cele mai des întâlnite buruieni graminee din cultura de rapiță, alături de alte buruieni precum Setaria spp. sau Echinochloa crus-galli.

    Având în vedere faptul că samulastra de cereale păioase răsare de obicei în masă, cu o densitate foarte mare, dar și faptul că aceasta se dezvoltă mult mai rapid decât plantele de cultură și este o mare consumatoare de apă și elemente nutritive, este imperios necesar combaterea acesteia cât mai rapid.

    Pentru o combatere eficientă a samulastrei de cereale, erbicidele antigramineice trebuies aplicate cât mai devreme, de preferat fiind atunci când plantele de samulastră sunt în stadiul de ace și până înainte de înfrățit. Astfel, vom combate cu succes samulastra de cereale păioase, utilizând dozele minime recomandate ale erbicidelor antigramineice, iar rapița va avea condiții mai bune de dezvoltare în primele stadii de vegetație, nemaifiind concurată de buruienile graminee.  Cu cât vom întârzia mai mult aplicarea acestor erbicide, cu atât și cultura va suferi mai mult datorită concurenței provocată de buruieni pentru cele mai importante elemente: căldură, apă, hrană și lumină, din primele stadii de vegetație. De asemenea, combaterea buruienilor va necesita aplicarea de doze mai mari (poate chiar pe cele maxime) ale erbicidelor antigramineice, dacă buruienile apucă să înfrățească.

    FMC România vine în ajutorul cultivatorilor de rapiță cu soluții menite să țină aceste buruieni departe de culturile lor: erbicidele antigramineice TARGA® MAX și FUSILADE® MAX.

    • Erbicidul TARGA® MAX conține substanța activă quizalofop-p-etil 100g/l; se aplică în doza de 0,4-0.5 l/ha pentru combaterea buruienilor graminee anuale și respectiv, de 0.6-0,75 l/ha pentru gramineele perene. Produsul se aplică în primele faze de dezvoltare a culturii, astfel încât soluția de stropit să ajungă pe buruienile țintă înainte de acoperirea completă a rândurilor.

    • Erbicidul FUSILADE® MAX conține substanța activă fluazifop-p-butil 125g/l; se aplică în doza de 0,75-1,0 l/ha pentru combaterea buruienilor graminee anuale și respectiv, de 1-1,5 l/ha pentru gramineele perene. Este un erbicid selectiv preluat prin aparatul foliar (frunze), translocat rapid și nu restricționează rotația culturilor.

    Oricare din aceste două erbicide antigramineice, poate fi un bun partener de amestec, putând fi aplicat împreuna cu erbicidul SALSA®, în cazul în care buruienile cu frunză lată, în special cele crucifere, răsar în același timp cu cele graminee.

    SALSA® (s.a. etametsulfuron-metil 750g/ha) este un erbicid post-emergent pentru controlul buruienilor cu frunză lată, inclusiv speciile greu de controlat, precum Sinapis arvensis – muștarul sălbatic, Calepina irregularis – calepina, Thlaspi arvense – pungulița, Descurainia Sophia – voinicica, Capsella bursa pastoris – traista ciobanului, Geranium spp – ciocul berzei, Sonchus arvensis – susaiul, Stellaria media – rocoina, Matricaria inodora – romanița sau Papaver rhoeas – macul, din culturile de rapiță.

    Produsul se poate aplica toamna sau primăvara devreme, dar recomandarea este ca acesta să se aplice în faza timpurie de creștere a buruienilor. Erbicidul Salsa® este selectiv pentru cultura de rapiță, indiferent de soiul sau hibridul cultivat, nu restricționează rotația culturilor și permite semănatul culturilor de primăvara în cazul compromiterii culturii de rapiță peste iarnă.

    Avantajele folosirii erbicidului Salsa® sunt foarte clare: combate cu succes buruienile problemă (în special crucifere) din cultura de rapiță, reduce rezerva de buruieni din culturile ce urmează în rotație, asigură obținerea de producții mari, și îmbunătățește considerabil calitatea producției fără impurificare cu semințele altor specii de crucifere și a uleiului obținut, fără glucozinolați și fără acid erucic.

    Întregul portofoliu de produse de protecție și nutriție a plantelor dezvoltat de FMC poate fi găsit pe site-ul oficial al companiei, www.fmcagro.ro. Tot aici găsiți și datele de contact ale tuturor reprezentanților de vânzări ai FMC, gata să vină cu răspunsuri la toate întrebările.

    * TARGA MAX® Produs marcă înregistrată Nissan Chemical Industries, Tokyo, Japonia

    * FUSILADE MAX® este marcă înregistrată Nufarm.


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!