• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiectul legii ”Prima intabulare” a fost adoptat cu scandal de deputaţii Comisiei pentru Agricultură. Actul normativ ajunge marți în plen

    agrointeligenta.ro -

    Şedinţă cu scântei astăzi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor. Subiectul schimbului de replici acide: proiectul legii pentru ”Prima intabulare”, iniţiat de deputatul PSD Ioan Dîrzu şi senatorii liberali Teodor Atanasiu şi Sorin Roşca-Stănescu. El a fost amendat în Comisia juridică de deputaţii liberali Theodor Nicolescu şi George Scutaru.

    În urma unei dezbateri încinse, proiectul a fost adoptat cu amendamentele privind folosirea de fonduri europene pentru prima intabulare.

    Deputaţii care au susţinut adoptarea rapidă a proiectului au fost cei liberali şi cei democrat-liberali. ”Dacă amânăm astăzi proiectul, nu îl amânăm pentru o săptămână, ci pentru cel puţin două luni, până în februarie, când se reia activitatea la plen”, a susţinut Stelian Dolha, deputat liberal.

    Deşi toţi parlamentarii prezenţi la şedinţă au căzut de acord că proiectul este unul benefic, cei din PSD, UDMR şi PP-DD au militat pentru o amânare care să permită evaluarea corectă a proiectului şi completarea lui în aşa manieră încât sursa de finanţare să fie una sigură. ”Toţi cei din comisia aceasta ne dorim ca această lege să fie una bună, care să primească votul plenului. Deocamdată, aceasta nu are identificată concret sursa de finanţare”, a luat cuvântul şi deputatul PSD Liviu Harbuz.

    Fostul ministru al agriculturii, deputatul Petre Daea a fost şi el foarte vocal şi a invocat faptul că Guvernul nu susţine proiectul în prima formă transmisă şi că este nevoie ca echipa Ponta să îşi dea acordul pentru noua formulare, cea care prevede finanţarea din fonduri europene.

    Prezent la şedinţa comisiei, secretarul de stat Daniel Botănoiu a explicat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transferat suma de 500 de milioane de euro prevăzută în PNDR 2014-2020 către Ministerul Dezvoltării, special pentru acoperirea costurilor de primă intabulare.

    În prezent, mediul rural se confruntă cu un mare număr de proprietari care nu au resursele necesare pentru a susţine costurile generate de lucrările cadastrale, iar fărâmiţarea terenurilor este una dintre marile probleme ale economiei agricole. Pentru a rezolva această situație, inițiatorii proiectului legislativ au propus ca prima intabulare pentru terenurile extravilane din mediul rural să fie suportată din fonduri europene, în limita a 400 de lei/pe proprietate. Acestă sumă va reprezenta expertiza experților cadastrali. Pentru terenuri extravilane din mediul urban, proiectul prevede acoperirea cheltuielilor din parteneriate public-private.

    Proiectul pentru legea ”Primei intabulări” se află pe ordinea de zi de marți, 10 decembrie, a plenului Camerei Deputaţilor – cameră decizională. El a fost deja adoptat de Senat.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Când se plantează roșiile în grădină – calendar Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA