Energie şi biocombustibili

Veste bună pentru agricultură: Energia pentru irigaţii se va ieftini cu 30% din 2014

Preţul energiei electrice folosite pentru alimentarea sistemelor de irigaţii ar putea scădea anul viitor cu 30%, deoarece Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va putea furniza energie cumpărată direct de la producători către utilizatorii de apă.

ANIF, care este în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este în proces de licenţiere, după ce ordonanţa 79/2013 a oferit posibilitatea agenţiei să acţioneze ca furnizor de energie electrică.

„Sperăm să putem furniza energie electrică cu preţuri scăzute de la începutul campaniei agricole din 2014. Prin achiziţia energiei de la producători şi livrarea către utilizatorilor de apă putem obţine o reducere a preţului unui mwh de 30%“, a declarat Valentin Apostol, director în cadrul Ministerului Agriculturii.

Potrivit acestuia, ministerul a aprobat în acest an proiecte de îmbunătăţire a sistemelor de irigaţii, înaintate de utilizatorii de apă, în valoare de 100 mil. euro. Totuşi pentru aceste proiecte s-au alocat până acum de la buget doar 25 mil. euro, rămânând ca restul de 75 mil. euro să fie plătite anul viitor.

Apostul a afirmat că Ministerul Agriculturii urmăreşte îmbunătăţirea sistemelor de irigaţii, pe o suprafaţă de 800.000 de hectare.

„Într-o primă discuţie, UE a acceptat reabilitarea a 220.000 de hectare de irigaţii, iar suma pe care sperăm să o obţinem de la UE este de 225 mil. euro. Cu aceşti bani se urmăreşte înlocuirea a 550 de agregate de pompare. Totodată, organizaţiile utilizatorilor de apă au la dispoziţie prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 fonduri de 325 mil. euro, de circa 3 ori mai mult decât a reuşit România să atragă în 2013 pe această componentă”, a spus el.

Fondurile sunt destinate celor care au în exploatare sisteme de irigaţii şi vor putea fi accesate pe baza unor programe transmise Ministerului Agriculturii. Având în vedere că bugetul UE a fost aprobat recent, discuţiile despre implementarea programului vor fi finalizate în ianuarie-februarie, şi ulterior va începe etapa depunerii cererilor de finanţare.

Sursa: Capital


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


Scrie un comentariu