• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tăierea porcului 2020. Regulile ANSVSA pentru tăierea porcului de Crăciun!

    Roxana Dobre -

    Tăierea porcului în 2020 – reguli pe care gospodarii trebuie să le respecte la sacrificarea tradițională a porcului de Crăciun. Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA) impune și în acest an reguli stricte pentru sacrificare, din cauza pestei porcine care încă mai este prezentă în sute de focare active la nivel național.

    Sacrificarea tradițională a porcului de Crăciun trebuie să respecte o serie de reguli sanitar-veterinare, pe lângă cele care sunt impuse de legislația privind răspândirea Covid-19. Porcii care pot fi sacrificați în gospodărie trebuie să fie porci la care s-a făcut identificarea și înregistrarea. Mai simplu spus, porci crotaliați.

    În cazul, în care proprietarul de animale constată înainte de sacrificare, apariția unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc) după sacrificarea animalului, existența unor modificări ale organelor interne și anume: splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavități, etc. se va anunța de îndată medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

    Pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei consumatoare de carne şi preparate derivate, proprietarul are obligaţia să solicite medicului veterinar: examinarea clinică a porcului viu iar după sacrificare examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei.

    Este interzisă punerea în consumul uman a cărnii de porc care nu a fost supusă examenului pentru detectarea Trichinella spp., iar carnea provenită de la porcinele infestate cu Trichinella spp. se declară improprie consumului uman și se elimină în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare. Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

    Ce este trichineloza?

    Un avertisment privind trichineloza este făcut de dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu.

    Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor şi vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţelor umane: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica) animale din zona silvatică (vulpe, jder) şi porcii sau alte specii infestate.

    Cum se îmbolnăvește omul?

    Omul se îmbolnăvesţe consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreţ, urs, neexaminată de medicul veterinar şi insuficient friptă, fiartă, sau preparată crudă, sărată, sau afumată.

    Boala, la om se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoţite de edeme ale fetei „boala capetelor umflate”. Trichineloza la om poate fi tratată, reuşita tratamentului fiind condiţionată în primul rând de rapiditatea stabilirii diagnosticului.

    Măsuri pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăviri la om

    Pentru prevenirea contaminarii porcilor, dar şi a altor animale receptive la trichinella spiralis, sunt necesare următoarele acţiuni:
    • reducerea numerică prin limitarea înmulţirii şi a răspândirii vectorilor care transmit boala prin deratizarea şi igienizarea adăposturilor, a altor spaţii din gospodărie şi vecinătăţi, urmată de strângerea şi distrugerea cadavrelor de rozătoare, acțiuni executate de persoane sau unități autorizate;
    • menţinerea condiţiilor de igienă și biosecuritate în adăposturile și în incinta din gospodăriile populaţiei;
    • salubrizarea locurilor menajere;
    • excluderea din hrana porcilor a deşeurilor de abator;
    În cazul apariţiei unor situaţii deosebite se recomandă să fie sesizat personalul sanitar veterinar arondat pentru a se întervenii operativ şi eficient.

    Atenţie ! Nu consumaţi carnea de porc sau vânat (mistreț, urs) şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella Spiralis, cu rezultat negativ.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”