Mai pot cere fermierii subvenția de 100 euro/ha plătită pe viață? Răspunsul unui șef APIA!
Roxana Dobre -Subvenția plătită pe viață, în prezent la un cuantum de 100 de euro pe hectar, este achitată anual beneficiarilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în baza carnetului de rentier care se vizează anual. Această schemă este de interes pentru cei care înstrăinează terenurile agricole și care ne-au cerut să aflăm dacă se mai poate accesa acest sprijin în prezent.
Foarte mulți fermieri au trimis redacției Agrointeligența-AGROINTEL.RO întrebări legate de depunerea unei cereri pentru plata rentei viagere. Se mai poate cere această subvenție ”pe viață” de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2020 sau 2021? Am obținut un răspuns clar pentru fermieri de la Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă.
Renta viageră agricolă reprezintă o sumă de bani care se acordă anual persoanelor care au dobândit calitatea de rentier agricol până la data de 31.12.2009, așadar la acest moment nu se mai primesc în acest sistem persoane care ulterior acestei date ar fi îndeplinit condițiile legale.
”Instituirea rentei viagere agricolă s-a realizat în scopul concentrării suprafețelor agricole în exploatații eficiente impuse de necesitatea modernizării agriculturii României și compatibilizării acesteia cu agricultura din țările membre ale Uniunii Europene. Obiectul rentei viagere agricole îl constituie numai terenurile cu destinație agricolă situate în extravilan, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Renta viagera agricola reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, având siguranța unei surse viagere de venituri garantate de stat. Pentru a deveni rentier, puteau fi înstrăinate sau arendate numai terenurile care după anul 1990 nu au făcut obiectul altei înstrăinări prin acte între vii”, a adus lămuriri șeful APIA Mureș.
Renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă si încetează de drept la data decesului rentierului agricol
În cazul arendării, renta viageră agricolă se plătește daca terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, adică pe parcursul unui întreg anul calendaristic. ”În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou astfel de contract, considerându-se astfel continuitate în arendare. Foarte important, renta viageră agricolă încetează de la data la care terenurile care fac obiectul acesteia, însumate, depășesc 10 ha”, ne-a mai precizat directorul APIA Mureș.
Potrivit acestuia, rentierul agricol este numai o persoană fizică, care are vârsta de peste 62 de ani până la data intrării în acest sistem, care nu are si nu va deține în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parțial. ”Prin excepție poate fi rentier agricol și persoana pensionata pe caz de boală, gradele I si II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, dar își dovedește incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiza medicala, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepția celei ce aparține categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează „nerevizuibil”.
Rentierul agricol poate rămâne proprietar pe o suprafață de teren agricol de până la 0,5 hectare pentru folosința personală
Carnetele de rentier agricol se vizează anual, de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București
Solicitarea vizării carnetului se face personal de către rentierul agricol sau prin mandatar cu procura autentica, de principiu în perioada 01 martie – 31 august a fiecărui an.
Renta viageră agricolă se plătește într-o singura rată anuala, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă plătită de APIA, care nu a fost încasată de beneficiari, va fi utilizată pentru reluarea procesului de plata către aceștia, sau, în caz de deces, către moștenitorii acestora și după termenul de 30 noiembrie al anului următor celui pentru care acesta este datorată.
În cazul decesului rentierului, moștenitorii vor încasa renta, calculată proporțional cu perioada până la data decesului în cursul unui an calendaristic, ultima dată pentru calitatea de rentier viager a defunctului, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta se datorează, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moștenitor, a certificatului de deces în original, precum si a carnetului de rentier agricol al defunctului.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol înstrăinat și echivalentul în lei a 50 euro/an pentru fiecare hectar arendat.