• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nemulțurile fermierului Florin Platon din Vaslui: ”Nimeni nu susține ferma de familie! Banii alocați sunt foarte puțini!”

    Angelica Lefter -

    La intrarea în noul an, fermierii trag linie și la cei mai mulți, calculele, dar și perspectivile dau cu minus. Mulți se arată nemulțumiți de direcția în care se îndreaptă agricultura din România și cu fiecare ocazie atrag atenția că autoritățile responsabile pentru îmbunătățirea situației nu au făcut în ultima perioadă demersuri vizibile în acest sens, din contră au complicat situația.

    Printre cei care au o opinie fermă, comunicată la intrarea în noul an către redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO se regăsește fermierul vasluian Florin Platon, care lucrează, împreună cu soția sa, 180 de hectare cultivate cu cereale. Acesta a alcătuit o ”listă” a nemulțumirilor și lucrurilor care ar trebui schimbate în agricultura românească, atât pe plan local cât și la nivel european.

    Banii alocați pentru susținerea fermelor de familie sunt foarte puțini

    Unul dintre subiectele care îl intrigă pe agricultor este reprezentat de faptul că actualul guvern condus de Florin Cîțu susține alocarea unor bani pentru ferma de familie, însă spune fermierul, aceștia sunt foarte puțini și consideră sumele o ”bătaie de joc”.

    ”În noul Plan Național Strategic am citit că este inclusă ferma de familie, iar în legătură cu asigurarea accesului la finanțare prin continuarea mecanismelor de creditare prin subvenționarea dobânzilor și garantare – finanțarea în vederea susținerii mecanismului de creditare este de aproximativ 93 de milioane de euro, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Vreau să vă spun că sunt puțini bani. Păi ar fi undeva la peste 650.00 de ferme, hai să zicem 600.000, cu siguranță sunt ferme țărănești pe care nu o să le regăsim aici. Haideți să împărțim banii la 600.000, dă câțiva euro pe fermă, păi cum să ajungă? Mai spun că mai dau 12 milioane de euro pentru 1.000 de ferme, ca să fie model de învățare pentru copiii care sunt la liceele agricole, dar suma aceea nu înseamnă nimic. Păi eu sunt de meserie zootehnist, doar cele 3 cărți, baza zootehniei, dacă ar fi să le edităm din nou, ar trebui cel puțin 3-4 milioane de euro investiți numai în cărți. La o fermă didactică trebuie să pui la dispoziție tot ce înseamnă pe toate ramurile creșterea animalelor. E o bătaie de joc la adresa fermierilor! Ca să ajuți fermierul cu adevărat, trebuie făcute proiecte de 200.000 de euro pe fermă. La o fermă de familie îi trebuie tractor, plug, prășitoare, mașină de erbicidat. Păi știți că cel mai bun și trainic tractor costă 97.000 de euro de 100 de cai putere? Păi ce facem, ne întoarcem la sapă și la plugul de lemn. ”, spune agricultorul.

    Lipsa de dialog dintre oficialii de la Ministerul Agriculturii și fermieri

    Florin Platon a menționat că una dintre problemele pe care le-a sesizat și cu care s-a confruntat a fost lipsa dialogului autorităților cu fermierii.

    ”Ce mă supără pe mine foarte tare este că domnul Adrian Oros, fostul și actualul ministru al Agriculturii, a chemat la discuții pe noul Plan Național Strategic doar LAPAR și APPR, dar numai ei fac parte din România? Nu este în regulă deloc. Ideile din noul PNS sunt trasate potrivit marilor latifundiari din România și noi, restul, stăm pe margine”, se arată ofensat fermierul vasluian.

    Totodată, acesta susține că politicile agricole practicate acum nu îl avantajează pe fermier. ”Vor rămâne bani necheltuiți cum au rămas aceia care au fost puși la dispoziție pentru diaspora, pe instalarea tânărului fermier. Să facem credite de 90 de milioane de euro? Ce să facem cu ei? Un tractor performant cu o semănătoare performantă se duc la 400.000-500.000 de euro.”

    Fermierul Florin Platon vrea ca zona Vasluiului să fie declarată zonă defavorizată

    Pe modelul cerințelor agricultorilor din Dobrogea, fermierul vasluian Florin Platon spune că din cauza secetei are din nou grâul îngălbenit și dorește ca și zona agricolă a județului Vaslui să fie declarată ”zonă defavorizată”. ”Niște discuții de anul trecut arătau că se modifică zona defavorizată și uite că nu s-a modificat. Vasluiul de doi ani este gaura neagră a secetei. Numai Dobrogea este România. Merg pe câmp și am 80 de hectare de grâu galben, galben, o să scriu pe ea ”Vreau apă!”. Să închirieze și pentru noi un avion ca să insemineze norii și să avem apă!”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO fermierul Florin Platon, care susține că se teme ca anul care vine să nu fie din nou secetă pentru că deja solul este uscat.

    România are nevoie de politici agricole mai bune

    Fermierul Florin Platon crede că fermierii români nu sunt susținuți de politici agricole eficiente. ”Fie că sunt fermieri mari sau mici, aceștia nu sunt susținuți de autorități. Domnul Adrian Oros tot face simulări, aproape că a sosit 1 ianuarie 2021, nouă ne trebuie un draft scris care să fie prezentat la Bruxelles! Nu putem doar vorbi așa! Toată Uniunea Europeană are bazele economiei pe ferma de familie, la noi se distruge! Poate ne dă Dumnezeu minte să putem scrie politici agricole bune!”, a conchis Florin Platon.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA, în conturi. Județele unde fermierii au anunțat că au primit a doua tranșă de bani Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului