• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutoare de minimis în agricultură 2021. Subvențiile care se plătesc de stat în acest an către fermieri

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Trei ajutoare de minimis și un ajutor de stat pe care producătorii din sectorul agricol se pot baza că le vor încasa de bugetul național în acest an. După ce a anunțat că programul Tomata va fi sistat, ministrul Agriculturii a precizat că alte patru măsuri de sprijin vor fi bugetate de stat în acest an și sunt sigure la plată pentru producătorii agricoli, incluzându-i aici și pe crescătorii de albine.

    ”La finele anului am prelungit acea măsură de sprijin pentru racciza la motorină (…), am prelungit măsura până la finele anului 2023, vom continua programul Usturoiul – cum este cunoscut, pentru cele două rase tradiționale Bazna și Mangalița va continua, program de minimis pentru apicultură”, a declarat luni seară, la Agro TV, ministrul Adrian Oros.

    Conform declarațiilor ministrului Adrian Oros, cele trei măsuri de sprijin, dacă se păstrează în forma de anul trecut, vor însemna:

    Pentru ajutoarele de minimis anunțate, Ministerul Agriculturii trebuie să publice Hotărâri de Guvern care să includă plafoanele pentru măsurile de sprijin și condițiile de eligibilitate, cu noile termene de depunere a cererilor.

    Toate cele trei ajutoare de stat se derulează prin Direcțiile Agricole Județene.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”