• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 10 tehnologii revoluţionare care au început sau au sfârşit prin a ucide

    Lucian Davidescu -

    Ştiinţa e minunată cât timp nu eşti tu cobaiul

    Atunci când se discută despre riscurile unor tehnologii noi – cum sunt fracturarea hidraulică sau organismele modificate genetic – argumentele se concentrează în jurul dovezilor deja existente, cum că ceva ar fi sau nu nociv.
    Însă istoria arată că lucrurile nu funcţionează deloc aşa, iar riscurile care pot fi anticipate sunt surclasate de cele care nu pot fi anticipate şi sunt descoperite mult mai târziu – adică prea târziu.

    Există tehnologii care au nevoie de ani buni pentru a se maturiza şi devin sigure abia după cicluri lungi de încercări şi erori (de multe ori tragice) şi există tehnologii care par perfect sigure la început doar pentru ca în cele din urmă să se demonstreze că au fost greşite de la cap la coadă. Dezvoltarea medicamentelor noi chiar funcţionează în mod asumat după acest principiu, dar tot există nenumărate cazuri în care medicamente cu efecte adverse inacceptabile trec de etapa de testare. La fel, pentru fiecare sfat referitor la nutriţia modernă date de specialişti în ultimii 20-30 de ani, aparent şansele ca el să se fi dovedit greşit sunt mai mari decât să fi fost validat în timp. Motivul: într-un sistem complex, totalitatea efectelor provocate chiar şi de un singur element nou este imposibil de anticipat.

    Iată câteva exemple foarte concrete pe riscograma.ro

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    În lucru! Fond mutual public-privat: procent din subvenții pentru a interveni în caz de catastrofe! Bulgaria a cerut menținerea ANT cu 2018 ca nou an de referință pentru plata subvențiilor! De vorbă cu fermierii, episodul 2: ”Nu vă faceți griji! Avem capacitate de producție foarte mare!”

    Ultimele știri

    Fermierii care fac bani din paie. Cum funcționează parteneriatul cu fabrica Clariant care le eliberează terenurile după recoltare! Mesaj ferm de la Bruxelles privind subvențiile fermierilor: Nu purtăm negocieri în secret cu statele membre! Bayer a deschis perioada de trimitere a aplicațiilor pentru Grants4Ag! Sprijin financiar pentru abordări noi în cercetarea culturilor

    Căutare în articole