• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociația Forța Fermierilor declanșează discuțiile pentru autorizarea unor acțiuni de pichetare a MADR

    agrointeligenta.ro

    Reacţie a Asociaţiei Forţa Fermierilor după publicarea proiectului la Legea bugetului de stat pe 2021. Prin intermediul unui comunicat de presă, cea mai nouă organizație din mediul asociativ agricol anunță că în cursul zilei de astăzi va demara discuții interne ”pentru începerea acțiunilor de autorizare a pichetării Ministerului Agriculturii pe termen nelimitat, până la revenirea la alocări bugetare care să îl sprijine pe producătorul agricol să treacă cu bine de acest an”.

    ”Asociația Forța Fermierilor a luat act cu revoltă de propunerea de buget al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru 2021. Considerăm, cu îndreptățită nemulțumire, că proiectul Legii Bugetului de Stat, pus în dezbatere publică, nu prevede sumele necesare pentru plata despăgubirilor de secetă aferente culturilor de primăvară ale anului 2020.

    O mare parte din fermierii României se vor afla, astfel, în imposibilitatea de a-și finanța lucrările agricole ale acestui an iar acest lucru va însemna un singur lucru: falimente în lanț și zeci de mii de familii ce vor rămâne pe drumuri. Este inadmisibil ca responsabilii din Ministerul Agriculturii să nu fi fost în stare să explice, cu argumente, la nivelul Guvernului, că despăbubirile de secetă înseamnă o investiție în creșterea economică a acestui an și nicidecum o “pomană” de la buget. Suntem consternați de lipsa de combativitate a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, în a susține interesele fermierilor români și a obține alocări bugetare pentru a pune agricultura în ofensivă în 2021.

    De asemenea, constatăm cu indignare reducerea brutală de sume alocate programelor de sprijinire a producătorilor agricoli. O reducere cu 50% a acestui buget înseamnă că jumătate dintre fermieri nu vor supraviețui economic acestui an. Dur dar adevărat.

    Prin această construcție strâmbă de buget pentru Agricultură, securitatea alimentară a României este pusă în pericol iar satul românesc ajunge, la propriu, în pericol de dispariție. Fermierii nu fac decât o singură politică, cea a luptei pentru drepturile și interesele legitime ale sectorului agroalimentar. Și atunci când demnitatea noastră este călcată în picioare, când viitorul copiilor noștri ajunge să fie pus sub semnul întrebării, considerăm că este momentul să acționăm.

    În cursul zilei de vineri, 12 februarie 2021, vom avea ultimele discuții interne, în cadrul Asociației Forța Fermierilor, pentru începerea acțiunilor de autorizare a pichetării Ministerului Agriculturii pe termen nelimitat, până la revenirea la alocări bugetare care să îl sprijine pe producătorul agricol să treacă cu bine de acest an.

    Protestul nostru public se va desfășura cu respectarea strică a tuturor normelor legale în vigoare. Fermierii au dreptul să își apere agoniseala prin manifestarea publică a dezacordului față de tratamentul la care este supus de către decidenții din Ministerul Agriculturii. Acest drept este garantat de Constituție și protejat de legi naționale și europene.

    Îi invităm pe toți fermierii din România să ni se alăture și asigurăm autoritățile publice centrale că suntem pregătiți pentru dialog, pentru a ajunge la o soluție rezonabilă, care să pună agricultura în ofensivă în 2021”, se arată în comunicatul de presă al Asociației Forța Fermierilor.

    Despre Asociaţia Forţa Fermierilor

    Având sloganul „Agricultura în ofensivă”, Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională recunoscută legal, înființată în luna octombrie 2020, care militează pentru drepturile și interesele legitime ale sectorului agroalimentar din România. Asociația își propune să obțină o voce unitară a fermierilor din România, indiferent de domeniul de activitate și de mărimea fermei. Membrii Asociației Forța Fermierilor sunt fermieri activi, dinamici, de toate vârstele, din toate regiunile țării, atât din sectorul vegetal cât și zootehnic. Obiectivele pe termen scurt ale Asociației Forța Fermierilor în dialogul cu autoritățile publice centrale sunt: acordarea despăgubirilor de secetă și transparentizarea consultărilor MADR cu mediul asociativ prin transmiterea în direct, integral, a tuturor discuțiilor, pe pagina de Facebook a MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit

    Ultimele știri

    Adio rambursări pentru motorina fermierilor? Acciza redusă ar urma să fie aplicată direct la pompă Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească Valerian Iștoc – noul Președinte al Summit Agro România. Va prelua funcția din 16 septembrie Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români! Ai terminat cu erbicidarea? Cum cureți corect instalația de stropit