• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA ovine 2021: Berbecii cu origine – obligatorii! Regulile rămân neschimbate în acest an!

    Roxana Dobre -

    Subvenții APIA ovine 2021 – regulile rămân neschimbate în acest an la plata sprijinului cuplat pentru specia ovine. Deși Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere publică mai multe modificări pentru subvenția la cuplată la ovine, pentru anul de cerere în curs, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va acorda plata pe cap de ovină după aceleași reguli ca și până acum, a anunțat ministrul agriculturii, Adrian Oros. În cursul acestui an, se vor bate în cuie noi reguli, dar acestea se vor adopta după jumătatea anului cu valabilitate în anul de cerere 2022.

    Regulile pentru plata Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ) la ovine rămân neschimbate, a anunțat marți, 23 februarie, ministrul agriculturii Adrian Oros după ce inițial ciobanii fuseseră anunțați că berbecii cu origine nu mai sunt obligatorii pentru a respecta raportul de 1 mascul la 35 de femele. Decizia, spune Oros, i-a nemulțumit pe ciobani chiar dacă, susține tot ministrul, inițial au fost de acord cu schimbarea regulilor.

    Berbecii cu origine rămân obligatorii în 2021, anunță Adrian Oros care recunoaște că nu este mulțumit cu situația având în vedere că circa 83 la sută dintre certificatele de origine sunt false.

    ”Acolo s-a întâmplat un lucru pe care toți crescătorii îl știu: și cei mari, și cei mici. Și cei care au vândut berbeci și cei care au cumpărat. Culpa este comună, atât a celor care au falsificat certificatele și o spun oriunde că le-au falsificat în mare parte, adică 83 la sută dintre certificate. Ceilalți au cumpărat certificate ca să iasă din COP, și să ia SCZ pe baza certificatului, un berbec cu certificat la 35 de ovine, spunând că fac montă dirijată, Și noi și ei știm că nu au făcut acest lucru!”, a declarat la Agro TV ministrul Adrian Oros.

    Cea mai mare nemulțumire a oierilor a fost legată de faptul că au fost comercializați berbeci cu certificate false. ”Acum cei care au cumpărat certificate nu erau supărați că le-au luat, ci că au cumpărat certificate false. Adică un berbec care valora 300 de lei le era vândut cu 1.500 -2.000 de lei pentru că era introdus în Registru. Pe ei nu îi deranja că l-au cumpărat și au beneficiat de SCZ, ci că l-au luat prea scump. Și acum vina este a lor, a tuturor. I-am întrebat cum corectăm acest lucru pentru că noi nu mai avem de gând să dăm acest SCZ pe o minciună, cunoscută de toți. Am zis că nu mai luăm în considerare acei berbeci pentru că toți am căzut de acord că nu există o evidență și certificatele sunt false. În primă fază au fost de acord. După aceea ne-am gândit pe ce mergem, pentru că trebuie să mergem pe ceva ca să dăm sprijinul. Eu l-aș da numai pe producție. Mi-au zis: păi ne trimiteți înapoi la cei care ne-au vândut certificate false? Și acum le dăm alți bani lor să ne primească în Registre?”, a mai spus Oros.

    Soluția pentru acest an a fost ca regulile să rămână neschimbate. ”Am decis în această după amiază ca anul acesta, pentru că îi afectam încă o dată tot pe ei, deși nu sunt nevinovați, rămâne așa, deși toți știu că nu este corect. Dar de la anul, pentru că până în august trebuie să gândim o altă modalitate de acordare a SCZ, o să vedem cum să dăm cât mai corect, sigur tot cu ajutorul lor. Eu vreau să dau SCZ la cel care crește corect și respectă regulile. S-a ajuns la această situație penibilă! În utimele zile după ce am publicat ordinul care spunea că nu mai este nevoie de ceritficate și toți au fost de acord cu acest lucru, au spus: domnule minsitru, păi stați că noi care am cumpărat certificatele, unele cu crotaliile în pungă, scum suntem nevoiți să intrăm iar în COP. Deci anul acesta mergem așa, dar știm cu toții să nu e corect. Dar până în august ne reîntâlnim cu mediul asociativ și căutăm o modalitate cât mai puțin contestabilă„, a mai spus Adrian Oros.

    Reguli complete pentru 2021

    Conform celor mai noi modificări la ordinul privind regulile pentru subvenții, lansat de MADR în dezbatere publică, SCZ pentru ovine se solicită de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 150 şi 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană definită în anexa 8.2 «Lista zonelor eligibile M10, M11, M13» a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, «Informare Măsuri de Mediu şi Climă PNDR 2014-2020», «Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx», pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 şi 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar.

    Fermierii trebuie să respecte următoarele reguli:

    Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA