• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA: Un președinte de asociație a încasat subvenții APIA pentru vaci cu acte false!

    Roxana Dobre -

    Bani obținuți cu acte false! Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, în calitate de președinte al unei asociații de creștere a bovinelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, informează Direcția Națională Anticorupție (DNA).

    Conform sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2016-2017, inculpatul, în calitatea de președinte al unei asociații de crescători, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai multe documente false (cereri-adeziune de înscriere în asociație, tabele centralizatoare privind acordul, datele de identificare, numărul de animale pe fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.

    O parte din documentele depuse la APIA  ar fi fost falsificate chiar de inculpat pentru a atesta îndeplinirea condițiilor necesare de către asociația pe care o conducea. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 304.204 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză.

    În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului