• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociația Forța Fermierilor: Trei luni de luptă pentru drepturile agricultorilor. Cine suntem și ce am făcut până acum. Vă așteptăm alături de noi!

    Vlad Macovei -

    Cel mai important obiectiv de raportare externă al Asociației Forța Fermierilor, pentru primul trimestru efectiv de activitate, a fost ca toată lumea să afle despre noi. Să nu putem fi ignorați și că mesajul nostru, transmis prin mass-media, să ajungă la toți cei care au legătură, directă sau indirectă, cu agricultura: Există un nou suflu în mișcarea asociativă din sectorul agroalimentar, care joacă tare și inteligent, comunică eficient și pune întotdeauna pe primul loc interesele membrilor, nu ale conducerii asociației.

    Cel mai important obiectiv de raportare internă al Asociației Forța Fermierilor a fost să le arătăm membrilor noștri că principalul for de dezbatere este în interiorul asociației. Și că este posibil, prin empatie, onestitate și responsabilitate, să găzduim toate curentele și interesele legitime ale fermierilor români.

    Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul „Agricultura în ofensivă”, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică. Asociația a dobândit personalitate juridică și, pe baza OG 26/2000, este recunoscută ca organizație profesională în sectorul agroalimentar, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive. Activitatea efectivă a Asociației Forța Fermierilor a demarat la finalul lunii decembrie 2020.

    Bilanțul Asociației Forța Fermierilor, după primul trimestru de activitate

    1. Reprezentarea intereselor a peste 15.000 de fermieri din România, ferme mari sau mici, din sectorul vegetal sau din zootehnie. Cei 15.000 de fermieri reprezintă atât membri înscriși direct (aproximativ 500) cât și indirect, prin organizațiile care au aderat la Asociația Forța Fermierilor. Cei pe care îi reprezentăm, la această oră, dețin, cumulat, 130.000 de hectare cultură mare, 260.000 de bovine, 900.000 de ovine/caprine, peste 300 de hectare în legumicultură și pomicultură, 900 de familii de albine și 13 bivoli. Avem alături de noi 7 asociații și 6 cooperative. Le mulțumesc tuturor celor cărora le reprezentăm interesele, pentru încrederea acordată. Avem încă foarte multe lucruri de făcut.
    2. Organizarea primei Adunări Generale. Definirea departamentelor din interiorul asociației: vegetal – fermă mică și mijlocie, vegetal – fermă mare, zootehnie – fermă mică și mijlocie, zootehnie – fermă mare, precum și trei comisii speciale – horticultură, oierit și tineri fermieri. Începerea lucrului pe departamente și comisii, începând cu luna luna aprilie. Obținerea statului juridic, în urmă cu câteva zile, pentru SC Forța Fermierilor SRL, societate deținută 100% de asociație, care va avea ca obiect de activitate servicii de consultanță pentru obținerea de fonduri de europene și pentru dezvoltarea fermelor, și din al cărei profit va fi finanțată, pe termen lung, activitatea Asociației Forța Fermierilor. Atragerea celor mai buni consultanți în obținerea de fonduri europene destinate agriculturii alături de noi. Suport total din partea Grupului Agrointeligența, membru fondator al Asociației Forța Fermierilor.
    3. Acțiune de pichetare a sediului MADR pe 18 și 22 februarie 2021 pentru a protesta împotriva neacordării despăgubirilor de secetă dar și pentru a prezenta o listă de 10 acțiuni pe termen scurt și mediu care ar putea pune agricultura în ofensivă pe următorii ani. La acțiunea de pichetare au participat fermieri din 14 județe, din toate sectoare și toate tipurile de fermă. Impact mediatic uriaș, protestul a fost prezentat extins de majoritatea televiziunilor din România și de publicațiile centrale și locale. Pichetarea s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale, fără niciun fel de incident. Autorizația de miting a fost acordată pentru maxim 40 de persoane.
    4. Redactarea și transmiterea a opt comunicate de presă, pe diverse teme de interes pentru fermieri, comunicate ce au fost preluate de majoritatea publicațiilor centrale și locale. Stabilirea unei relații funcționale și eficiente cu reprezentanții mass-media.
    5. Începerea comunicării cu Ministerul Agriculturii. Trimiterea a patru solicitări de interes pentru membrii noștri. Solicitarea de fi primiți în grupele de dialog civil cât și în grupele pentru consultările pe PNS PAC 2021-2027. În fața unor pretenții pe care noi le considerăm abuzive, din partea decidenților MADR, am înaintat două acțiuni în instanță pentru a ne fi permis, fără niciun fel de opreliște, accesul la discuțiile cu mediul asociativ ale reprezentanților Ministerului Agriculturii.
    6. Participarea la două ședințe ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, una pe tema Legii Mirosurilor, cealaltă pe implementarea directivei anti-practici neloiale. Participarea, alături de toate asociațiile din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, precum și alături de alte organizații din sectorul agroalimentar, la consultările organizate de PSD cu mediul asociativ agricol. O asemenea consultare nu a fost organizată de alt partid parlamentar, dacă aceasta va fi organizată și vom fi invitați, vom participa negreșit. Solicitarea unei întâlniri cu Ludovic Orban, președintele PNL, la care încă nu am primit un răspuns concret.
    7. Începerea dialogului cu europarlamentarii români, din toate grupurile politice. Transmiterea primelor adrese oficiale și sesizări. Peste 20 de întâlniri individuale ale membrilor cu departamentul juridic pe diverse spețe și sesizări.
    8. Acceptarea ca partener de dialog la Ministerul Mediului, Autoritatea Națională de Meteorologie și Hidrologie, Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, precum și al altor structuri care au legătură, directă sau indirectă, cu agricultura.
    9. Cooptarea lui Marius Cătălin Bran, fost director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Caracal, ca director de dezvoltare pentru evenimente în câmp și conferințe de specialitate în cadrul Asociației Forța Fermierilor. În paralel, Marius Cătălin Bran deține și funcția de director de dezvoltare al Grupului Agrointeligența.
    10. Scrisori oficiale către liderii Alianței pentru Agricultură și Dezvoltare de a participa la ședințele noastre, în spiritul unei transparențe totale, de a veni alături de noi la pichetarea MADR și de solidarizare cu acțiunea organizată de aceștia în 24 martie în Piața Victoriei, pentru a atrage atenția asupra neacordării despăgubirilor de secetă.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!