• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima piață mobilă organizată de fermieri în centrul unui oraș din România!

    Angelica Lefter -

    Prima piață mobilă a fermierilor români, în centrul unui oraș. În premieră, o organizație de crescători de animale, cu sprijinul autorităților locale, a reușit să organizeze o piață mobilă în care produsele locale să fie comercializate directe de către producători.

    Piața mobilă cu produse locale s-a deschis sâmbătă, 10 aprilie, la Botoșani, în zona Pietonalului Transilvaniei, lângă parcarea BIG, iar până după Paștele ortodox, localnicii au posibilitatea să-și cumpere din mijlocul orașului, produsele de la producătorii din județ, la inițiativa Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis.

    La rulotele cumpărate de asociație și amplasate în Piața Centrală, botoșănenii găsesc caș, brânză, lapte, ouă, miere de albine, legume și preparate din carne.

    Cele patru rulote cumpărate de Asociaţia Moldoovis sunt puse gratuit, la dispoziţia membrilor săi, oferind acestora posibilitatea de a-şi valorifica mărfurile proaspete obţinute în fermele proprii. Rulotele sunt dotate cu instalaţii frigorifice, vitrine pentru desfacere şi vânzare, dar şi spaţii conforme pentru depozitarea produselor proaspete.

    Rulotele vor fi mutate, în funcție de necesitate și de solicitările populației și în alte cartiere ale orașului, potrivit agerpres.ro.

    ”În primul şi primul rând, ne dorim promovarea produselor locale botoşănene, pentru că e vorba de noi. În al doilea rând, e un prim pas să fim cât mai aproape de cumpărători. Această iniţiativă practic mi-am dorit-o încă din 2014. Am strâns bănuţ cu bănuţ de la membrii asociaţiei şi cumva s-a forţat nota, din cauza pandemiei, de a face pasul acesta. Aceste rulote sunt în beneficiul producătorului local şi în avantajul cumpărătorului, pentru că doar aşa putem să demonstrăm că produsele noastre sunt naturale”, a spus preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor.

    Investiția asociației s-a ridicat la 28.000 de euro iar iniţiatorii iau în calcul creşterea pe parcursul următorilor ani a numărului de astfel de spaţii de vânzare.

    Comercianţii care sunt membri ai Moldoovis vor primi gratuit dreptul de utilizare a rulotelor, dar vor avea obligaţia de a-şi plăti curentul electric consumat, apa, dar şi taxa de amplasare.Piața mobilă a fost inaugurată sâmbătă, 10 aprilie, de către primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, şi directorul Direcţiei pentru Agricultură, Cristian Delibaş.

    Foto: botonline.ro


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Alertă ANM în vigoare! Vreme foarte rece și rafale puternice de vânt de peste 80-100 km/h! Apelul șefului APIA: 1 octombrie – termen limită pentru subvențiile pe hectar și animale! Anunțul făcut de RAR pentru proprietarii de tractoare și de combine!

    Ultimele știri

    Ziua europeană a produselor ecologice. Decizia pentru fermieri luată de trei instituții europene! Carmen Avram – interpelare către comisarul Wojciechowski: Când veți face studii pentru a vedea cum sunt afectați fermierii? Șeful APIA: Controalele în stupine au fost finalizate. Când primesc apicultorii banii!