• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români – a doua cea mai mare scădere a veniturilor din UE!

    Angelica Lefter -

    Fermierii români au înregistrat una dintre cele mai puternice rate de scădere a veniturilor pe anul 2020 dintre cei 7 mari producători agricoli de la nivel european.

    Agricultura a contribuit, anul care a trecut, cu aproximativ 171,9 miliarde euro la Produsul Intern Brut (PIB-ul) Uniunii Europene, echivalentul a 1,3% din total.

    Comparativ, contribuția a fost doar puțin mai mică decât PIB-ul Greciei. În schimb, veniturile fermierilor au scăzut cu 1,5% în 2020, față de anul anterior. În România s-a manifestat a doua cea mai mare scădere, cifrată la 13,8%, depășită doar de Germania, cu 14,6%, potrivit puterea.ro.

    Industria agricolă din Uniunea Europeană a creat o valoare adăugată brută estimată la 177 miliarde de euro în 2020. Astfel, pentru fiecare 1 euro cheltuit pentru costul bunurilor și serviciilor utilizate în procesul de producție, fermele din UE a creat o valoare adăugată de 0,75 euro.

    De asemenea, valoarea totală a producției agricole în 2020 a fost estimată la 411,8 miliarde euro dintre care aproximativ jumătate (52,8%) provin din culturi (inclusiv 14% din legume și plante horticole și 11,2% din cereale) și puțin sub două cincimi (38,6%) de la animale și produse de origine animală (inclusiv 13,1% din lapte și 9,6% din porci).

    Totodată, venitul agricol pe unitate de muncă anuală (UU) în UE a fost estimat cu 1,5% mai mic în 2020 decât în 2019.
    Scăderea ușoară la nivelul UE a inclus venituri agricole mai mici în cinci dintre cei mai mari șapte producători agricoli: Italia (-4,9 %), Olanda (-5,1%), Franța (-7,6%), România (-13,8%) și Germania (-14,6%, aceasta fiind cea mai puternică rată de scădere în rândul statelor membre).

    Majoritatea statelor membre au înregistrat creșteri ale acestui indice în 2020. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Lituania (30,2%), Croația (13,2%), Spania (13%) și Ungaria (11,6%).


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție