• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a propus creșterea plafonului pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

    Roxana Dobre -

    Se propune creșterea plafonului pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor și împărțirea banilor între sectoare astfel ca 70% din bani să ajungă la societățile de ameliorare care fac controlul performanțelor și restul de 30 la sută la cele care întocmesc și mențin Registrele Genealogice. Propunerea a fost înaintată joi, 15 aprilie, de șeful ANZ, ing. Bela Vaida.

    ”În atenția societăților de ameliorare care întocmesc și mențin registre genealogice și a asociațiilor care efectuează Controlul Performanțelor de Producție. Având în vedere schema de ajutor de stat care are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii Registrului Genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, și discuțiile avute de Adrian Oros, ministrul agriculturii și conducerea autorității competente – Agenția Națională pentru Zootehnie, ANZ propune ca suma alocată pentru anul 2021, semestrul I, să fie de 35.000.000 lei (față de 20.000.000 lei cât a anunțat MADR – n.r) pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, respectiv pentru specia ovină și caprină, care se acordă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, se arată în comunicatul ANZ.

    Autoritatea propune ca o parte din schemă să fie cheltuită cu costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului (COP) și să reprezinte 70 la sută din totalul sumei propuse pentru alocare, adică 24.500.000 lei. ”Pentru specia ovine și caprine 40 la sută din 24.500.000 lei adică 9.800.000 lei iar pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine 60 la sută 24.500.000 lei adică 14.700.000 lei”, se mai specifică în document.

    ANZ: Cheltuielile pentru COP sunt mai mari decât cele pentru RG

    În susținerea propunerii, ANZ motivează că activitățile desfășurate pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului sunt mai complete și necesită un efort material și uman mult mai mare față de activitatea desfășurată de registrele genealogice.

    ”Lucrările care se efectuează în vederea determinării calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului și anume: preluări de date, prelevări de probe, cântăriri, măsurători, verificări și introducerea datelor culese în bazele de date, necesită forță umană și materială și deplasări ale personalului la exploatațiile înscrise în Controlul Performanțelor și Producție (CPP)”, mai subliniază ANZ.

    Aceeași sursă mai propune ca pentru costurile aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic să reprezinte 30 la sută din total suma propusă pentru alocare, adică 10.500.000 lei, repartizată în mod egal pentru specia ovine și caprine 50 la sută din 10.500.000 lei, adică 5.250.000 lei, iar pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine 50 la sută din 10.500.000 lei , adică 5.250.000 lei.

    Reamintim că MADR  a lansat deja în dezbatere publică proiectul care prevede plafonul alocat pentru ajutorul de stat în sectorul animalelor, semestrul I din 2021, în cuantum de 20.000.000 de lei. În documentul citat MADR precizează că intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor este de:
    a) până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
    b) până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, acreditate de către Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof. dr. G. K. Constantinescu” pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.

    Același document prevede că repartizarea sumelor pe specii se realizează proporțional cu sumele solicitate prin cererile inițiale anuale, respectiv 8.805.000 de lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, și 11.195.000 de lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021.

    Reamintim că Adrian Oros a anunțat pe 4 aprilie, în Plenul Parlamentului că din acest an nu va mai plăti ajutorul de stat pentru ameliorarea către acele registre care nu și-au făcut treaba și au fost descoperite certificate de origine false.

    Despre acest subiect citiți aici: Adrian Oros: Cei care și-au falsificat certificatele de origine nu-și vor mai primi banii!


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Ordin MADR: Terenurile care sunt scoase de la subvenția APIA Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”