• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aplicația Cropwise Spray Assist, specialistul digital al fermierului în aplicarea produselor fitosanitare – acum și în România

    agrointeligenta.ro -

    Syngenta a dezvoltat Syngenta Digital, o nouă structură de business dedicată tuturor tehnologiilor și serviciilor digitale oferite de companie la nivel global. Portofoliul de tehnologii și serivicii digitale dezvoltate de Syngenta Digital se reunesc sub umbrela platformei Cropwise. Astăzi, tehnologiile digitale oferite de Syngenta la nivel global sunt folosite pentru gestionarea activităților desfășurate ce acoperă 32 milioane de hectare.

    Începând cu luna mai, fermierii din România au acces la o nouă aplicație digitală oferită de Syngenta: Cropwise Spray Assist. ”Obiectivul nostru este de a veni permanent în întâmpinarea nevoilor fermierilor din România, de a le oferi mai mult suport în gestionarea provocărilor din fermă, prin intermediul aplicațiilor digitale ce pot fi descărcate chiar pe telefon. Aplicația Cropwise Spray Assist le oferă fermierilor o mână de ajutor în alegerea momentului optim de aplicare și în stabilirea și setarea celor mai adecvați parametri pentru o aplicare corectă și în siguranță a produselor de protecția plantelor. Agricultura digitală și de precizie le permite fermierilor să facă trecerea către tehnologii de aplicare localizate, țintite, ceea ce implică printre altele și o eficientizare a costurilor și inputurilor. Cropwise Spray Assist vine să asiste fermierii în implementarea principiilor și bunelor practici în aplicarea produselor de protecția plantelor”, declară Iulia Nicola, Director de Marketing pentru regiunea Marea Neagră.

    Având în vedere importanța investiției în produsele fitosanitare pentru obținerea unor culturi sănătoase, este important ca acestea să fie aplicate corect și în siguranță. 50% din eficacitatea în controlul biologic este asigurată printr-o corectă aplicare a produselor pentru protecția plantelor, cu alte cuvinte, modul în care produsul este aplicat pe cultură. O corectă aplicare a produselor ne permite să eficientizăm modul de utilizare a produsului astfel încât să obținem potențialul maxim oferit de produsul respectiv.

    De asemenea, “Companiile precum Syngenta pot juca un rol important în atingerea obiectivelor strategiei de la Fermă la furculiță (Farm to Fork), prin produse și tehnologii, inclusiv cele digitale, ce asigură o producție agricolă sigură și de calitate. Syngenta este specializată în aplicarea produselor fitosanitare, iar produsele digitale precum aplicația Cropwise Spray Assist asigură beneficii atât consumatorilor, cât și mediului prin reducerea derivei în timpul aplicării și o prezență minimă a reziduurilor în producție. Această aplicație vine să susțină obiectivele noastre de sustenabilitate din programul The Good Growth Plan prin accelerarea inovației în beneficiul fermierilor și a naturii, protejarea sănătății, a siguranței oamenilor și a mediului înconjurător”, a mai declarat Andrei Măruțescu, Director de relații publice și comunicare pentru Europa de sud-est.

    Aplicația digitală Cropwise Spray Assist îi ajută pe fermieri să îmbunătățească calitatea tratamentelor din ferme prin recomandări specifice cu privire la momentul corect al aplicării, setarea echipamentelor de stropit (volumul de apă, viteza de înaintare, presiunea), alegerea duzelor în funcție de tipul de produs aplicat, de cultură și de stadiul de dezvoltare a acesteia. Toate aceste informații sunt corelate în aplicație cu o prognoză meteo actualizată în timp real, pe următoarele 5 zile, ce include date legate de precipitații și viteza vântului. Cropwise spray assist oferă recomandări actualizate în timp real în funcție de evoluția condițiilor meteorologice. Aplicația permite crearea de planuri de tratament personalizate care pot fi arhivate și folosite de către fermieri ori de câte ori au nevoie.

    Noua aplicație oferă multiple beneficii utilizatorilor precum o mai bună planificare a activităților în fermă (optimizarea mecanizării în funcție de condițiile meteo), prin luarea mai rapidă a deciziilor, creșterea eficacității produselor aplicate, alegerea ferestrei optime de aplicare în funcție de condițiile de vreme și a prognozei de vreme actualizată în timp real, reducerea costurilor și a timpului, reducerea riscului de derivă asupra culturilor învecinate și a amprentei asupra mediului asociat aplicării produselor fitosanitare.

    Noua aplicație disponibilă din acest sezon este ușor de folosit, intuitivă și eficientă și poate fi descărcată pe telefon din Google/Apple Store. Cropwise Spray Assist este disponibilă și în limba română, iar utilizatorul poate selecta cultura dorită dintr-o listă, tipul de tratament și stadiul de dezvoltare a culturii. Aplicația poate fi folosită în prezent pentru cultura de cereale, porumb, floarea soarelui și cartof și va fi în viitor disponibilă și pentru alte culturi. Baza de date din spatele aplicației conține peste 600 de tipuri diferite de duze aflate astăzi pe piață.

    Pentru mai multe informații fermierii pot accesa pagina dedicată Aplicației Cropwise Spray Assist la www.cropwise.com.ro/sprayassist


    Te-ar mai putea interesa

    Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe

    Ultimele știri

    Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda! Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale