• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Baciu, LAPAR: România e singurul stat care pune bir pe banii europeni. Îmi dă 21 de euro subvenție și îmi ia 23 de euro impozit!

    Vlad Macovei -

    Laurențiu Baciu, președintele Ligii Producătorilor Agricoli (LAPAR), a avut o dispută legată de subvențiile europene cu eurodeputatul Vasilica Viorica Dăncilă (PSD) în cadrul unui seminar pe teme agricole.

    ”Există posibilitatea creșterii graduale a subvențiilor primite de către statele membre, care primesc mai puțin de 90 la sută, prin stabilirea unui prag minim de plăți directe, astfel încât statele membre să poată să atingă la finalul anului 2020 cel puțin 196 de euro pe hectar. Dacă la această sumă mai adăugăm faptul că putem să primim din partea statului membru subvenții naționale, dacă mai adăugăm faptul că această flexibilitate din pilonul de dezvoltare rurală către plăți directe, ne poate permite să creștem această sumă, atunci vom vedea că acestea sunt un real sprijin pentru cei care vor să se implice în agricultură” a declarat eurodeputatul Dăncilă.

    Laurențiu Baciu nu a rămas fără replică și i-a reamintit Vioricăi Dăncilă că doar până în 2015 guvernul României va mai putea completa subvenția europeană, după această dată plățile directe vor fi acoperite doar din banii UE. În plus, Baciu a cerut ca până să discutăm de 2015 sau 2020, să ne uităm la ce se întâmplă în acest an. ”Haideți să fim serioși. Noi nu primim 160 euro, nu primim nici 143 de euro. Primim doar 121 de euro, plăți directe pe hectar, aceștia sunt toți banii pe acest an” a precizat președintele LAPAR.

    Baciu a mai adăugat o situație care pune fermierul român într-o situație defavorabilă față de agricultorii din alte țări din UE: ”România este singurul stat din Europa care ia impozit pe bani europeni, ne ia impozit de 16%. În scripte apare că îți dă statul 21 de euro? Da! Dar îți ia 23 de euro îți percepe impozit. Deci se anulează ceea ce îți dă statul. Acesta este adevărul. Acolo ne aflăm, timp în care uităm să spunem că statele vecine, pe lângă subvențiile de două, de trei ori mai mari decât România, au și alte facilități. Luați Franța, motorina subvenționată cu 50% din preț, luați Spania unde apa de irigații este adusă gratuit până la hidrant. Statul mai vine și cu alte facilități, iar noi nu beneficiem de niciunul dintre aceste ajutoare. E drept, anul acesta va fi subvenționată motorina și la noi, să vedem ce va fi.”


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți subvenții APIA. Listă cu aproape 8.000 de fermieri care au banii în conturi Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Fermierii care vor avea săptămâna aceasta subvențiile APIA în conturi

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte