• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii cu teren extravilan – ”scoși” din schemă la submăsura 4.1 ”Investiții în exploatații agricole”

    agrointeligenta.ro -

    Cei mai mulți fermieri dețin terenuri în extravilan și întâmpină piedici majore în accesarea fondurilor europene prin PNDR 2014 – 2020, reclamă Federația Națională Pro Agro. Organizația cere ca din Ghidul pentru submăsura 4.1 ”Investiții în exploatații agricole” să fie scoasă condiția minimă obligatorie privind situarea investiției pe teren intravilan.

    Ghidul pentru submăsura 4.1 este în acest moment în formă consultativă, urmând a fi finalizat pentru deschiderea unei prime sesiuni de proiecte în cadrul perioadei de tranziție la noua Politică Agricolă Comună.

    Federația Națională Pro Agro trage un semnal de alarmă în urma apariției draftului de Ghid pe submăsura 4.1.- investiții în exploatații agricole. Modificările propuse pun într-un serios impas accesul fermierilor la finanțare, arată organizația.

    ”Noi, membrii PRO AGRO, considerăm că acest lucru nu poate fi decât o greșeală și că domnul Ministru Oros va răspunde favorabil solicitării noastre de eliminare din Ghid a condiției minime obligatorii – situarea investiției pe teren intravilan. Transformarea din extravilan în intravilan durează mai mult de un an, nu avem timp să depunem proiecte- având la dispoziție doar câteva luni. Prin această condiționare, fermierilor din România le va fi imposibil să aplice pe submăsura 4.1”, se arată într-un comunicat de presă remis de Federația Națională PRO AGRO.

    În data de 12 aprilie 2021, a fost adoptat în Senat proiectul de Lege pentru completarea art.23 din Legea nr.50/1991 pentru realizarea construcțiilor agricole in extravilan, fără trecerea terenului în intravilan (detalii AICI). Acest proiect este așteptat, În scurt timp, să fie adoptat În Camera Deputaților și publicat- aspect favorabil fermierilor.

    ”În prezent, cei mai mulți fermieri dețin terenuri în extravilan și întâmpină piedici majore în accesarea fondurilor europene prin PNDR 2014 – 2020. Din acest motiv, domnule Ministru, trebuie urgent să decideți excluderea condiției minime obligatorii din Ghidul submăsurii 4.1., permițând astfel investițiile in agricultură”, este apelul PRO AGRO către conducerea MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Subenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată Pericol acum la rapiță: putregaiul alb al tulpinilor. Soluția de la Bayer: fungicidul Propulse S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine!