• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PNL a depus proiectul de lege pentru reducerea TVA la carne. Liberalii speră ca inițiativa să beneficieze de ”consens politic și susținere la vot”

    agrointeligenta.ro -

    Partidul Național Liberal a făcut primul pas pentru reducerea TVA la carne de la 24% la 9%. Astăzi, parlamentarii liberali au avut o consultare cu reprezentanții producătorilor din acest sector economic, după care, în cadrul unei conferine de presă, au anunțat că au depus la Camera Deputaților inițiativa legislativă de scăderea pentru scăderea TVA carne.

    ”Astăzi, luni, 10 martie 2014, a avut loc o masă rotundă referitoare la reducerea TVA la carne şi produse din carne la invitaţia preşedinţilor Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi ai Comisiei pentru Buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Discuţiile fac parte dintr-o serie de dezbateri referitoare la reducerea TVA la produsele de bază, având în vedere faptul că deja a fost implementată reducerea TVA la pâine cu rezultate bune pentru bugetul de stat”, se arată în comunicatul de presă al liberalilor.

    Consultarea cu producătorii şi procesatorii din industria cărnii s-a desfăşurat în contextul în care, pe data de 6 martie, deputaţii liberali au depus în procesul legislativ o iniţiativă de completare a art 140 alin (2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi prin care se propune reducerea TVA la 9% pentru carne.

    Ungaria ne-a luat-o înainte

    „Sectorul de carne din România este controlat în prezent de către 10 mari fabricanţi care acoperă 70% din piaţă. Prin acest TVA redus vor scădea preţurile şi se va reuşi stoparea aşa numitelor exporturi false spre ţările vecine, având în vedere că Moldova va intra în Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, iar Ungaria a scăzut deja TVA-ul la această categorie de produse”, a declarat deputatul PNL Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.

    Liberalii au subliniat și că reducerea TVA la produsele alimentare de bază a fost o măsură inclusă în Programul USL, dar se regăsește și în cel al Guvernului Ponta III, așa că se așteaptă ca noua majoritate politică să susțină măsura legislativă menită să reducă prețurile, dar mai ales să combată evaziunea fiscală din sectorul cărnii.

    ”Având în vedere că Guvernul Ponta III, prin programul său, nu oferă garanţii că măsurile fiscale, precum reducerea de TVA la produsele agoalimentare de bază, se vor pune în aplicare în acest an – condiţionate fiind de „spaţiul fiscal necesar”, parlamentarii liberali oferă, prin iniţiativa lor, concretizarea angajamentelor asumate în cadrul USL. Partidul Naţional Liberal constată că, la nivel guvernamental nu există voinţă politică pentru materializarea acestui obiectiv, dar are convingerea că, la nivel parlamentar, propunerea PNL de reducerea a TVA-ului la carne va beneficia de consens politic şi de susţinere la vot”, se mai arată în comunicatul de presă al PNL.

    Conferința de presă a PNL pe tema reducerii TVA la carne-  VIDEO integral


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE