• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cooperativa din România cu 939 de membri – adeziune la Asociația Forța Fermierilor

    agrointeligenta.ro -

    Cooperativă funcțională cu 939 de membri – adeziune la Asociația Forța Fermierilor. Cooperativa Agricolă Horticola Desa, din județul Dolj, este un model pentru buna funcționare a unei forme asociative cu un număr foarte mare de membri – unul record am putea spune, în România. De înființarea și buna activitate a structurii se ocupă Florentina Daniela Călinoiu, un președinte implicat și mereu aproape de membrii cooperativei.

    Am stabilit să ne întâlnim cu Florentina Călinoiu, președintele Cooperativei ”Horticola” Desa chiar la sediul organizației pe care aceasta o conduce. Într-un birou ticsit cu dosare, dar aerisit și foarte ordonat, Florentina ne-a primit între întâlnirile pe care le avea stabilite în acea zi cu câțiva membri ai cooperativei.

    Florentina Călinoiu, președintele Cooperativei Horticola Desa, semnând adeziunea la Asociația Forța Fermierilor, alături de Marius Cătălin Bran, directorul de dezvoltare al AFF

    Cooperativa a fost înființată în 2018

    ”După activitatea desfășurată atât ca și consultant în afaceri, cât și ca formator profesional, observând greutățile cu care se confruntă fermierii în comercializarea produselor obținute cu atâta trudă și sacrificiu din exploatațiile lor, prin centrele de en gros din țară, în anul 2018, împreună cu încă cinci beneficiari am pus bazele primei Cooperative Agricole din județul Dolj și anume COOPERATIVA ”HORTICOLA” DESA. După înființare numărul membrilor din cadrul cooperativei a depășit lejer 100 de membri aderanți, acesta crescând de la o zi la alta, astfel, în primul trimestru al anului 2020 am ajuns la un număr de 939 de membrii aderanți atât din bazinul legumicol Desa – Ciupercenii Noi – Poiana Mare, cât și din localitățile limitrofe, existând premise să dublăm acest număr până la finele anului 2021„, ne-a povestit Florentina Călinoiu.

    În birourile Cooperativei Agricole Horticola Desa este mereu forfotă

    Un președinte cu o pregătire temeinică, teoretică și practică

    Când te gândești cum ar trebui să fie președintele unei cooperative agricole cu 939 de membri, îți vine în minte un munte de om, cu vorbă tăioasă. Nicidecum o doamnă finuță, atentă la fiecare detaliu și plină de energie. În vârstă de 41 de ani, Florentina Călinoiu este căsătorită, mamă a doi băieți și o fetiță.

    ”Sunt absolventă a Universității ”Constantin Brâncuși”, Facultatea de Științe Economice, specialitatea contabilitate, a masterului în ”Management Organizațional și Resurse Umane” al Facultății de Psihologie-Sociologie din cadrul Universității ”Spiru Haret” București și în ”Consultanță și Management în Agricultură” al Facultăți de Agronomie din cadrul Universității din Craiova, am urmat cursurile de calificare de Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europeană, Manager Proiect, Expert Achiziții Publice, Evaluator Proiect, Competențe Antreprenoriale, Formator, Formare Psihopedagogică, Consilier în Orientare privind Cariera, Lucrător în cultura plantelor, Administrator Imobile”, ne spune președinta atunci când o întrebăm despre ce a ajutat-o cel mai mult în ceea ce face: studiile și experiența profesională.

    Fiică de fermieri, gestionând activitatea agricolă în cadrul familiei și beneficiar a unei submăsuri din fonduri europene nerambursabile, cu domeniul în legumicultură, Florentina recunoaște că totul a pornit de la dorința sa de a căuta, de-a lungul anilor, soluții pentru punerea în valoare a exploatației agricole personale și a cunoștințelor asimilate pe băncile școlilor absolvite. Totul a început prin înființarea unei firme de consultanță în afaceri în anul 2016 (prima firmă de acest gen din zonă, pe o rază de 100 de km), în intenția de a sprijini consătenii în accesare de fonduri europene nerambursabile.

    ”Accesarea fondurilor europene a ridicat o altă nevoie ce trebuia rezolvată și anume fermierii trebuiau să dețină cursuri calificate în agricultură. Atunci, am hotărât să mă autorizez ca firmă de formare profesională în anul 2017, astfel a luat ființă o bază de formare profesională constând într-o sală de curs cu o capacitate de până la 100 de persoane, dotată cu mobilier și aparatură electronică de ultimă generație (laptopuri, televizoare, proiector etc.) necesară desfășurării instruirii cursanților la un nivel înalt, fiind singura firmă cu această specializare, din jumătatea sudică a județului Dolj”, ne-a explicat președinta Cooperativei Horticola din Desa, județul Dolj.

    Cooperativa are în plan un centru de colectare a produselor comercializate de membri

    ”A fost prima experiență în domeniul asocierii care mi-a depășit așteptările și care m-a luat cumva prin surprindere dorința fermierilor de asociere și dezvoltare ca și FAMILIE. De aceea în luna iunie 2021, am luat hotărârea în ședința de consiliu a cooperativei să închiriem o hală pentru a demara sfios și cu pași mici colectarea și comercializarea produselor obținute din exploatațiile agricole ale fermierilor, distribuirea acestora către lanțurile mari de marketuri, până când o să avem propriu depozit de colectare, păstrare, ambalare, distribuire și procesare a produselor atât de prețioase în sănătatea noastră a tuturor”, sunt proiectele în lucru în cadrul cooperativei.

    Cooperativa a devenit membră a Asociației Forța Fermierilor

    Din luna iunie 2021, Cooperativa Horticola din Desa, județul Dolj este membră în Asociația Forța Fermierilor. Un loc în care atât președinta organizației, Florentina Călinoiu, cât și membri cooperativei – din care pe o parte am avut bucuria să îi cunoaște chiar la ei acasă, speră să își ducă mai departe planurile ce țin de accesarea fondurilor europene, dar și de un schimb de experiență pe care producătorii din Dolj îl doresc cu alți colegi din țară. Iar pe primul loc se află accesarea fondurilor europene atât pe perioada de tranziție, cât și în cadrul noii Politici Agricole Comune.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”