• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INS: Valoarea producției agricole din România a scăzut cu 15,4%

    Angelica Lefter -

    Valoarea producției în agricultură a scăzut anul trecut în raport cu anul anterior. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2020, valoarea producției ramurii agricole a scăzut cu 15,4% comparativ cu anul precedent.

    Astfel, producția vegetală a scăzut cu 21,5%, iar producția animală și serviciile agricole au scăzut cu câte 1,2%, a anunțat INS.

    În 2020, structura valorii producției ramurii agricole a prezentat modificări semnificative în comparație cu anul precedent. Ponderea producției vegetale a fost de 64,9%, cu 5,1 puncte procentuale în scădere față de anul anterior, iar producția animală de 32,9%, cu 4,9 puncte procentuale în creștere față de anul anterior. În ceea ce privește serviciile agricole, acestea au avut o pondere de 2,2%.

    Tot în 2020, s-au înregistrat creșteri ale ponderilor valorii producției la: legume, inclusiv pepeni (+4,2 puncte procentuale), fructe și struguri (+3,6 puncte procentuale), plante de nutreț (+1,2 puncte procentuale) și la cartofi (+1,0 puncte procentuale) și au fost raportate scăderi la cereale (-7,6 puncte procentuale), alte grupe de produse (- 1,6 puncte procentuale) și plante uleioase (-0,8 puncte procentuale), conform INS.

    Totodată, s-au înregistrat creșteri ale valorii producției la ovine și caprine (+0,7 puncte procentuale), produse obținute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,6 puncte procentuale), bovine (+0,4 puncte procentuale) și alte grupe de produse (+0.2 puncte procentuale) și scăderi la păsări (-1,4 puncte procentuale) și porcine (-0,5 puncte procentuale), mai arată datele Institutului Național de Statistică.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție