• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege promulgată de președintele Iohannis pentru subvenția de 500 lei/lună. Condiții, acte necesare!

    Roxana Dobre -

    Lege promulgată de președintele Klaus Iohannis! Un nou ajutor va fi plătit din această toamnă iar cuantumurile stabilite prin lege ajung la 500 de lei. Cererile pentru acordarea ajutorului și declarațiile pe propria răspundere se depun individual sau prin asociațiile de proprietari la primăria localității în a cărei rază teritorială se află locuința, de regulă, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

    Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 16 septembrie, decretul de aprobare a Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie , care va lărgi numărul de beneficiari ai ajutoarelor pentru încălzire în sezonul rece după ce iniția acesta a fosta probat de Camera Deputaților, for decisiv în Parlament. Legea, care trebuie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare prevede care sunt sumele de bani acordate în funcție de materia primă folosită pentru încălzire și un supliment financiar lunar pentru energie, destinat persoanelor vulnerabile pe tot parcursul anului. În plus, veniturile nete lunare luate în calcul pentru acordarea acestui ajutor financiar au fost majorate semnificativ.

    Nivelul veniturilor pe membru de familie au fost majorate

    Proiectul de lege promulgat prevede că noul nivel al veniturilor pentru familiile vulnerabile este de până la 1.386 lei pe membru de familie şi de 2.053 lei pentru persoanele singure. În prezent, veniturile maxime pe baza cărora poate fi solicitat ajutorul pentru încălzire sunt stabilite la 800 lei pe membru de familie şi 1.082 lei pentru persoanele singure.

    În funcţie de tipul de încălzire folosit, persoanele vulnerabile vor primi următoarele sume (denumite valoare de referință):

    Proiectul de lege prevede că sumele acordate pentru energia termică se stabilesc lunar, în limita consumului mediu, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației, fără a menționa o sumă de bani.

    Ajutorul va fi plătit diferențiat

    Ajutorul de încălzire va fi plătit diferențiat în funcție de venitul mediu lunar de familie sau a persoanei singure astfel:

    Familiile care au venituri mai mici de 1.386 lei/membru primesc ajutorul pe tot timpul anului

    Noua lege mai prevede că cei care au venituri lunare mai mici de 1.386 lei/membru din familie sau 2.053 lei/persoană singură vor putea beneficia de un supliment financiar, acordat pe tot timpul anului, pe lângă ajutorul pentru căldură, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate:

    În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, suplimentul poate fi majorat până la 50 lei pe lună. Acest supliment pentru energie va fi acordat pe tot parcursul anului, nu doar în perioada noiembrie – martie, așa cum se întâmplă în cazul ajutorului acordat pentru încălzire.

    Actele necesare pentru accesarea ajutorului vor fi solicitate de către autoritățile locale și includ actele de identitate și adeverințele/documentele privind realizarea veniturilor.

    Proiectul de lege va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2021. Proiectul defineşte consumatorul vulnerabil ca fiind o „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

    Consumatorii vulnerabili din motive de sănătate sunt persoanele care fie necesită aparate electrice pentru menținerea în viață sau menținerea stării de sănătate, fie au probleme de sănătate care împiedică sau restricționează mobilitatea și/sau deplasarea.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Rasa de vaci de carne cu cel mai bun preț. Angus, Charolaise sau Limousine? Experiența fermierului Vasile Nagy Mesaje de Anul Nou 2026. Cele mai frumoase urări, felicitări și mesaje de Revelion Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil

    Ultimele știri

    Gheorghe Vaida, ASAS, propune înființarea unei Direcții Generale de Zootehnie în Ministerul Agriculturii, după desființarea ANZ Determinarea producției la pomii fructiferi. PH-ul care asigură cea mai bună recoltă Au venit banii! Aproape 1 miliard de euro, plăți în cont pentru subvențiile APIA ale fermierilor!