• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liciniu Lupu, Fabrica de Consultanță: Scriem și depunem sute de proiecte pentru membrii Asociației Forța Fermierilor

    agrointeligenta.ro

    Sute de proiecte pentru accesarea fondurilor europene sunt scrise de către echipa Fabrica de Consultanţă pentru membri ai Asociaţiei Forţa Fermierilor, a anunţat fondatorul companiei, Liciniu Lupu. Începând cu luna iulie, în cadrul parteneriatului cu Fabrica de Consultanţă, membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor beneficiază de evaluare primară gratuită privind eligibilitatea în accesarea submăsurilor de sprijin cu fonduri europene, iar ulterior, dacă se încadrează în grila de punctaj minim, proiectele sunt scrise și depuse fără a fi necesară plata unui avans din partea fermierilor.

    ”Am intrat ca și partener în cadrul Asociației Forța Fermierilor, la invitația prietenului meu Florin Ciobanu (Vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor și Președintele Asociației Tinerilor Fermierilor Olt – n.r.), așa l-am cunoscut pe Vlad (Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor – n.r.) și n-am vrut doar să fie o invitație oarecare, cum am spus și la primul Congres al Fondurilor Europene, vrem să venim cu un sprijin real către fermieri. În domeniul nostru, de consultanță, aparent sprijinul real constă într-o subvenționare a avansului și am venit cu oferta unică în momentul de față la nivel de România, că în orice colț al țării te-ai afla, orice proiect ai dori să faci, dacă ești membru în cadrul Asociației Forța Fermierilor, Fabrica de Consultanță îți scrie proiectul fără avans”, a declarat Liciniu Lupu în cadrul primei ediții a Congresului Fermierilor, eveniment ce a avut loc marți, 7 septembrie, la București.

    Fondatorul Fabricii de Consultanță a semnalat că deși interesul fermierilor pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile este uriaș, din păcate nu toți agricultorii se încadrează în cerințele ghidului solicitantului sau au punctaje mici, care nu îi face eligibili. ”Din păcate sunt mulți mai mulți doritori de fonduri europene decât proiecte care se pot și aproba în realitate din cauza punctajului de selecție. Din păcate, nu există buget pentru aprobarea tuturor proiectelor astfel încât rog solicitanții care, în cadrul acestor apeluri de proiecte nu se vor califica, nu putem să-i luăm să le scriem proiecte din cauza punctajului mic pe care îl îndeplinesc, să nu se supere și să nu-și piardă speranța, poate pe viitor vor avea o șansă”, a explicat Liciniu Lupu.

    În cadrul colaborării cu Asociația Forța Fermierilor, Fabrica de Consultanță a preluat solicitările a sute de fermieri membri ai organizației. ”Avem foarte multe solicitări în cadrul Asociației, avem sute de proiecte pe care le vom scrie și sperăm cu succes. Am stabilit în cadrul companiei un punctaj minim pe care trebuie să-l îndeplinească firma pentru a putea fi scris. Și ce vreau să mai spun, în anul 2021, chiar și la consultanță, la fel ca și în agricultură, este nevoie de o investiție serioasă pentru a crea o companie solidă, cu mulți consultanți, care să vină în sprijinul real al fermierilor. Și pentru aceasta, în campania de anul acesta vom investi aproximativ 1 milion de euro în proiectele fermierilor și cu asta consider că mi-am îndeplinit obiectivul promis lui Vlad în cadrul parteneriatului pe care îl avem”, a explicat consultantul pe fonduri europene și fondatorul firmei de consultanță.

    În final, managerul general al Fabricii de Consultanță a făcut un apel către autorități să vină în sprijinul fermierilor și al specialiștilor din sectorul de fonduri europene, clarificând situațiile care ridică semne de întrebare în cadrul ghidurilor solicitantului. ”Vreau să închei cu un ultim mesaj către autorități, un mesaj care nu vine doar în sprijinul nostru, al companiilor de consultanță, ci mai ales în sprijinul fermierilor. Întâmpinăm foarte multe probleme prin neclaritățile din Ghidurile Solicitantului aflate în dezbatere publică. Zilnic încercăm să avem o colaborare cu AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.) și cu Ministerul Agriculturii privind clarificarea anumitor aspecte, dar de cele mai multe ori ne lovim de niște răspunsuri generale, repetitive, prin care nici cei care au scris Ghidul sau care coordonează ministerul nu pot să explice ce se dorește prin acel ghid, iar răspunsurile sună de genul: Până nu va ieși Ghidul final nu vă putem oferi mai multe detalii! Acest lucru este în detrimentul beneficiarilor și al consultanților, din cauza faptului că noi suntem de multe ori puși în situația să informăm la un moment dat privitor la anumite condiții din Ghid într-un fel, iar după scurt timp, se modifică condițiile de mai multe ori în perioada consultărilor până când iese ghidul final. În acest caz rezultă cumva o neîncredere din partea beneficiarilor, care de multe ori este adresată firmelor de consultanță. Cu acest prilej, îmi doresc foarte mult, pentru programele viitoare să existe o mai mare transparență și din partea autorităților contractante, în speță AFIR și Autoritatea de Management”, a încheiat Liciniu Lupu.

    Te-ar mai putea interesa

    Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară