• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANZ despre noul Ordin MADR: Așteptăm sugestii, propuneri și dacă sunt în favoarea crescătorilor, vor fi incluse în ordin!

    Angelica Lefter -

    Ce spune directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Vaida Bela, despre proiectul de ordin publicat de Ministerul Agriculturii și aflat în dezbatere publică timp de 10 zile, urmând a reglementa recunoașterea societăților și exploatațiilor de ameliorare, aprobarea programelor de ameliorare, autorizarea părților terțe pentru testarea performanțelor sau evaluarea genetică, controalele oficiale zootehnice și alte activități de ameliorare.

    Republicarea ieri, miercuri – 29 septembrie, a proiectului de ordin fără modificările agreate cu fermierii este negată de către directorul general al ANZ care susține că au fost organizate întâlniri cu asociațiile de crescători de animale.

    ”Tocmai pentru că vrem să ne consultăm cu toate asociațiile profesionale am organizat și acele întâlniri. Dacă recomandările unor asociații – dar să știți că numai reprezentanții care sunt afectați într-un fel sau altul comentează – dar cei care au participat au zis aproape în unanimitate, dintre cei nemulțumiți, că nu este nevoie de acest Ordin. Adică lor le place mai mult să fie chestiuni ambigue decât să fie lămurit exact și cum trebuie făcut. De ce se mai leagă dânșii? De ce avem două modalități de aprobare a programelor de ameliorare? Dânșii nu vor să accepte că în toate statele membre, programele de ameliorare se aprobă în conformitate cu Regulamentul 1012 în cazul în care discutăm de ameliorare și creșterea animalelor în rasă pură, iar una dintre condițiile ca un animal să fie recunoscut ca rasă pură este să aibă ascendență cunoscută până la bunici și toată ascendența trebuie să fie în secțiunea principală a registrelor genealogice. Deci, încă o dată, toată ascendența până la bunici trebuie să fie în secțiune principală!”, a spus Vaida Bela pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Șeful ANZ susține că în ultimul deceniu, activitatea de ameliorare ar fi fost ”haotică”. ”Având în vedere că în ultimii 10 ani activitatea a fost destul de haotică, face ca România în momentul de față să aibă foarte puține animale care să se încadreze la acest criteriu privind Regulamentul 1012 și ca atare avem nevoie de programe naționale de ameliorare unde să putem admite și animale care nu sunt de rasă pură, dar care în două generații pot deveni rase pure și să treacă în programul de ameliorare al animalelor în rasă pură. Nu-i dezavantajează acest Ordin, le creează nivele inferioare de ameliorare de unde ei pot extrage animale de rasă pură care se încadrează în cerințele Regulamentului. Pe dânșii îi afectează în sensul că vor fi mai multe societăți care vor putea face programe de ameliorare. Nu-i totuna să fii tu singur și să ai 300.000 de animale înscrise în programul tău de ameliorare și să iei ajutorul de stat pentru 300.000 de animale sau să fie 10 societăți de ameliorare, suma animalelor să fie tot 300.000, dar fiecare…Deci cei care nu se pot încadra în Regulamentul 1012 vor putea face programe naționale de ameliorare, de unde în clipa în care un animal are ascendență cunoscută până la bunici și toată ascendența este în secțiune principală poate să fie trecut în Programul de ameliorare de rasă pură”, a precizat Bela Vaida.

    Oficialul agenției aflate în subordinea Ministerului Agriculturii spune că reprezentanții unor organizații cer ca ordinul să nu fie dat deloc: ”Una dintre propunerile făcute de reprezentanții unor organizații a fost să nu se facă Ordinul. Cum se poate așa ceva? Când eu în Hotărârea de Guvern 1188 care reglementează activitatea autorității competente avem un articol unde este trecut expres ca atribuții că va elabora un proiect de ordin privind acreditarea societăților de ameliorare care se aprobă prin ordin de ministru și se publică în Monitorul Oficial. Dânșii ar vrea să facem doar un manual de proceduri care se aprobă prin decizie de director general care nu este opozabilă în instanță și atunci sigur că dânșii pot să facă ce vor”.

    Vaida a reacționat și referitor la nemulțumirile exprimate din partea Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească, prin persoana membrului fondator al organizației, Zoltan Haller. ”În momentul de față și cel puțin cât sunt eu director general la ANZ, nu pot să accept, zic un cuvânt prea greu, dictatura unui singur reprezentant – nici măcar nu este președinte de asociație de ameliorare – dar dânsul vine să ne explice tot, dânsul știe tot. Nu este un ordin făcut pentru mine, am așa de multe animale în apartamentul meu din Zalău că nici nu știu unde le mai pot ține! N-am niciun animal în proprietatea mea, în afară de doi câini, deci nu am niciun interes, doar interes profesional care trebuie reglementat. Mai mult decât atât, toate statele membre au asemenea legislație. În Spania este un decret regal, care completează Regulamentul 1012 tocmai în ideea pe care am spus-o anterior”, susține Vaida Bela.

    Șeful ANZ îl atacă direct pe fermierul Zoltan Haller. ”Domnul Haller mai spune ceva, dar dânsul habar nu are, că nu este zootehnist și cred că trebuie să termine 10 ani la facultate să priceapă zootehnia! Dânsul spune că este pericol de metisare. Păi dacă domnul Haller se uită în Legea Zootehniei, metodă de ameliorare în legea zootehniei este și ”încrucișare”. De ce să nu permitem oamenilor, de exemplu pe Bălțata Românească, care nu face parte din Programul de ameliorare, rasa pură, să vină cu taur sau însămânțare artificială cu material seminal provenit din rasele de taur de carne, să producă metiși care au un spor mult mai bun, un gust mult mai bun al cărnii, calitate mult mai bună. De ce să nu permite, în beneficiul și acelui crescător, are aceleași drepturi la formele de sprijin pe care îl are cel care crește în rasă pură”, ne-a mai declarat Vaida Bela.

    Vă reamintim că un ordin al Ministerului Agriculturii privind organizarea societăților de ameliorare din sectorul zootehnic a fost publicat la secțiunea Transparență Decizională, pe site-ul Ministerului Agriculturii. ”Începând de ieri (n.r 29 septembrie) sunt 10 zile, perioadă în care încă o dată așteptăm sugestii, propuneri pe care să le luăm în considerare, să le analizăm și dacă sunt în favoarea crescătorilor cu cea mai mare plăcere vor fi incluse în Ordin, dar dacă vin cu pretenții că nici nu trebuie reglementat Ordinul, că se regăsește Regulamentul 1012, cum a fost la ultima întâlnire, nici nu are rost să vină cu asemenea propuneri”, a precizat directorul general al ANZ, Vaida Bela.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte