• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primarul care a făcut în comună o stație de asfalt ca să poată repara drumurile cât mai ieftin!

    agrointeligenta.ro -

    Comuna din România care și-a făcut propria stație de asfalt pentru a reduce cheltuielile cu modernizarea drumurilor din localitate. Administrarea stației va fi a primăriei și în acest fel se vor face economii la bugetul local, mai ales că sunt în plan aproape 25 de kilometri de drum care necesită lucrări.

    Primăria Horodnic de Sus din județul Suceava a găsit o nouă soluție prin care să economisească sume importante de bani de la bugetul local, dar și pentru a crește veniturile proprii. Primarul Valentin Luță a declarat că în scurt timp va fi finalizată montarea unei stații de asfalt în comună, care va fi administrată de firma proprie a primăriei HDS Servicii Publice Horodnic de Sus. Valentin Luță a spus că acesta este un proiect pe care l-a anunțat la începutul acestui an și și-a exprimat speranța că în două săptămâni se vor putea face probele necesare la stație, pentru ca în primăvară următoare să înceapă efectiv producția de asfalt în Horodnic de Sus. Luță a subliniat faptul că această stație de asfalt va reduce substanțial cheltuielile de la bugetul local, având în vedere că „în momentul în care ai producția ta poți să gestionezi tu prețul fără a mai depinde de altcineva”.

    Primarul Valentin Luță a precizat că în total, investiția în stația de asfalt din Horodnic de Sus se ridică la circa 1,8 milioane de lei. „Ca să fac o comparație, un kilometru de drum modernizat cu asfalt, la ora actuală, cu o lățime de 5,5 metri este estimat undeva la două milioane de lei. Dacă ne gândim bine investiția înseamnă un kilometru de drum. Și dacă ne dă Dumnezeu sănătate și ceea ce ne-am propus se va împlini, aș vrea ca în următorii trei ani, cât a mai rămas până la finalul mandatului să asfaltăm cel puțin 20 – 25 de kilometri de drumuri din comună cu această stație și să închidem cât se poate aceste lucrări”, a declarat pentru o publicație locală primarul din Horodnic de Sus.

    El a precizat că pe lângă investițiile în drumurile din comună, stația va putea furniza asfaltul și pentru localitățile din toată zona Rădăuți.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”