• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultura de nişă care îi aduce unui tânăr fermier un profit de 8.000 de euro pe an!

    Angelica Lefter -

    Afacerea de nișă în agricultură care i-a adus unui tânăr mii de euro anual și l-a determinat să renunțe la cultura mare! Un buzoian a avut ideea vieții lui când s-a apucat de cultivat fenicul, o plantă medicinală care este extrem de apreciată peste hotare, folosită la producția de medicamente și ceaiuri.

    Totul a pornit în 2017 de la o simplă discuție cu un prieten, iar acum tânărul fermier, Alin Mădălin Geangoș, din comuna Ziduri este singurul care cultivă fenicul din județul Buzău, potrivit datelor de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) din județ.

    A renunțat la o suprafață considerabilă pe care cultiva cereale pentru a pune fenicul

    Alin Mădălin Geangoș este unul dintre marii agricultori din Buzău, având, în comuna Ziduri, peste 200 de hectare de pământ pe care le cultivă cu cereale, potrivit sansanews.ro.

    Schimbarea a venit în urmă cu 4 ani când, după ce a vorbit cu un prieten, fermierul și-a dat seama că feniculul este o plantă mai puțin cultivată în țara noastră, dar extrem de bine plătită de importatorii care folosesc aceste semințe la producția de medicamente indicate în vindecarea afecțiunilor digestive.

    Recoltarea culturii de fenicul

    Producție de fenicul de peste 1.000 de kilograme de semințe la hectar și câștiguri de 600 de euro la hectar

    În 2017 Alin Mădălin Geangoș a redus suprafețele de grâu și porumb pe care le cultiva de obicei și a cultivat fenicul pe aproape 13 hectare. După prima recoltare și-a scos investiția inițială, apoi au urmat ani în care a fost numai pe profit.

    ”Recoltez cam 600 – 1.100 de kilograme de semințe de fenicul pe hectar. În total, undeva între 8 tone și 14 tone pe an. Toată cantitatea o export la o firmă din Bulgaria. Este o cultură profitabilă dacă ținem cont de lucrări. Practic cheltuiala este doar în primul an când se pregătește terenul, se fertilizează dar apoi nu mai putem interveni cu niciun fel de substanțe pentru că semințele, la recoltat, trebuie să fie naturale, acestea mergând pentru producția de medicamente. Câștig undeva la 600 de euro la hectar în fiecare an, respectiv un total de aproape 8.000 de euro pe an. Deci este profitabilă, în primul an nu câștigi nimic, dar din al treilea an se ajunge deja la productivitatea maximă, valoarea care se menține până în anul 8 al culturii. Cu alte cuvinte, cinci ani sunt pe profit maxim pentru că în tot acest timp nu ai cheltuieli decât cu cositul și treieratul. Raportat la alte culturi profitul este foarte bun având în vedere munca depusă”, a menționat fermierul buzoian.

    O tonă de semințe de fenicul se vinde și cu 900 de euro

    Afacerea cu fenicul a început-o la o vârstă de 21 de ani, atunci când a preluat întregul business al familiei. Alin Mădălin Geangoș spune că a învățat din mers, iar în viitorul apropiat se gândește să mărească suprafața cultivată cu fenicul. Semințele de fenicul produse de el sunt cumpărate de un intermediar din Bulgaria care, la rândul lui, le trimite la o fabrică din Germania care le pregătește pentru producția de medicamente.

    Pe piața externă, o tonă de semințe de fenicul se vinde cu sume cuprinse între 450 – 900 de euro, în funcție de calitatea lor, dar cel mai important este că nu este marfă multă și atunci există și perspectivă de creștere.

    Cultură de fenicul în județul Buzău

    Agricultorul primește subvenția pentru plante aromatice – 200 de euro pe hectar

    Buzoianul primește prin APIA subvenția pentru cultura de plante medicinale, iar suma nu este deloc de neglijat. Statul oferă 200 de euro pe hectar, ceea ce înseamnă alte 2.600 de euro pentru suprafața pe care o are. La un calcul simplu, feniculul îi aduce buzoianului peste 10.000 de euro pe an, fără să investească foarte mult.

    Folosit ca și condiment, dar și plantă medicinală, uneori în producția de medicamente pentru bebeluși, feniculul este utilizat de omenire de secole. Datorită substanțelor pe care le conține, feniculul este renumit împotriva crampelor și are efecte antiseptice, dar și expectorante.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd