• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ilie Van, președintele UCPR: ”Dacă reducem TVA de la 24% la 9% avem șansa să creștem consumul și volumul vânzărilor la nivelul istoric din 2009”

    agrointeligenta.ro -

    Menținerea TVA la 24% la carnea de pasăre va aduce pierderi directe la bugetul de stat de 61,3 milioane de euro, ca urmare a evaziunii pe TVA în proporție de 40%, a declarat, joi, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, la lansarea campaniei de promovare a reducerii TVA la carne.

    „Această teamă potrivit căreia dacă vom reduce TVA vom reduce și banii la buget nu se justifică, pentru că menținerea TVA la 24% la carnea de pasăre va aduce pierderi directe la bugetul de stat de 61,3 milioane de euro anual. Dacă reducem TVA de la 24% la 9% avem șansa să creștem consumul și volumul vânzărilor la nivelul istoric din 2009, dar și să eliminăm evaziunea fiscală, prima dată în trepte și pe urmă în totalitate. În felul acesta se reduc pierderile de venit bugetar, de la 61,3 milioane de euro la 23 de milioane de euro. Practic, prin creșterea bazei de impozitare ne așteptăm la scăderea pierderilor de venit la buget. Noi spunem că suma de 23 de milioane de euro, ca urmare a reducerii TVA de la 24% la 9% va fi recuperată indirect prin volumul impozitului pe profit, creșterea investițiilor și deci prin creșterea PIB”, a explicat Ilie Van, citat de Agerpres.

    Acesta a precizat că toate neregulile din piața avicolă din România au condus la depășirea procentului de suportabilitate și se vor răsfrânge asupra crescătorilor de animale și a consumatorilor.

    „Toate aceste nereguli din piață, evaziune, piață neagră, care au depășit procentul de suportabilitate, nu fac decât să se rostogolească asupra crescătorilor de animale. Primul care pierde este consumatorul și al doilea crescătorul de animale. Și nu ar fi exclus să nu mai avem animale, să nu mai putem aproviziona industria și să mâncăm carne din import”, a adăugat Van.

    Potrivit datelor prezentate de președintele UCPR, performanțele de producție la creșterea păsărilor pentru carne s-au îmbunătățit continuu în perioada 2005-2013, iar anul trecut s-au obținut „recorduri de neimaginat” cu ani în urmă în sectorul avicol.

    „Am analizat producția totală cantitativă și am constatat că a crescut cu 50,9% în perioada 2005-2013, iar pe analiza și evoluția prețului la poarta abatorului pentru carnea carcasă, am constant că prețul a crescut cu doar 1,38%, adică sub rata inflației anuale. Consumul de carne de pasăre s-a redus de la 430.000 de tone în 2009, la 358.000 în 2013, cu 16-17%. Importurile cantitative s-au redus și ele cu 22%, dar valoric au crescut cu aproape 20%, în timp ce exporturile au crescut cu 966% cantitativ și 801% valoric. Toate acestea ne dau curaj, dar ne și îngrijorează pentru că se reduce consumul. Creșterea TVA și reducerea ritmului de modificare salarială cu 14% din ultimii ani au avut un impact negativ asupra consumului de carne de pasăre”, a adăugat Ilie Van.

    Reprezentanții crescătorilor de păsări au arătat că 2014 este primul an după mai mulți ani când în primul trimestru s-a înregistrat un recul de 6% pe livrările din ferme. „Nu este un procent mare, poate fi recuperat dar este un semnal că este posibil să mâncăm mai mult din import decât din producția internă”, a mai spus Ilie Van.

    Piața industriei avicole din România a fost estimată anul trecut la 1,1 miliarde de euro, în creștere față de 2012 datorită majorării exporturilor de produse procesate. România are în jur de 500 de ferme avicole autorizate sanitar-veterinar, care aparțin unui număr de 250 de societăți membre ale UCPR.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Praful saharian, o problemă nouă în ferme. Cum sunt afectate culturile agricole Miei vânduți din portbagaj. Polițiștii au împărțit amenzi Secretar de stat – anunț de ultimă oră despre plata ajutorului de 100 de euro la hectar